Cum să (nu) ajungi ca Grecia

Publicat în Dilema Veche nr. 598 din 30 iulie - 5 august 2015
De unde vine gazul cînd nu mai vine de la ruși – și cu cine îl împărțim? jpeg

Evident, subiectul ne priveşte în mod direct. Pentru că trăim într-un sistem politic, social şi economic periculos de asemănător cu cel grecesc. Doar că, veniţi mai tîrziu la masă – am intrat în UE după 25 de ani şi am avut o creştere economică mult mai scurtă –, anchilozarea nu a apucat să se generalizeze în sistem. Însă discuţia din România 2015 despre Codul Fiscal ar putea să fie foarte uşor imaginată în Grecia din 1990 – aceleaşi marote (străinii nu ne lasă să ne dezvoltăm prin noi înşine) şi nepăsare pentru situaţia pe termen lung. Deci ce a mers greşit în Grecia?  

● Poate cultura?

„Nu e considerat politic corect în zilele noastre să critici cultura altora, dar, fie că va folosi euro sau drahme, că va rămîne sau nu în UE, Grecia trebuie să-şi rezolve cumva disfuncţia culturală. Nu mă refer la tradiţii, la arhitectură sau muzică şi, Doamne fereşte, în nici un caz nu mă refer la mîncarea grecească. Mă refer la cultura sa anticapitalistă. Oricîte negocieri şi acorduri, referendumuri şi proteste se vor întîmpla, nu se va schimba nimic la nivel profund dacă grecii vor continua cu starea de spirit anticapitalistă. Un exemplu în acest sens e Argentina. S-ar zice că falimentul unui stat va orienta oamenii spre bun-simţ şi spre logica pieţei libere, din moment ce socialismul de stat, pus pe jaf şi dependent de datorii, tocmai a fost discreditat. Drăguţă prezumţie. Însă la 13 ani după declararea falimentului şi după ani buni de inflaţie galopantă, penurie de dolari şi necroză economică, Argentina votează tot cu baronii socialişti inepţi şi hiper-intervenţionişti care tot buşesc economia. Problema e că nu s-a schimbat miezul cultural. Cînd interpretarea culturală e toxică, susul devine jos, negrul e alb şi eşecul socialismului devine eşecul capitalismului. (…). Orice stat poate să ajungă să cheltuiască mai mult decît îşi permite. Şi cele mai multe au şi făcut-o. În 1976, Marea Britanie a trebuit să se căciulească la FMI şi să îi cedeze suveranitatea fiscală. Chiar SUA au intrat într-un faliment

faţă de creditori în 1971 şi au suferit de inflaţie tot deceniul care a urmat. Dar amîndouă şi-au revenit. La fel au făcut Chile, Uruguay şi Filipine după crizele din anii ’70 şi ’80. Însă alte ţări nu îşi mai revin şi cred că e din cauza culturii lor, un anticapitalism primar face ca oamenii să se abandoneze dependenţei faţă de stat. Argentina şi Venezuela sînt exemple unde crizele sînt urmate nu de reveniri, ci de ani mulţi de boală economică. Dar la fel sînt şi Zimbabwe, Ghana, Bolivia, Nigeria, Rusia, Turcia. Şi acum sudul Europei (…). Recuperarea e foarte dificilă atunci cînd ţara se afundă în anticapitalism infantil, etatism disfuncţional şi aversiune faţă de anteprenoriat. În aceste cazuri, criza nu e un moment din care o poţi lua de la capăt, ci doar punctul în care începe un declin lung. Doar o schimbare culturală poate schimba cu adevărat Grecia (şi alte ţări).“

„Greece’s Biggest Problem Is Its Anti-Capitalist Culture“,

● Poate inegalitatea construită de o elită de pradă? 

„Multă lume crede că problema Greciei provine din cele patru secole de dominaţie otomană, ceea ce înseamnă că am ratat momente importante în istoria europeană, cum ar fi renaşterea sau revoluţia industrială (…). Dar chiar dacă era săracă, Grecia a fost un pionier al guvernării democratice. Prima Constituţie, din 1822, recunoştea dreptul la demnitate şi libertate pentru toţi oamenii, iar cea din 1844 crea un parlament la Atena, cu patru ani înaintea celui de la Berlin. Înainte de al Doilea Război Mondial, majoritatea statelor europene erau ierarhice şi autoritare. Dar după Război au introdus sistemele sociale, care au asigurat tuturor o şansă. Societăţile europene care au făcut asta au devenit mult mai egalitare. Politica lor a devenit mai puţin confruntaţională şi economiile au prosperat pe baza modelului social european deschis către piaţă, combinat cu plasa socială pentru cei care au nevoie de ea. Grecia nu a făcut aşa ceva. A fost prinsă într-un război civil feroce, care a durat trei ani, a omorît mii de oameni şi a lăsat ţara divizată între dreapta şi stînga. Pacea nu a adus şi un sistem social. Chiar şi azi, cu mai mult de un milion şi jumătate de şomeri, nu există beneficii universale de şomaj. Mai mult de 90% din şomeri nu primesc nici un ajutor de la stat. Cei mai săraci depind de acţiuni de caritate, cei mai mulţi de Biserică şi de municipalitatea Atenei. Nu există serviciu de sănătate universal, iar asigurarea de sănătate depinde de statutul de angajat sau de profesie. Intensitatea războiului civil a făcut să nu existe încrederea necesară pentru a crea asemenea instituţii sau un plan pe termen lung de redistribuire a resurselor. Grecia a rămas o societate extrem de ierarhizată, unde clasa socială şi afilierea politică sau de familie domină traseul de viaţă al individului. Clientelismul a devenit un înlocuitor al asigurărilor sociale. 

Rănile Războiului s-au vindecat abia în 1980, cînd Partidul Socialist (PASOK) a cîştigat puterea şi ţara s-a alăturat UE. Liderul socialist Andreas Papandreou a continuat însă politica confruntaţională şi a început un program de creştere a cheltuielilor şi de angajare a susţinătorilor PASOK în job-uri la stat, ca să repare «nedreptăţile istorice». (…) Cînd dreapta a revenit la putere, în anii 1990, a făcut şi ea la fel. Angajarea la stat a devenit prada cuvenită învingătorilor în alegeri. Nu exista preocupare pentru beneficii universale sau pentru strategii pe termen lung pentru săraci. Fiecare se gîndea cum să se descurce personal pe termen scurt. Cele mai avantajate au fost sindicatele bugetarilor, sindicatele din companiile de utilităţi şi profesiile organizate: doctori, avocaţi, ingineri, farmacişti. Economia a rămas închisă şi protecţionistă, organizată pentru a apăra poziţiile acestora (…). 

De ce nu s-au opus grecii acestei evoluţii? La finele anilor ’80 a existat o mişcare de contestare a monopolului de stat pe radio şi TV. Ca mişcare de «nesupunere civică», oameni de afaceri bogaţi au deschis şapte canale TV private. Nu a existat competiţie sau licenţiere. După ce au fost lansate, guvernul le-a acordat nişte licenţe «temporare». Aceste canale transmit pînă în zilele noastre cu licenţe «temporare». Sînt la mîna proprietarilor, care le finanţează pentru a-şi susţine alte interese (petrol, imobiliare, bănci, nave). Proprietarii media au devenit oligarhi, iar televiziunile nu investighează corupţia sau abuzurile guvernului (…). Mulţi greci cred că aşa şi e normal, că aşa se conduc economia şi politica. Că aşa e şi în Germania, Anglia sau Franţa. Ideea că instituţiile publice trebuie să lucreze în beneficiul tuturor, cu imparţialitate şi nu doar să pretindă acest lucru, e străină de spaţiul public grecesc. De aceea, Tsipras e crezut cînd zice că UE este un instrument al capitalismului «extrem neoliberal». (…)

Criza din 2010 a însemnat că Grecia nu poate rămîne un membru al euro fără să îşi deschidă economia şi fără să repare injustiţia socială. Dar asemenea reforme se pot face dacă există încredere. Guvernele PASOK şi Noua Democraţie au echilibrat bugetele, dar au refuzat să distrugă privilegiile grupurilor de interese care îi ţineau la putere. Guvernul Syriza face la fel, zicînd că se opune «capitalismului», dar de fapt pentru că grupurile de interese au trecut de partea lor. Syriza este acum partidul antireformă şi protector al elitei de pradă. Syriza nu a făcut nimic pentru reglementarea oligarhiei care deţine media, pentru deschiderea economiei sau pentru introducerea meritocraţiei în sistemul funcţionăresc. Ba chiar a refuzat şi să introducă un venit minim garantat, aşa cum a propus Uniunea Europeană.“ (

The Telegraph,

● Poate politica narcisistă, dar făcută pe banii altora?

„Faliment,

, criză: dacă aveţi senzaţia că aţi mai citit despre astea, aşa şi este. Toate discuţiile despre criza financiară grecească degenerează rapid într-o discuţie tehnică (…). Îţi trebuie un creier priceput la numere ca să poţi urmări această saga. Şi totuşi, nu numerele sînt miza. Povestea din Grecia nu e una în primul rînd economică, ci una politică. Este povestea promisiunilor pe care guvernele le fac cetăţenilor (…). 

Actualul guvern grec a fost ales pe o premisă complet falsă: că Grecia poate să continue cu unul dintre cele mai scumpe sisteme de pensii şi cu una dintre cele mai mari birocraţii din Europa şi că celelalte state vor continua să plătească pentru asta. Nu toţi grecii au crezut acest basm, dar au fost destui care au făcut-o pentru a se face un guvern de coaliţie extrema stîngă cu extrema dreaptă, amîndouă declarînd că nu vor accepta regulile deja negociate, că nu le place Uniunea Europeană care le acoperă cu bani falimentul de ani buni şi că ar prefera o alianţă cu Rusia. Problema e că şi celelalte guverne din Europa au alegători, mulţi dintre ei votînd pentru un mesaj de sens contrar: că guvernele trebuie să cheltuiască atît cît îşi permit (…). După criza din 2008, FMI a intervenit şi în Irlanda. Dublinul s-a ţinut de planul convenit şi în 2014 are economia cu cea mai mare creştere din Europa. În 2009, Letonia a trecut prin ceva asemănător Greciei – a pierdut o cincime din PIB –, dar şi-a revenit şi a început să crească. De ce ar trebui ca electoratul irlandez sau leton să accepte dorinţa Greciei de a nu le urma exemplul, însă pe banii lor?“

„It’s the Greek politics, stupid“,

23 iunie) 

● „E clar că problemele grecilor de rînd sînt oribile, am fost la Atena săptămîna trecută şi mi-a părut rău de mulţi dintre oamenii cu care m-am întîlnit, care se tem pentru slujbele, economiile şi viitorul lor. Dar ideea că toate astea sînt din vina europenilor cruzi care au impus în mod absurd austeritatea pe capul unei ţări care altfel o ducea bine este o fantezie neo-stîngistă. Grecia a fost prost guvernată timp de decenii şi trăia peste ce îşi permitea. Cînd a lovit criza, avea un deficit bugetar de peste 10% şi sectorul privat refuza să o împrumute. Fără împrumuturile acordate de FMI şi UE, ajustarea prin austeritate ar fi fost imediată şi mult mai brutală. Ideea că creditorii au fost inflexibili e şi ea neadevărată. Creditorii privaţi au renunţat la o parte din datorie în 2012, iar plata datoriei a fost prelungită mult în viitor.

Însă nemţii, olandezii şi finlandezii de rînd au tot dreptul să fie furioşi. Cînd ţările lor au intrat în euro li s-a spus că în tratat există o clauză care asigură că nu vor plăti pentru falimentul altor ţări. Ce să mai zici de chestia asta acum? Au fost salvate de la faliment Spania, Portugalia şi Irlanda şi au fost trei pachete de salvare pentru Grecia. Şi acum un nou împrumut de 85 de miliarde de euro (dublu cît PIB-ul anual al Serbiei, o ţară medie din regiune). Şi cu toată vorbăria că europenii cei răi refuză să şteargă datoria Greciei, de fapt cam toată lumea înţelege că e foarte improbabil că Grecia va da vreodată înapoi cele 320 de miliarde pe care le datorează deja. E şocant că cea mai vocală denunţare a răutăţii celor din eurozonă care refuză tăierea datoriei vine de la economişti care trăiesc în ţări ai căror contribuabili nu ar pierde bani din povestea asta (…). Întreaga chestiune îmi aduce aminte de ce zicea un mare german, Karl Marx: «Istoria se repetă, prima dată ca tragedie, apoi ca farsă». Ultima criză grecească reuşeşte să fie şi farsă şi tragedie în acelaşi timp.“

Financial Times,

● Dacă ziceţi că nu seamănă şi că sîntem departe de lumea grecilor, atunci eu retrag ce am zis la început.  

facebook.com/Cristian.Ghinea.CRPE  

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Ucrainenii au distrus un vehicul blindat rusesc rar, proiectat pentru a transporta liderii ruși în caz unui atac nuclear, biologic sau chimic
Ucraina a distrus un vehicul blindat rusesc rar folosit pentru prima dată la dezastrul nuclear de la Cernobîl .
image
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Motivul pentru care femeile nu au recurs la operația de separare VIDEO
Una dintre cunoscutele gemene siameze Abby și Brittany Hensel și-a găsit dragostea adevărată. Conform Mirror, tânăra Abby Hensel, în vârstă de 34 de ani, s-a căsătorit cu Josh Bowling, asistent medical și veteran al armatei Statelor Unite.
image
Un român care a cumpărat de pe Facebook un permis fals de conducere s-a dus la poliție să-l reînnoiască
Un bărbat din Alba Iulia a fost condamnat la 4 luni și 20 de zile de pușcărie, pentru complicitate la fals în legătură cu permisul său de conducere.

HIstoria.ro

image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.
image
Procesul „Numai o guriță”, o noutate pentru justiția română la început de secol XX
În primăvara anului 1912, pictorul Gore Mircescu îl aducea în fața justiției pe librarul Constantin Sfetea, pe motivul reproducerii neautorizate a uneia din lucrările sale – „Numai o guriță” – pe care cel din urmă o folosise la ilustrarea unor cărți poștale.