Consacrarea iliberalismului

Publicat în Dilema Veche nr. 618 din 17-23 decembrie 2015
Cum explici România unui refugiat jpeg

România are dubiosul privilegiu de a fi locul în care „iliberalismul“ a ieșit la lumină. Conceptul nu s-a născut aici, dar aici a intrat în conștiința publică atunci cînd principalul lui practicant și teoretician, premierul Ungariei, Viktor Orbán, a considerat că e necesar să îl afirme.

Se întîmpla la Băile Tușnad acum un an și jumătate. Orbán a citat atunci ca modele China, Rusia și Turcia. „Unele nu sînt nici măcar democrații“, a rostit ironic-sentențios premierul ungar. Dar sînt exemple de succes, a adăugat.

În viziunea domnului Orbán, era timpul pentru o evoluție care să aibă în mijloc o reîntinerire a bătrînului stat-națiune, cu accent pe favorizarea a ceea ce eu aș numi majoritățile primare: etnia, confesiunea și identitatea culturală de bază.

E aproape ironic cum, o secundă istorică mai tîrziu, Turcia și Rusia marchează, de părți diferite ale fileului, momentul cel mai tensionat al relației Kremlin-Occident din ultimii douăzeci de ani. Cumva previzibil, un avion rusesc rătăcit pe deasupra graniței turco-siriene a fost doborît de turci, după mai multe avertismente, trimițînd politicienii de la Moscova într-o frenezie a amenințărilor și sancțiunilor. Apoi a fost rîndul rușilor să folosească armele împotriva unui vas turcesc descoperit brusc prea aproape de un distrugător rus în Marea Egee. Povestea continuă pe multiple planuri: în Siria, în Irak, în interiorul organismelor internaționale din care ambele țări fac parte.

Dacă era nevoie de o condamnare publică a autoritarismului reprezentat de modelele premierului ungar, atunci evenimentele de la acest sfîrșit de an sînt probabil cea mai eficientă metodă.

Sigur, pentru oricine a avut răbdare să urmărească metodele de consolidare a puterii și controlului de către personaje ca Vladimir Putin sau Recep Tayyip Erdogan nu e nici o surpriză că ambițiile și nevoia de a avea permanent un dușman împotriva căruia să se declanșeze valul patriotic de propagandă au creat, fie și pentru scurtă vreme, riscul unui conflict european de amploare.

Dl Orbán al Ungariei nu a alimentat sau creat nici un conflict serios. E drept, i-ar fi fost destul de greu. Ungaria e totuși un stat mic, ale cărui ambiții, oricît de supradimensionate ar fi, nu pot fi susținute de o economie sau de o armată semnificative.

A reușit doar să își enerveze aproape toți vecinii și partenerii occidentali cu încăpățînarea aceea care l‑a făcut, la un moment dat, pe Jean-Claude Juncker să rîdă nervos și să îl numească, mai în glumă, mai în serios, „dictator“, înaintea unei întîlniri de la Bruxelles.

Însă de la momentul Băile Tușnad și pînă azi, „iliberalismul“ a devenit și mai puțin amuzant. Și parcă și mai puțin excentric. A încetat să fie parte a unui soi de excepționalism unguresc, tolerabil pînă la urmă, cîtă vreme avea caracterul unui experiment local.

Iar semnalul că lucrurile se schimbă a venit din Polonia. Noul guvern, instalat după alegerile din această toamnă, pare să vină exact din manualul de acțiune politică creat în ultimii ani la Budapesta.

Peste noapte, Varșovia a devenit brusc un pol al scepticismului european, un loc în care drapelele UE sînt scoase din sălile în care vorbesc reprezentanții Puterii, iar un politician condamnat pentru abuz de putere poate prelua senin conducerea instituției care supraveghează serviciile secrete.

Mai grav, noua majoritate a partidului Lege și Justiție a declanșat ceea ce adversarii săi numesc deja o lovitură de stat prin încercarea de a-și pune sub control Curtea Constituțională.

La ora la care scriu acest text, fluxurile agențiilor de presă prezintă pe larg demonstrațiile antiguvernamentale care au scos zeci de mii de polonezi în stradă. O performanță aparte pentru un cabinet de-abia instalat.

Politologul bulgar Ivan Krastev observa, într-un text publicat de New York Times, că partidele populiste din Est sînt ceva mai mult decît niște formațiuni politice clasice, iar intențiile și ambițiile lor depășesc cadrul instituțional și societal în care s-au născut și activează.

Krastev le numește „mișcări con­sti­tu­țio­na­le“ al căror rost este acela de a se asigura că majoritatea nu este contestată, iar actul de guvernare nu mai are caracterul unui compromis: „Aceste majorități îngrijorate se tem că, deși au tot dreptul să guverneze, niciodată nu au ultimul cuvînt. De aceea sînt gata să învinovățească separația puterilor în stat și alte principii neconvenabile ale democrației liberale și, mai departe, să sprijine partidele care militează împotriva ei“.

Ceea ce descrie Krastev este o întoarcere la strigătul primar al unor mulțimi care, justificat sau nu, simt că au pierdut controlul asupra propriei lor vieți. Iar vinovații sînt întotdeauna în afara cercului mic al patrioților: Uniunea Europeană, americanii, stînga națională sau internațională etc.

Un fel de întoarcere între zidurile cetății după ce, ani de-a rîndul, societățile din Estul european au fost primele care au cerut să dispară zidurile.

Dacă ar fi să încerc o explicație, atunci aș spune că asistăm la o criză de creștere. Țările din Est (România inclusă) au căpătat curajul de a-și căuta iar autonomia pe criterii specifice doar după ce au fost sigure că pot face asta fără riscuri majore și după ce, o lungă perioadă, principala lor preocupare a fost creșterea prosperității.

Absolut toate statele din Est, iliberale sau nu, sînt într-o situație mai bună decît erau înainte de aderarea la Uniunea Europeană: PIB-uri mai mari, oportunități mai multe de muncă, studii sau călătorii etc. Teoretic, cerul e limita. Asta e situația care le dă încredere suficientă cît să emită pretenții nerezonabile.

Ironia, greu de ignorat, este că nici unul dintre promotorii iliberalismului izolaționist și, pe alocuri, xenofob nu vrea să ia în calcul costurile aplicării la scară mare a principiilor pentru care militează. Atît Viktor Orbán cît și Jaroslaw Kaczynski (liderul partidului Lege și Justiție) nu au absolut nimic de obiectat în legătură cu miliardele de euro care pleacă din buzunarele altor europeni pentru a sfîrși în proiecte de infrastructură din Ungaria și Polonia.

De fapt, după cum bine observa Ivan Krastev, cu cît modelul antiliberal e adoptat de mai multe state, cu atît riscul unui eșec major devine mai mare.

Între timp, în Franța, Frontul Național tocmai a pierdut alegerile regionale. Nu înainte de a speria serios establishment-ul francez și european. Mă îndoiesc că are cineva vreo iluzie în legătură cu capacitatea doamnei Marine Le Pen de a articula sau practica empatia și solidaritatea comunitară.

În eventualitatea în care FN va guverna vreodată Franța, mă tem că primii care vor avea de suferit în plan european sînt esticii, a căror „nerecunoștință“ provoacă deja iritare în rîndul politicienilor occidentali mainstream.

Nu e nevoie de prea multă imaginație pen­tru a bănui atitudinea „i­li­be­ra­lilor“ fran­cezi sau nordici dacă vor fi puși în fața în­că­pățînărilor de la Varșovia, București, Bu­da­pesta sau Bratislava.

Viktor Orbán vorbește despre cum vrea să prevină „colonizarea“ Ungariei de către europeni, iar la Varșovia s-au găsit vreo doi agitați care au dat foc steagurilor UE.

La Băile Tușnad, Orbán spunea la un moment dat: „Chestiunea cu viitorul e că orice se poate întîmpla. Asta înseamnă că oricînd poate veni și vremea noastră“.

Nimeni nu a dat încă foc vreunui carnet de cecuri.

P.S.: Ca o notă de final, aș spune că tentația orbánismului bîntuie și România, însă ea a fost, pentru moment, evitată odată cu eșecul referendumului pentru demiterea președintelui din 2012. Simt nevoia să fac precizarea asta ca să punem în perspectivă un pic mulțumirea de sine un pic arogantă pe care o practică zilele astea diverși comentatori care remarcă insula democratică românească într-o zonă de tulburări politice majore.

Nu e deloc așa. Diferența e că, mai inabili, omologii români ai lui Orbán au preferat un Blitzkrieg constituțional pe care, în cele din urmă, l-au pierdut. Însă parte din prețul plătit pentru 2012 este și compromiterea ideii de partid politic. România e singura țară din Est cu un guvern „tehnocrat“. Ceea ce poate fi interpretat ca un soi de iliberalism cu nuanțe valahe, nu tocmai promițător.

În condițiile astea, faptul că premierul ungar și-a articulat teoria pe teritoriu românesc pare mai degrabă o dovadă de adecvare. Și un avertisment.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Neutralitatea moldoveană și vinovăția românească
Politic, conducerea de la Chișinău face eforturi supraomenești pentru a da asigurări că nu există nici un pericol iminent.
Bătălia cu giganții jpeg
Puțină libertate. Și multe probleme
Țările din Europa occidentală reprezintă o zonă idilică, chiar dacă nu ideală, pentru presă...
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Re-începutul filosofiei
...deveneam nerăbdător ori de cîte ori filosofia întîrzia prea mult în concept, în terminologie, în acrobație analitică.
Frica lui Putin jpeg
Eufemismul
Este însă și altceva, încă mai sinistru, în acest tip de eufemisme politico-ideologice: ele servesc la dezumanizarea adversarului, eliberînd conștiința de orice reproș pentru un act criminal.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
„Eu nu mai citesc presa din 1979” / „Sigur, tu îți permiți...”
Cînd a venit vestea morții lui Radu Lupu, toate marile ziare ale lumii au publicat articole despre legendarul pianist român.
Odă bucuriei, Allegro ma non troppo jpeg
Odă bucuriei, Allegro ma non troppo
În 1817, Societatea Filarmonică din Londra l-a însărcinat pe Beethoven să compună o simfonie.
Stat minimal, stat puternic, stat eficient jpeg
Stat minimal, stat puternic, stat eficient
Dintre toți economiștii români, Georgescu este cel mai tranșant în a analiza și a vorbi despre hibele capitaliștilor și capitalului din România.
Iconofobie jpeg
Imperfecțiuni
Defectele (auto)inventate de oamenii în cauză ajunseseră să fie percepute – tocmai prin inexistenţa lor de facto – drept „limita de atins”, vorba lui Gabriel Liiceanu într-o celebră carte.
„Cu bule“ jpeg
Didactice
Textul recomandă, de exemplu, ca termenul student (cu sensul „cel care studiază”, indiferent de nivel) să nu mai fie folosit în școlile din Ardeal pentru ciclul preuniversitar, ci să fie înlocuit cu elev sau școlar, ca în Regat.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Să nu încremenim în prejudecăți
Andreea nu este un elev care să performeze la disciplinele realiste, iar matematica e, pentru ea, o piatră grea de încercare.
Un sport la Răsărit jpeg
Doi ani și jumătate în spatele fileului pentru Boris Becker?
Viaţa lui Becker, ce-i drept, e o vraişte. Ajunge să-l priveşti pentru a înţelege cîte nopţi grele sînt pitite sub faţa buhăită.
Comunismul se aplică din nou jpeg
O întîmplare din România de azi
Mi-a venit în minte formula unui cunoscut: În definitiv, cine ești tu ca să nu ți se întîmple să fii nedreptățit?

Adevarul.ro

image
Colosul cenuşiu. Ce ascunde muntele de zgură, una dintre cele mai mari halde din România VIDEO
În vecinătatea combinatului siderurgic din Hunedoara, se află una dintre cele mai mari halde de zgură din România.
image
Un şofer a rămas fără permis şi a fost amendat după ce a sunat la 112 ca să anunţe că este şicanat în trafic
Un apel la 112 a luat o turnură neaşteptată pentru un bărbat de 37 de ani. Acesta apelase serviciul de urgenţă ca să anunţe că un şofer îl şicanează în trafic, pe raza comunei brăilene Viziru.
image
Afacere de milioane de euro lângă un radar ce comunică direct cu baza Deveselu. „Nu s-a cerut avizul MApN”
MApN a dat in judecată Consiliul Judeţean Dolj după ce a autorizat construirea unui depozit in zona radarului din localitatea Cârcea. Instalaţia militară este importantă pentru apărarea aeriană a României. În spatele afacerii stă chiar primarul din Cârcea.