Cînd „strada“ devine „clasă politică“

La ora cînd acest articol pleacă spre  redacția revistei, președintele în că nu a desemnat candidatul pen tru funcția de prim-ministru, iar tumul tul  străzii  s-a  potolit.  Numele  lui  Liviu  Voinea tocmai a apărut, rostit de liderii  PSD, și în spatele lui stă o coaliție majo ritară  în  Parlament  peste  care  aproape  că nu se poate trece – în acest moment,  cel puțin. 

Ce va face președintele? Va alege calea  simplă, desemnînd o persoană cu șanse  reale  de  a  întruni votul majorității?  În  definitiv, Liviu Voinea poate trece drept  tehnocrat (vine din Banca Națională) și 

urmează  să  conducă  un  guvern  avînd  ca  principală  sarcină  organizarea  ale gerilor.  Alegeri  la  termen,  după  toate  probabilitățile.  Sau  președintele  va  în cerca să forțeze o altă variantă, cum ar fi 

fostul comisar european Dacian Cioloș? 

Aș vrea să mai aștept cîteva ore, dar ter menele redacționale sînt nemiloase. Asta  este, lucrăm la o revistă, chiar dacă poate  părea puțin old fashion.  În orice caz, un lucru e clar: și fără oa meni  în  stradă,  criza  de  credibilitate  a  sistemului politic este tot aici. Nu a ple cat odată cu protestatarii din piață, asta  trebuie să le fie clar liderilor politici. Dar  și celor care au ieșit din case cu dorința  sinceră de a schimba, o dată pentru tot deauna, modul în care se iau și se aplică  decizii în România.

O veste bună este că ideea alegerilor an ticipate a fost lăsată baltă. Sigur, din cal cule meschine, politice. Dar același gen de  calcule a stat și la baza susținerii acestei  idei. Mai precis: cu alegeri anticipate (lă săm la o parte dificultățile procedurale,  să presupunem că s-ar fi găsit o soluție),  PNL ar fi cîștigat din nemulțumirile ex primate în societate. 

Cu  cît  trece  timpul,  cu  atît  sînt  mai  mari șansele de a apărea o alternativă –  sau mai multe. Iar alternativa mușcă pu ternic din electoratul PNL și prea puțin  din cel al PSD. Acest din urmă partid se 

poate încă baza pe un electorat discipli nat  și  conservator,  dependent  în  bună  parte de anumite politici sociale, în par te doritor de „stabilitate“, în parte îngro zit de ceea ce el consideră a fi o ofensă de  neiertat la adresa Bisericii Ortodoxe.  P SD ar putea fi afectat, eventual,  de apariția unei forțe cu caracter  pronunțat de stînga, naționalistă  și izolaționistă – și s-au văzut în stradă și  asemenea cereri: de la renaționalizarea  companiilor pînă la ieșirea din NATO și  chiar  din  Uniunea  Europeană.  Dar,  pe 

partea cealaltă, PSD are de cîștigat ori cum  de  pe  urma  previzibilei  disoluții  a  fantoșei politice pe nume UNPR. 

Bine,  dar  strada  –  sau,  mai  bine  zis,  Strada? Ieșirea oamenilor în stradă este  benefică pentru societate, fiindcă le ara tă liderilor ce nu merge. Dacă aceștia nu  țin  cont  de  mesajul  străzii,  vor  fi  luați 

de  val,  cu  toate  riscurile  de  instabilita te  ce  decurg  de  aici.  Riscul  radicaliză rii, de exemplu. Și am văzut în piață și  cereri  deloc  raționale,  mergînd  pînă  la  desființarea  democrației  reprezentative 

și  înlocuirea  ei  cu  cea  directă  sau  cu  o  democrație a Străzii online. 

Mai departe? Strada dă semnale, pune  degetul  pe  rană,  îi  zgîlțîie  pe  lideri  din  somnul lor dulce, dă cu pumnul în ma să. Dar soluțiile nu pot fi date de stra dă. Probabil că suporterii democrației di recte (cei mai raționali dintre ei, în ori ce caz) au văzut cît de puțin realisă es te o asemenea propunere atunci cînd s-a 

pus problema ca „reprezentanții Străzii“  să meargă la Cotroceni ca să stea de vor bă cu președintele. 

Contestarea listei era previzibilă și ră mîne să ne întrebăm dacă Administrația  Prezidențială chiar nu a întrevăzut ceea  ce avea să se întîmple sau, din contra, a  încuviințat, discret, ca lucrurile să mear gă în această direcție. Și chiar dacă, să  spunem, grupul de la Cotroceni ar fi fost  considerat de stradă reprezentativ“, tot  nu ar fi putut obține altceva decît ca vo cea  să-i  fie  auzită.  Președintele  a  „luat 

act“ de revendicări. Mai mult nici nu pu tea face.  E i bine, Strada trebuie acum să fa că exact ceea ce a spus că urăște. 

Adică să se organizeze, să capete  o formă instituțională și să participe la  jocul politic. Să facă politică. Să devină  parte a „clasei politice“.

E complicat și asta ar putea duce la noi  dezbinări – ideea schimbării actualei cla se politice unește societatea, dar cînd vi ne vorba despre căile de atingere a aces tui  obiectiv,  lucurile  nu  mai  stau  deloc 

așa. Dar altă cale nu există. Există doar  o șansă pentru ca democrația să fie rea dusă în inima deciziei politice. 

este realizator de progra­ me la RFI România și TVR.