Bucureşti. Arhipelag

Publicat în Dilema Veche nr. 617 din 10-16 decembrie 2015
Cum explici România unui refugiat jpeg

Un amic observa recent că nici o iniţiativă de media destinată exclusiv Bucureştiului nu a reuşit vreodată să prindă rădăcini. Cele care supravieţuiesc, totuşi, sînt mai degrabă minore, iar amprenta lor în spaţiul public e neglijabilă (audienţă, relevanţă etc.). Asta nu pentru că n-a văzut nimeni oportunitatea sau pentru că o nişă relevantă a fost voit ignorată, ci pentru că bucureştenii au o raportare absolut curioasă la statutul lor de membri ai comunităţii locale. Un soi de pragmatism cinic gata oricînd să îşi nege identitatea. Sau să o ignore.

A fi bucureştean, pentru clasa productivă şi mobilă a oraşului, e o stare tranzitorie. Fie vei sta cu privirile întoarse spre provincia unde ai rădăcinile, fie visezi să pleci de tot în alte metropole sau măcar să te muţi undeva în afara oraşului şi să iei contact cu străzile, cartierele şi viaţa urbană doar pe baze contractual-utilitariste. Bucureştiul e oraşul în care are sediul firma la care lucrezi, e oraşul unde oferta culturală e cea mai mare, unde găseşti magazinele de care ai nevoie. E locul în care se ţin întîlnirile, e locul în care se iau deciziile, e locul în care se organizează cinele. Dar arareori e acasă.

E sediul centralismului românesc şi e tolerat ca atare pentru că e mult prea mare pentru a mai fi abandonat. E uriaşul care nu poate fi ignorat, dar căruia nimeni nu îi mai caută sufletul. Dimensiunile lui şi nervii noştri sînt suficiente ca trăsături pentru mai toată lumea. Nimeni nu e cu adevărat atent la el (minus neplăcerile provocate de trafic şi/sau de ordin administrativ) pentru a-i mai căuta o identitate pozitivă. E sufrageria României, cînd mai toată populaţia lui ar vrea să fumeze în bucătărie sau să îşi bea ceaiul pe terasă.

Majoritatea locuitorilor săi sînt la prima sau a doua generaţie. Nu am cifrele la dispoziţie, dar pot să îmi închipui că bucureştenii de generaţia a treia sau chiar mai vechi pot fi adunaţi într-un cartier. Ar fi un cartier mare, ca Balta Albă, dar, după ce îi trasezi graniţele şi îi numeri locuitorii, obţii cel mult un Cluj. Adică – fără să diminuez în vreun fel meritele şi relevanţa Clujului – puţin. Pur şi simplu, ordinul de mărime e diferit.

Fără dezastrul produs de instaurarea comunismului, cînd bucureştenii – prea bogaţi, prea reacţionari, prea nedemni de încredere – au fost ţinte privilegiate ale primelor guverne de inspiraţie sovietică, poate altfel ar fi arătat peisajul uman al oraşului. Dar asta nu e ceva ce mai poate fi recuperat. Rămîn memoria şi poveştile. Bucureştiul incluziv nu există. Nici vorbă de Bucureşti-comunitate. Dar – şi aici aş vrea să părăsesc tonul pesimist – există un Bucureşti al comunităţilor.

Multe, foarte multe. Un in­ventar sumar ar scoate în e­vi­den­ţă ne­­n­u­­mă­­ra­te ast­fel de gru­puri de oa­meni cu in­te­­­­r­­­e­­se co­­mu­ne, cu pa­si­uni co­mu­ne sau, de ce nu, cu ne­ca­zuri co­mu­ne. E­xis­­­tă un Bu­cu­reşti al pa­sio­na­ţilor de ar­hi­­tec­­tură, u­nul al creş­ti­ni­lor, al­tul al co­lec­­ţi­o­narilor de tim­bre, u­nul al co­mu­ni­tă­ţii gay, un Bucureşti al universitarilor, al amatorilor de petreceri, al militanţilor pen­tru infrastructură, al culturii alternative şi al culturii oficiale, al graffer-ilor şi al pictorilor sobri, al vîrstnicilor şi al copii­lor, al securiştilor şi al feministelor, al crîşme­lor mici şi al restaurantelor-hală, al pa­tri­o­tis­mu­lui semiautoironic de cartier şi al ma­ne­le­lor, al militanţilor pentru cauze mici şi al ecologiştilor. Enumerarea asta poate continua multă vreme. Mii de oraşe mici într-unul mai mare.

Există, de asemenea, şi un Bucureşti al solidarităţii, un Bucureşti al oamenilor buni, dacă vreţi. Un oraş mic în interiorul oraşului mare, populat de empatie inteligentă şi însufleţit de activism civic. Există şi aşa ceva, şi am văzut în toamna asta dovezile incontestabile ale existenţei lui.

Particularitatea tuturor acestor comunităţi este similară cu aceea a asociaţiilor de locatari. Întotdeauna privesc spre înăuntru. Există un fel de refuz prudent de a accepta poza mai mare. De a observa că o scară de bloc curată pe o stradă mizerabilă nu ajută pe nimeni.

Aproape niciodată aceste grupuri de oameni nu îşi extind vocea dincolo de interesul direct. Nu acceptă faptul că fac parte din simfonia metropolei. Le-aş numi comunităţi-insulă a căror agregare este întotdeauna opozabilă unei majorităţi adverse sau nepăsătoare. Un soi de egoism ieşit din prudenţă şi incapacitate de conştientizare a faptului că binele particular este, indiferent de ideologiii sau experienţe private, dependent de binele comun.

Şi nicăieri nu se văd lucrurile astea mai bine decît în perioadele electorale. În fapt, politicienii care îşi dispută administraţia oraşului sînt singurii care vorbesc despre Bucureşti ca despre un întreg. Şi o fac necredibil, cabotin şi ipocrit. Şi totuşi cîştigă simulacrul de competiţie electorală pentru că nu e nimeni care să încerce să scuture demagogia tezistă şi plicticoasă a discursului din politica locală.

Gîndiţi-vă repede la numele a trei oameni din Consiliul Local al unui sector din Bucureşti. Apoi la trei oameni din Consiliul General. Îi puteţi numi? Aveţi idee ce fac acolo? Cum iau deciziile pe bugetele de sute de milioane de euro ale oraşului? Ce îi mînă în luptă? Cine sînt oamenii ăştia?

Apoi amintiţi-vă că oraşul are o populaţie egală cu a Sloveniei. Are cineva senzaţia că e guvernat măcar pe jumătate la fel de bine ca Slovenia? Probabil, nu. Fie şi numai dacă numărăm primarii bucureşteni dispăruţi prin tribunale şi aresturi.

Ceea ce încerc să spun e că primul pas spre sufletul marelui oraş e politizarea. Da, ştiu, cuvîntul ăsta are o reputaţie proastă. Însă cîtă vreme discursul politic e ţinut în sfera aseptic-inutilă a politicienilor de carieră, cîtă vreme politica rămîne ceva nefrecventabil şi neplăcut, comunităţile-insulă vor pluti fiecare în oceanul ei şi vor acumula frustrări.

E politică şi în baruri, şi în arhitectură, şi în parcuri sau pe trotuare. Şi aici e o discuţie lungă, dar cred că tragedia de la Colectiv a pus cîteva întrebări pe masă. A fost prea puţin remarcat detaliul că arestarea primarului general nu a produs cine ştie ce urmări semnificative în termeni de politică locală.

Partidele nu au tras concluzii, iar numele vehiculate pentru alegerile de peste şase luni sînt cam în aceeaşi notă a vechilor primari. Pentru că presiunea pe partide este, de fapt, prea mică. Partidele noi, atîtea cîte ori fi, sînt mici şi slabe, iar cele vechi – imobile şi nestimulate în direcţia reformării criteriilor de selecţie. Ca să se întîmple o schimbare semnificativă e nevoie de politizare. E nevoie ca insulele să devină un arhipelag. Federaţie de interese complementare. Altminteri, sufocantul oraş va deveni tot mai greu de tolerat şi, în cel mai bun caz, va rămîne doar locul în care au loc tranzacţiile şi niciodată locul pe care să îl numim acasă.

Amicul care observa faptul că nu există media locale semnificative mai are o expresie: „Bucureştiul e totuşi un oraş. Poate singurul“. Niciodată nu am ştiut ce să îi răspund la asta. Dar, dacă are dreptate, urgenţa e cu atît mai mare.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Locul în care democrația liberală s-a dus să moară
Instalat la putere la finalul anului trecut, cabinetul Petkov a promis ferm o ruptură cu trecutul de corupție și guvernare ineficientă.
Bătălia cu giganții jpeg
Cîte sortimente de brînză se produc în Franța?
Confruntat cu o asemenea blocadă, președintelui îi va fi foarte greu să guverneze în cel de-al doilea mandat.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Teme „riscante” ale dezbaterii religioase
Părintele Iustin Marchiș, de care mă leagă o viață de dialog spiritual, mi-a trimis, de curînd, mai multe pagini din textele protodiaconului Andrei Kuraev, teolog neconvențional al Bisericii Ortodoxe Ruse.
Frica lui Putin jpeg
Contrafactualități
Rămîne aproape întotdeauna în istorie un rest inexplicabil prin considerente pur raționale, prin forțe obiective, prin factori clasificabili și relevanți statistic ori prin determinisme sociale.
AFumurescu prel jpg
Pe repede-încet
Zilele acestea am ajuns în țară și m-am străduit din răsputeri, ca de fiece dată, să (re)înțeleg societatea românească.
o suta de ani in casa noastra cover opt jpg
Istorie pentru copii și prăjitură cu ouă
Cititorul este purtat printr-un întreg univers ilustrat de obiecte de epocă, toate care mai de care mai interesante, ce înfățișează poveștile și informațiile din text.
O mare invenție – contractul social jpeg
Este necesară schimbarea actualei forme de guvernămînt? (II)
Nu mai cred astăzi că forma de guvernămînt stabilită prin actuala Constituție este sursa disfuncționalităților și eșecurilor sistemului politic din România.
Iconofobie jpeg
Pesimistul, un personaj respectabil
Omul înțelept sesizează, în efemeritatea lucrurilor, prin extrapolare, vremelnicia întregii lumi și, ca atare, își poate permite să verse, compasiv, o lacrimă de regret.
„Cu bule“ jpeg
Urmăritori, adepți, follower(ș)i
Influența engleză actuală, mai ales cea manifestată în jargonul Internetului, poate produce anumite perplexități vorbitorilor din alte generații, atunci cînd schimbă sensurile uzuale și conotațiile pozitive sau negative ale cuvintelor.
HCorches prel jpg
Ce oferim și ce așteptăm
Predăm strungul în epoca informatizării.
p 7 WC jpg
Opt lecții ale războiului din Ucraina
Interdependența economică nu preîntîmpină războiul.
Un sport la Răsărit jpeg
Țiriac zice că îl vede pe Nadal murind pe terenul de tenis. Adică Nadal e muritor?
Ce va muri e o anumită idee despre sport, aceea că iei corpul tău, aşa cum l-ai clădit cu muncă şi apă plată, şi faci tot ce poţi pentru a învinge fără reproş.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Un roman de știință
Bill Bryson nu este om de știință, nu are o formație științifică și, poate tocmai de aceea, tot ce scrie pare să aibă în spate un proces de înțelegere, de clarificare a unor lucruri, pînă la nivelul la care devin accesibile oricărui om cu o minimă educație academică.
Bătălia cu giganții jpeg
Datoria Europei
Nici Franța, nici Germania și nici – cu atît mai puțin! – Țările de Jos ori Danemarca nu vor face rabat de la exigențele procesului de aderare.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Note, stări, zile
Mi-e greu să pricep de ce a certa pe toată lumea e o formă de „acțiune”.
Frica lui Putin jpeg
„Nu umiliți Franța, domnule președinte!”
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a declarat de două ori, nu o singură dată, că „nu trebuie umilită Rusia”.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Eroismul ucrainean și inima stafidită a Europei
Ucrainenii dau Europei anului 2022 o lecție pentru care mă tem că opulentul nostru continent, cu birocrația lui pe cît de groasă, pe atît de nevolnică, cu politicienii lui minusculi, nu este pregătit.
Cooper Union jpg
Două surori, un muzeu și o premieră
În primăvara anului 1897, la etajul al patrulea al școlii publice Cooper Union din Manhattan pe care o înființase bunicul lor, surorile Hewitt au inaugurat Muzeul de Arte Decorative Cooper Union.
Tezaur jpg
O lungă istorie de furt
Furturile din Ucraina sînt o reamintire brutală a celor cu care s-a confruntat, în istorie, România.
Iconofobie jpeg
Iubirea/ura de aproape
Devii mizantrop nu neapărat cunoscînd răul din celălalt, cît cunoscînd răul din tine.
HCorches prel jpg
La vida loca loca loca loca
Deprinderea aceasta a defăimării profesorilor a devenit la noi pandemică și are un gust nu amar, ci de-a dreptul grețos, cel puțin în percepția mea.
p 7 2 WC jpg jpg
De ce refuză Occidentul să numească fascistă Rusia lui Putin?
Jena Occidentului de a numi fascistă Rusia lui Putin se explică prin contextul psiho-istoric al țărilor europene.
Un sport la Răsărit jpeg
Ce mai facem cu Naționala?
Ne torturează şi o torturăm, chestiune din care nimeni nu va rămîne întreg. Echipa României nu e altceva decît oglinda României.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Ospitalitate
Nu e neapărat ipocrizie, cum ar zice unii, ci politețe și meserie.

Adevarul.ro

image
Românii au votat Destinaţia Turistică a anului 2022. Oraşul care a câştigat marele titlu
Capitala Moldovei a câştigat premiul publicului, românii fiind cei care au votat online, pe www.destinatiaanului.ro. Premiul Juriului a fost acordat Braşovului.
image
O tânără şi-a dorit o noapte de vis în compania unui „Don Juan”. Idila s-a transformat în coşmar
O tânără care credea că va trăi o noapte de vis alături de un aşa-zis „Don Juan” s-a trezit a doua zi ca dintr-un coşmar. Bărbatul a fost condamnat pentru faptele sale.
image
Imagini din patiseria Paul din mall Promenada închisă de ANPC din cauza mizeriei şi a alimentelor expirate VIDEO
O echipa din Comisariatul pentru Protecţia Consumatorilor din Municipiul Bucureşti a constatat un mod defectuos în desfăşurarea activităţii Patiseriei/cofetăriei Paul, care oferea spre consum produse care pot pune în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor.

HIstoria.ro

image
100 de ani de show-uri culinare
În primăvara lui 1924 se auzea la radio primul show culinar, a cărui gazdă era Betty Crocker, devenită o emblemă a emisiunilor de acest gen și un idol al gospodinelor de peste Ocean. Puțină lume știa că Betty nu exista cu adevărat, ci era doar o plăsmuire a minților creatoare ale postului de radio.
image
„Uvertura” războiului austro-turc din 1715-1718
Războiul turco-venețiano-austriac dintre anii 1714-1718, cunoscut și drept Războiul Austro-Turc din 1715-1718, sau „Războiul lui Eugeniu de Savoia”, este primul din seria războaielor ruso-austro-turce din secolul XVIII.
image
Capitularea lui Osman Pașa
La 4/16 decembrie 1877, Carol îi scria Elisabetei că otomanii încercaseră pe data de 28 să iasă din Plevna luptând și construind un pod peste râul Vid, în zonă desfășurându-se bătălii cumplite. Carol s-a îndreptat imediat în acea direcție, în timp ce împăratul se dusese în centrul dispozitivului.