Destinul unui "locus teologicus"

Dacă ar fi să alcătuiesc o hartă-traseu pe care să trec monumentele religioase din România care merită să fie văzute măcar o dată în viaţă, nu aş ocoli mănăstirile din Bucovina, bisericile de lemn ale Maramureşului, bisericile de piatră din Ţara Haţegului, ctitoriile săseşti fortificate din perimetrul Braşov-Sibiu. Acestei liste i-aş mai adăuga însă o destinaţie suplimentară, puţin popularizată: biserica din Herina, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Aşezarea, cu nume de rezonanţă celtică, a fost atestată încă din secolul al XIII-lea, făcînd iniţial parte dintre pămînturile deţinute de familia nobiliară Kacsics, iar mai apoi intrînd pentru o vreme în subordinea episcopiei catolice de Alba-Iulia. Biserica impunătoare şi albă din Herina, care se descoperă ochiului călătorului pe unul dintre dealurile înconjurătoare, cel al Hagăului, are o vechime asemănătoare: unii specialişti se pronunţă în favoarea anilor 1211-1228 ca cea mai probabilă perioadă a ctitoririi ei (vezi Corneliu Gaiu, Biserica Evanghelică Herina, Editura Accent, 2009), în timp ce alţii vorbesc de o datare între 1240-1260.

Prin liniile-i simple şi bine definite, aproape nealterate de trecerea veacurilor, arhitectura edificiului reprezintă un exemplu clasic al stilului romanic şi îi confirmă frumuseţea. Planul clădirii este unul standard – pe o fundaţie de piatră de carieră, se sprijină o bazilică din cărămidă, cu trei nave, despărţite între ele de cîţiva stîlpi înalţi, fiecare diferit modelat, care susţin arcade. Înlănţuirea volumetrică, amplasarea ferestrelor şi mai ales înălţimea bisericii la nivelul navei centrale frapează vizitatorul şi creează senzaţia de spaţiu şi lumină. În partea de vest, intrarea este străjuită de două turnuri impunătoare, care la o privire atentă îşi dezvăluie asimetria – dovadă discretă a reparaţiilor impuse de curgerea timpului. După o serie de intervenţii minore efectuate în secolele XVII şi XVIII, biserica din Herina cunoaşte o restaurare însemnată între anii 1888-1898, ultimele lucrări de consolidare şi refacere derulîndu-se în perioada 1995-1999, sub coordonarea Direcţiei Monumentelor Istorice din Bistriţa-Năsăud şi a arhitectului Hermann Fabini. 

Utilizată la început ca lăcaş de cult catolic, biserica din Herina va intra mai tîrziu în folosinţa congregaţiei evanghelice, la fel cum s-a întîmplat cu multe alte biserici transilvănene, ca urmare a Reformei.  Astăzi, această construcţie istorică a fost revalorizată şi reintegrată în viaţa comunităţii prin eforturile cîtorva împătimiţi. Îndrăgostit de Herina, cunoscutul pictor contemporan Ştefan Câlţia a realizat aici o expoziţie de desene pe teme religioase, pe care le-a expus în lunile mai-septembrie 2008 chiar în interiorul bisericii. Declinînd sub diferite înfăţişări motivul crucii şi al literei, desenele sale în tonuri de ocru, roşu, negru şi verde, realizate pe o hîrtie de tip pergament, au resuscitat în biserica din Herina atît sentimentul religios, cît şi valoarea ei estetică deosebită. În cadrul expoziţiei a fost organizat şi un atelier de creativitate, copiii din sat fiind astfel implicaţi activ în redescoperirea patrimoniului local. Tot la Herina s-au mai desfăşurat în ultimii ani şi alte evenimente – în special concerte de muzică clasică, susţinute de Filarmonica din Bistriţa. Treptat, biserica din Herina tinde să devină iarăşi un centru de interes al comunităţii, valorii de „locus teologicus“ adăugîndu-i-se noi şi noi semnificaţii culturale.

Este un exemplu pozitiv al modului în care o clădire-monument, cu vechime de aproape 800 de ani, poate juca încă un rol activ în localitatea în care a fost edificată. Includerea bisericii şi a satului Herina în circuitul turistic naţional ar spori potenţialul zonei, oferind locuitorilor o nouă şansă de dezvoltare. 

Ana-Maria Stan este doctor în istorie, cercetător la Muzeul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca.

Foto: G. Rădulescu