Cînd „strada“ devine „clasă politică“
La ora cînd acest articol pleacă spre redacția revistei, președintele în că nu a desemnat candidatul pen tru funcția de prim-ministru, iar tumul tul străzii s-a potolit. Numele lui Liviu Voinea tocmai a apărut, rostit de liderii PSD, și în spatele lui stă o coaliție majo ritară în Parlament peste care aproape că nu se poate trece – în acest moment, cel puțin.
Ce va face președintele? Va alege calea simplă, desemnînd o persoană cu șanse reale de a întruni votul majorității? În definitiv, Liviu Voinea poate trece drept tehnocrat (vine din Banca Națională) și
urmează să conducă un guvern avînd ca principală sarcină organizarea ale gerilor. Alegeri la termen, după toate probabilitățile. Sau președintele va în cerca să forțeze o altă variantă, cum ar fi
fostul comisar european Dacian Cioloș?
Aș vrea să mai aștept cîteva ore, dar ter menele redacționale sînt nemiloase. Asta este, lucrăm la o revistă, chiar dacă poate părea puțin old fashion. În orice caz, un lucru e clar: și fără oa meni în stradă, criza de credibilitate a sistemului politic este tot aici. Nu a ple cat odată cu protestatarii din piață, asta trebuie să le fie clar liderilor politici. Dar și celor care au ieșit din case cu dorința sinceră de a schimba, o dată pentru tot deauna, modul în care se iau și se aplică decizii în România.
O veste bună este că ideea alegerilor an ticipate a fost lăsată baltă. Sigur, din cal cule meschine, politice. Dar același gen de calcule a stat și la baza susținerii acestei idei. Mai precis: cu alegeri anticipate (lă săm la o parte dificultățile procedurale, să presupunem că s-ar fi găsit o soluție), PNL ar fi cîștigat din nemulțumirile ex primate în societate.
Cu cît trece timpul, cu atît sînt mai mari șansele de a apărea o alternativă – sau mai multe. Iar alternativa mușcă pu ternic din electoratul PNL și prea puțin din cel al PSD. Acest din urmă partid se
poate încă baza pe un electorat discipli nat și conservator, dependent în bună parte de anumite politici sociale, în par te doritor de „stabilitate“, în parte îngro zit de ceea ce el consideră a fi o ofensă de neiertat la adresa Bisericii Ortodoxe. P SD ar putea fi afectat, eventual, de apariția unei forțe cu caracter pronunțat de stînga, naționalistă și izolaționistă – și s-au văzut în stradă și asemenea cereri: de la renaționalizarea companiilor pînă la ieșirea din NATO și chiar din Uniunea Europeană. Dar, pe
partea cealaltă, PSD are de cîștigat ori cum de pe urma previzibilei disoluții a fantoșei politice pe nume UNPR.
Bine, dar strada – sau, mai bine zis, Strada? Ieșirea oamenilor în stradă este benefică pentru societate, fiindcă le ara tă liderilor ce nu merge. Dacă aceștia nu țin cont de mesajul străzii, vor fi luați
de val, cu toate riscurile de instabilita te ce decurg de aici. Riscul radicaliză rii, de exemplu. Și am văzut în piață și cereri deloc raționale, mergînd pînă la desființarea democrației reprezentative
și înlocuirea ei cu cea directă sau cu o democrație a Străzii online.
Mai departe? Strada dă semnale, pune degetul pe rană, îi zgîlțîie pe lideri din somnul lor dulce, dă cu pumnul în ma să. Dar soluțiile nu pot fi date de stra dă. Probabil că suporterii democrației di recte (cei mai raționali dintre ei, în ori ce caz) au văzut cît de puțin realisă es te o asemenea propunere atunci cînd s-a
pus problema ca „reprezentanții Străzii“ să meargă la Cotroceni ca să stea de vor bă cu președintele.
Contestarea listei era previzibilă și ră mîne să ne întrebăm dacă Administrația Prezidențială chiar nu a întrevăzut ceea ce avea să se întîmple sau, din contra, a încuviințat, discret, ca lucrurile să mear gă în această direcție. Și chiar dacă, să spunem, grupul de la Cotroceni ar fi fost considerat de stradă reprezentativ“, tot nu ar fi putut obține altceva decît ca vo cea să-i fie auzită. Președintele a „luat
act“ de revendicări. Mai mult nici nu pu tea face. E i bine, Strada trebuie acum să fa că exact ceea ce a spus că urăște.
Adică să se organizeze, să capete o formă instituțională și să participe la jocul politic. Să facă politică. Să devină parte a „clasei politice“.
E complicat și asta ar putea duce la noi dezbinări – ideea schimbării actualei cla se politice unește societatea, dar cînd vi ne vorba despre căile de atingere a aces tui obiectiv, lucurile nu mai stau deloc
așa. Dar altă cale nu există. Există doar o șansă pentru ca democrația să fie rea dusă în inima deciziei politice.
este realizator de progra me la RFI România și TVR.