Bucureşti. Arhipelag

Publicat în Dilema Veche nr. 617 din 10-16 decembrie 2015
Cum explici România unui refugiat jpeg

Un amic observa recent că nici o iniţiativă de media destinată exclusiv Bucureştiului nu a reuşit vreodată să prindă rădăcini. Cele care supravieţuiesc, totuşi, sînt mai degrabă minore, iar amprenta lor în spaţiul public e neglijabilă (audienţă, relevanţă etc.). Asta nu pentru că n-a văzut nimeni oportunitatea sau pentru că o nişă relevantă a fost voit ignorată, ci pentru că bucureştenii au o raportare absolut curioasă la statutul lor de membri ai comunităţii locale. Un soi de pragmatism cinic gata oricînd să îşi nege identitatea. Sau să o ignore.

A fi bucureştean, pentru clasa productivă şi mobilă a oraşului, e o stare tranzitorie. Fie vei sta cu privirile întoarse spre provincia unde ai rădăcinile, fie visezi să pleci de tot în alte metropole sau măcar să te muţi undeva în afara oraşului şi să iei contact cu străzile, cartierele şi viaţa urbană doar pe baze contractual-utilitariste. Bucureştiul e oraşul în care are sediul firma la care lucrezi, e oraşul unde oferta culturală e cea mai mare, unde găseşti magazinele de care ai nevoie. E locul în care se ţin întîlnirile, e locul în care se iau deciziile, e locul în care se organizează cinele. Dar arareori e acasă.

E sediul centralismului românesc şi e tolerat ca atare pentru că e mult prea mare pentru a mai fi abandonat. E uriaşul care nu poate fi ignorat, dar căruia nimeni nu îi mai caută sufletul. Dimensiunile lui şi nervii noştri sînt suficiente ca trăsături pentru mai toată lumea. Nimeni nu e cu adevărat atent la el (minus neplăcerile provocate de trafic şi/sau de ordin administrativ) pentru a-i mai căuta o identitate pozitivă. E sufrageria României, cînd mai toată populaţia lui ar vrea să fumeze în bucătărie sau să îşi bea ceaiul pe terasă.

Majoritatea locuitorilor săi sînt la prima sau a doua generaţie. Nu am cifrele la dispoziţie, dar pot să îmi închipui că bucureştenii de generaţia a treia sau chiar mai vechi pot fi adunaţi într-un cartier. Ar fi un cartier mare, ca Balta Albă, dar, după ce îi trasezi graniţele şi îi numeri locuitorii, obţii cel mult un Cluj. Adică – fără să diminuez în vreun fel meritele şi relevanţa Clujului – puţin. Pur şi simplu, ordinul de mărime e diferit.

Fără dezastrul produs de instaurarea comunismului, cînd bucureştenii – prea bogaţi, prea reacţionari, prea nedemni de încredere – au fost ţinte privilegiate ale primelor guverne de inspiraţie sovietică, poate altfel ar fi arătat peisajul uman al oraşului. Dar asta nu e ceva ce mai poate fi recuperat. Rămîn memoria şi poveştile. Bucureştiul incluziv nu există. Nici vorbă de Bucureşti-comunitate. Dar – şi aici aş vrea să părăsesc tonul pesimist – există un Bucureşti al comunităţilor.

Multe, foarte multe. Un in­ventar sumar ar scoate în e­vi­den­ţă ne­­n­u­­mă­­ra­te ast­fel de gru­puri de oa­meni cu in­te­­­­r­­­e­­se co­­mu­ne, cu pa­si­uni co­mu­ne sau, de ce nu, cu ne­ca­zuri co­mu­ne. E­xis­­­tă un Bu­cu­reşti al pa­sio­na­ţilor de ar­hi­­tec­­tură, u­nul al creş­ti­ni­lor, al­tul al co­lec­­ţi­o­narilor de tim­bre, u­nul al co­mu­ni­tă­ţii gay, un Bucureşti al universitarilor, al amatorilor de petreceri, al militanţilor pen­tru infrastructură, al culturii alternative şi al culturii oficiale, al graffer-ilor şi al pictorilor sobri, al vîrstnicilor şi al copii­lor, al securiştilor şi al feministelor, al crîşme­lor mici şi al restaurantelor-hală, al pa­tri­o­tis­mu­lui semiautoironic de cartier şi al ma­ne­le­lor, al militanţilor pentru cauze mici şi al ecologiştilor. Enumerarea asta poate continua multă vreme. Mii de oraşe mici într-unul mai mare.

Există, de asemenea, şi un Bucureşti al solidarităţii, un Bucureşti al oamenilor buni, dacă vreţi. Un oraş mic în interiorul oraşului mare, populat de empatie inteligentă şi însufleţit de activism civic. Există şi aşa ceva, şi am văzut în toamna asta dovezile incontestabile ale existenţei lui.

Particularitatea tuturor acestor comunităţi este similară cu aceea a asociaţiilor de locatari. Întotdeauna privesc spre înăuntru. Există un fel de refuz prudent de a accepta poza mai mare. De a observa că o scară de bloc curată pe o stradă mizerabilă nu ajută pe nimeni.

Aproape niciodată aceste grupuri de oameni nu îşi extind vocea dincolo de interesul direct. Nu acceptă faptul că fac parte din simfonia metropolei. Le-aş numi comunităţi-insulă a căror agregare este întotdeauna opozabilă unei majorităţi adverse sau nepăsătoare. Un soi de egoism ieşit din prudenţă şi incapacitate de conştientizare a faptului că binele particular este, indiferent de ideologiii sau experienţe private, dependent de binele comun.

Şi nicăieri nu se văd lucrurile astea mai bine decît în perioadele electorale. În fapt, politicienii care îşi dispută administraţia oraşului sînt singurii care vorbesc despre Bucureşti ca despre un întreg. Şi o fac necredibil, cabotin şi ipocrit. Şi totuşi cîştigă simulacrul de competiţie electorală pentru că nu e nimeni care să încerce să scuture demagogia tezistă şi plicticoasă a discursului din politica locală.

Gîndiţi-vă repede la numele a trei oameni din Consiliul Local al unui sector din Bucureşti. Apoi la trei oameni din Consiliul General. Îi puteţi numi? Aveţi idee ce fac acolo? Cum iau deciziile pe bugetele de sute de milioane de euro ale oraşului? Ce îi mînă în luptă? Cine sînt oamenii ăştia?

Apoi amintiţi-vă că oraşul are o populaţie egală cu a Sloveniei. Are cineva senzaţia că e guvernat măcar pe jumătate la fel de bine ca Slovenia? Probabil, nu. Fie şi numai dacă numărăm primarii bucureşteni dispăruţi prin tribunale şi aresturi.

Ceea ce încerc să spun e că primul pas spre sufletul marelui oraş e politizarea. Da, ştiu, cuvîntul ăsta are o reputaţie proastă. Însă cîtă vreme discursul politic e ţinut în sfera aseptic-inutilă a politicienilor de carieră, cîtă vreme politica rămîne ceva nefrecventabil şi neplăcut, comunităţile-insulă vor pluti fiecare în oceanul ei şi vor acumula frustrări.

E politică şi în baruri, şi în arhitectură, şi în parcuri sau pe trotuare. Şi aici e o discuţie lungă, dar cred că tragedia de la Colectiv a pus cîteva întrebări pe masă. A fost prea puţin remarcat detaliul că arestarea primarului general nu a produs cine ştie ce urmări semnificative în termeni de politică locală.

Partidele nu au tras concluzii, iar numele vehiculate pentru alegerile de peste şase luni sînt cam în aceeaşi notă a vechilor primari. Pentru că presiunea pe partide este, de fapt, prea mică. Partidele noi, atîtea cîte ori fi, sînt mici şi slabe, iar cele vechi – imobile şi nestimulate în direcţia reformării criteriilor de selecţie. Ca să se întîmple o schimbare semnificativă e nevoie de politizare. E nevoie ca insulele să devină un arhipelag. Federaţie de interese complementare. Altminteri, sufocantul oraş va deveni tot mai greu de tolerat şi, în cel mai bun caz, va rămîne doar locul în care au loc tranzacţiile şi niciodată locul pe care să îl numim acasă.

Amicul care observa faptul că nu există media locale semnificative mai are o expresie: „Bucureştiul e totuşi un oraş. Poate singurul“. Niciodată nu am ştiut ce să îi răspund la asta. Dar, dacă are dreptate, urgenţa e cu atît mai mare.

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Bătălia cu giganții jpeg
Onoarea și dezonoarea Legiunii de Onoare
Ce onoare mai e medalia Legiunii de Onoare dacă e oferită unor dictatori?
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Fără solemnități (memorialistică)
Episoadele „omenești” de care am avut parte în neașteptatele mele experiențe ministeriale au, totuși, hazul lor, pe care mi-l amintesc cu o consistentă nostalgie și pe care le povestesc cu plăcere cînd se ivește ocazia.
Frica lui Putin jpeg
Homo mendax
Diversitatea și amploarea capacităților noastre de a minți, de a ne minți, de a-i minți pe ceilalți, de a spune falsul, intenționat sau nu, sînt uluitoare.
Richard M  Nixon and Leonid Brezhnev 1973 jpg
SALT în istorie
În urmă cu exact o jumătate de veac, în mai 1972, cele două superputeri ale Războiului Rece, SUA și URSS, au făcut un pas important și trudit din plin spre dezarmare sau, mai degrabă, spre controlul înarmărilor.
646x404 jpg
Taxe și impozite mai mari? Nu înainte de a lupta, pe bune, cu evaziunea
În legislația fiscală sînt multe exemple de tratamente preferențiale.
Iconofobie jpeg
De ce m-a enervat Churchill
Curajul nu se opune așadar numai lașității. Aceasta din urmă reprezintă forma absolută de eșec al lui, de abdicare a individului de la conduita bărbătească.
„Cu bule“ jpeg
Toxic (adică nașpa)
Dicționarele noastre nu au înregistrat încă sensurile figurate al adjectivului „toxic”, deși acestea s-au răspîndit foarte mult în ultima vreme în mass-media și în comunicarea curentă, fiind bine reprezentate în spațiul online.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Experiențe culinare norvegiene
Povestea asta cu cantina se desfășoară în spații deschise, care comunică direct cu holurile largi, în edificii cu ferestre imense sau cu pereți practic de sticlă, creînd o senzație de deschidere și de libertate,
Un sport la Răsărit jpeg
Grand Chess Tour din nou în România. Merită bucureștenii așa un turneu?
La şah nu poţi să urli, să înjuri, să acuzi arbitrul şi să pretinzi că pe Levon Aronian, de exemplu, nu îl cheamă aşa, că a folosit în mod fraudulos numele, culorile de pe cravată şi blazonul familiei.
Comunismul se aplică din nou jpeg
Podul de piatră
Nepăsarea față de reguli, cutume, tradiții sau istorie pare să fie ea însăși un adevărat specific local pe la noi.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
Garguie, himere, căpățîni
Empatia funcționează doar cu viii. Cu morții, arareori e omul zilei empatic, iar cu cei morți demult, chiar deloc!
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Pacientul rus
Rusia e tratată diferit, însă tratamentul acesta e similar cu acela aplicat unui locatar de bloc care amenință să dea foc la butelie.
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg
Către ieșirea din ipocrizie
Administrația de la Washington a făcut eforturi majore pentru a evita scurgerile de informații cu privire la dimensiunile reale ale sprijinului pe care îl oferă ucrainenilor.
Bătălia cu giganții jpeg
Îngrijorări de Noaptea Muzeelor
E alternativa smart la ieșirea prin cluburi și discoteci.
Teze pentru o fenomenologie a protecţiei (îngereşti) jpeg
Stupori alimentare
Urmăresc de mult, cu atenție, „bibliografia” nutriționiștilor profesioniști și, pe urmele cetățeanului turmentat care întreba mereu cu cine să voteze, întreb și eu, timid, dar tenace: „Eu ce să mănînc? Ce să beau? Cum să aleg dieta optimă?”.
Frica lui Putin jpeg
Unde-s gîlcevile de altădată?
Unde sînt certurile de odinioară precum cele dintre Ponta și Antonescu, care au condus la ruperea USL-ului?
Postmaterialismul, butelia și pandemia jpeg
Miorița woke
Ca orice protestatar respectabil, și miorița originală se simte ignorată, așa că „iarba nu-i mai place, gura nu-i mai tace”.
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat jpeg
De la Madlenka la Madeleine Albright, doamna secretar de stat
Pentru prima oară de la nașterea SUA, o femeie avea să conducă Departamentul de Stat.
O mare invenție – contractul social jpeg
Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți
Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria.
Iconofobie jpeg
Un menu european
Natura profundă, intimă, a ființei filologului fusese iremediabil răscolită, devastată chiar.
„Cu bule“ jpeg
Celebrul „Suplement”
E remarcabilă îmbogățirea substanțială a bibliotecii digitale a Institutului de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj.
FILIT – Iași 2021 jpeg
Acele lucruri inefabile care te fac să te îndrăgostești
Sînt la etapa națională a Olimpiadei de Lectură ca Abilitate de Viață.
Un sport la Răsărit jpeg
Oameni ca Jose Mourinho sau Ronnie O’Sullivan au început să plîngă. Ce se întîmplă?
Cu Ronnie e despre recorduri, nu-l credeţi că nu-i pasă! A egalat numărul maxim de titluri mondiale. Asta face un pic de apă în ochi.
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin jpeg
Alb și negru – interviu cu Garry KASPAROV, campion mondial la șah, oponent al regimului Putin
„Doar victoria Ucrainei și distrugerea totală a mașinii de război a lui Putin pot aduce pacea, atît pentru Ucraina, cît și pentru estul Europei sau pentru Europa întreagă și, de fapt, pentru întreaga lume.”

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.