Omul separat

Publicat în Dilema Veche nr. 327 din 20 - 26 mai 2010
Impresii de cînd am fost dat afară jpeg

Prietenul meu Samuel Beckett a murit pe 22 decembrie 1989. În ziua în care pentru el s-a sfîrşit, pentru mine a început. În destinul său, aşteptarea s-a stins. În al meu, aşteptarea, pînă atunci cuminte, gri, pe cît de mare pe atît de domoală, s-a colorat agresiv, a explodat ca un ţipăt, a devenit o farsă, m-a obosit şi m-a îmbătrînit cu o frenezie căreia, privind acum în urmă, sînt uimit că i-am supravieţuit. Lumea mea de acum este perfect contemporană cu posteritatea lui.

Aproape toţi cei care l-au văzut pe patul ultimei suferinţe mărturisesc uimitoarea serenitate, „care semăna cu răbdarea unui sfînt“ (Robert Scanlan), cu care aştepta moartea. O aură ascetică l-a urmărit toată viaţa. A ocolit cu precauţie atenţia publică, era renumit pentru travaliul chinuitor pe fiecare cuvînt scris, iubea radical copiii, iar generozitatea sa a devenit legendară. „Dar, nu a fost un sfînt...“ – spune scenografa Jocelyn Herbert gîndindu-se la relaţia lui cu Suzanne Deschevaux-Dumesnil, partenera sa de o viaţa şi, spre final, soţia sa. A înşelat-o cu nenumărate alte femei, a băut prea mult şi era, de fapt, obsedat de el însuşi. „...şi slavă Domnului că nu a fost un sfînt!“, continuă Jocelyn, care l-a cunoscut bine. Nu era, desigur, un sfînt. Chiar circumstanţele în care a cunoscut-o pe Suzanne, în ianuarie 1938 (el zăcea în spital, înjunghiat de un proxenet cu care nu se înţelesese la preţ), nu evocă imediat sacrul. Dar avea, totuşi, un aer mistic autentic, evident în fotografiile tîrzii. Era un păcătos de sfînt. Ionesco e mereu comparat cu el. Ba chiar există o dezbatere stupidă: „cine a scris prima piesă absurdă?“. Mai mult decît diferenţele, tulburătoare sînt asemănările dintre cei doi: amîndoi au avut o relaţie traumatizantă cu tatăl, amîndoi trăiau un love-hate exasperant pentru ţara în care s-au născut (cînd s-a mutat în 1939 în Franţa, Beckett a spus unor prieteni că preferă o Franţă în război, sub ocupaţie, decît o Irlandă în pace), amîndoi s-au stabilit la Paris, amîndoi au scris în franceză după ce primele producţii literare au fost scrise în limba natală (Beckett: „Scriu în franceză pentru că e singura limbă în care poţi să scrii bine fără să ai stil“), amîndoi au ajuns la dramaturgie relativ tîrziu în viaţă. În fine, au avut o prietenie comună: Emil Cioran.

Cioran: „Textul francez Sans se numeşte în engleză Lessness, cuvînt inventat de Beckett, ca şi echivalentul german Losigkeit. Cuvîntul acesta, Lessness (la fel de insondabil ca şi Ungrund al lui Bohme), mă vrăjise într-atît, că într-o seară i-am spus lui Beckett că nu mă culc pînă nu găsesc în franceză un echivalent acceptabil. Ne-am gîndit împreună la toate formele posibile sugerate de sans şi moindre. Nici una nu ni s-a părut că se apropie de inepuizabilul Lessness, amestec de privaţiune şi infinit, vacuitate sinonimă cu apoteoza. Ne-am despărţit destul de dezumflaţi. Ajuns acasă, am continuat să-ntorc pe-o faţă şi pe alta în minte acest amărît de sans. Cînd eram gata să capitulez, mi-a venit ideea să caut în jurul latinescului sine. I-am scris a doua zi lui Beckett că sineite mi se pare cuvîntul visat. Mi-a răspuns că se gîndise şi el la acelaşi cuvînt, poate că în aceeaşi clipă. Totuşi, soluţia noastră, s-o recunoaştem, nu era o soluţie“.


Un irlandez din Minnesota (ei da, există irlandezi născuţi în Minnesota!), actor şi autor dramatic, mi-a sugerat acum vreo zece ani să scriem împreună o piesă de teatru care se petrece într-o cafenea pariziană, la începutul anilor ’80. Doi bătrîni, Sam şi Gene, se întîlnesc întîmplător în cafenea. La început se evită, deşi e limpede că se cunosc bine. Apoi încep să vorbească, la început rezervat, apoi tot mai destins. Se aşază la masă, cer ceva de băut şi conversaţia creşte. Sînt doi scriitori, doi dramaturgi de imens succes, galonaţi care cu Nobel, care cu fotoliul de academician. Sînt contemporani în toate, în teme, în obsesii, în vocaţie, în scepticism. Scriu cam acelaşi fel de teatru şi au ajuns, cam în acelaşi timp, pe culmea succesului. Deşi locuiesc la Paris de decenii şi împart gloria aceleiaşi meserii, cei doi nu şi-au vorbit niciodată. Acuma, bătrîni, stau de vorbă pentru întîia oară. Explorează împreună toate cele ce i-au despărţit: glorie, bani, cohorte de fani, orgolii. Poate chiar femei. Poate chiar politica. Descoperă, totuşi, că ceea îi uneşte e mai mult, mai semnificativ. Apoi, descoperă că i-a despărţit tocmai faptul că, în adînc, sînt atît de asemănători.

Paradoxuri peste paradoxuri. La un moment dat, un grup de tineri intră în cafenea. Sînt şi ei autori dramatici şi încep să discute de-ale lor. Nu îi recunosc pe cei doi bătrîni. Dar le cunosc operele foarte bine, le-au învăţat la şcoală. Cei doi bătrîni îi sondează pe tineri: „Vă place Beckett? Vă place Ionesco?“. Se răspunde cu un hohot enorm. Tinerii dramaturgi îi socotesc de necitit, îi judecă nemilos, îi cred depăşiţi. Piesele lor au îmbătrînit, nu mai spun nimic sufletului de azi. Sînt uscate şi abstracte. Dacă asta era norma acum 50 de ani, astăzi este reţeta sigură a eşecului. Pe cît de revoluţionare erau piesele lor în anii ’50-’60, pe atît de rebegite sînt acum. „Piesele nu rezistă. Poate doar scene sau replici. Dar nici acelea prea multe!“, va spune, tăios, unul dintre tineri. Tinerii ies valvîrtej din cafenea. Cei doi bătrîni, clasicizaţi de premii supreme şi academii seculare, rămîn melancolici. Nu am scris niciodată piesa aceasta şi nici măcar nu ne-am gîndit la un final. E prea devreme.  
 

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
image
Rușii au pierdut încă 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore, anunță Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei
Statul Major al Forțelor Armate ale Ucrainei a raportat că Rusia a pierdut alți 1.160 de soldați și 58 de sisteme de artilerie în ultimele 24 de ore. Aceste pierderi se adaugă la totalul forțelor rusești între 24 februarie 2022 și 16 iunie 2024.
image
Ce „trucuri” folosesc supermarketurile pentru a vă determina să cumpărați mai mult decât vă trebuie
Când merg la cumpărături în supermarket, majoritatea românilor au în vedere un buget prestabilit, însă rareori pot să-l respecte respecte, din cauza unor „trucuri” folosite de retaileri.

HIstoria.ro

image
Cea mai mare operațiune amfibie din epoca modernă, în „Historia” de iunie
6 iunie 1944. Ziua Z. Nicio altă operaţiune militară din istoria celui de
Al Doilea Război Mondial nu a beneficiat de un nivel atât de ridicat de securitate operaţională, implicând ample acţiuni de inducere în eroare a inamicului, precum Operaţiunea Overlord (Suveranul).
image
Escrocheria „Andronic” - un precursor al Caritasului în România sfârșitului de secol XIX
Înainte de a fi marele ziarist şi marele proprietar de „Universul”, Stelian Popescu şi-a făcut meseria de jurist. Ca judecător de instrucţie la cabinetul 5, Ilfov, el a dat gata multe cazuri. Printre acestea, se numără celebra escrocherie „Andronic”.
image
A fost sau nu Alexandru Ioan Cuza membru al Masoneriei?
La un deceniu după abdicarea lui Cuza, în 1876, la București a fost înființată Loja Alexandru Ioan I, apoi, în 1882, la Dorohoi a fost înființată Loja Cuza Vodă.