Este Putin un geniu strategic care a făcut din Rusia, din nou, o putere globală? Sau este încă un ţar care îşi distruge ţara în căutare de putere personală (un pattern obişnuit la ţari)? Îndeobşte vezi prima opinie prezentă în media. Se spune că, în faţa unui Obama indecis şi a unei Europe divizate şi în pericol de implozie, Putin controlează jocul cu o virilitate de mascul alfa aflat la prima tinereţe. Spre ce îşi conduce ţara masculul alfa e mai puţin clar, pentru că timpul nu curge în favoarea Rusiei. Azi am selectat cîteva dintre opiniile care converg spre ideea că Putin e o catastrofă pentru Rusia însăşi. Atît de catastrofă încît, în viitorul mediu, principalul stres al Occidentului va fi cum să gestioneze situaţia dintr-o Rusie în colaps. 
 
● „Dacă America chiar ar vrea să distrugă Rusia, atunci nu ar trebui decît să-i spună să facă ce face acum. Am fost uimit de un titlu recent care zicea: «Cei mai mulţi ruşi cred că SUA vor să transforme Rusia într-o ţară de mîna a doua». Dacă ar fi aşa, ce ar trebui să facă americanii? Gîndiţi-vă la asta şi citiţi textul de mai jos. Este un e-mail trimis de un oficial american, probabil pe la începutul lui 2015. Nu am putut confirma autenticitatea sa, cititorii pot judeca singuri cît de real sună ce scrie acolo: dragă domnule Wormwood, vă trimit cîteva note din partea Comitetului Interguvernamental pentru Distrugerea Rusiei, care să vă ajute la pregătirea Raportului Anual privind Distrugerea Rusiei, pe care îl veţi prezenta Congresului (…) Corupţia este devastatoare în Rusia, iar proasta reputaţie a mediului de afaceri de acolo acţionează atît pentru a bloca investiţiile străine, cît şi pentru a stimula fuga de capital. Scleroza creată de «democraţia controlată» este ireversibilă. Marea ştire pentru 2014 este, cum vă imaginaţi, războiul din Ucraina. Ani de zile au lucrat oamenii noştri din Rusia pentru a declanşa acest război, dar scala şi graba cu care s-a acţionat ne-au surprins tare plăcut. Totala alienare a unei naţiuni-surori, creşterea nemăsurată a costurilor provocate de visurile imperiale, militarizarea nesustenabilă a Rusiei, înfricoşarea Europei şi a spaţiului post-sovietic, loviturile devastatoare aplicate economiei ruse – pe bune, cum să nu ne placă? Măiestria oamenilor noştri din Rusia se vede din modul în care au plasat ţara într-o situaţie din care nu poate ieşi. Moscova a buşit orice posibilitate ca Ucraina să o urmeze de bunăvoie, dar nu are resursele necesare pentru a ocupa şi supune Ucraina prin forţă. În acelaşi timp, s-a implicat atît de mult în conflict încît e greu şi să anunţe că renunţă. Donbasul e o rană deschisă care va infecta sistemul politic din Rusia. Bună treabă am făcut! (…) Agenţii noştri s-au asigurat că muncitorii care vin în Rusia sînt trataţi mizerabil de angajatori, hărţuiţi de poliţie şi ameninţaţi de bande de huligani rasişti. Politica rusă privind migranţii este gîndită de noi astfel încît să provoace cît de mult rău se poate: nici să taie de tot cheful oamenilor de a veni la muncă în Rusia, dar, dacă vin, să plece cu cele mai proaste impresii despre ruşi, pe care să le răspîndească acasă cînd se întorc. (…) E uimitor cît de puţini ruşi îşi dau seama că hidrocarburile sînt nişte bunuri ca oricare altele, care pot fi cumpărate din diverse locuri, la un preţ al pieţei. Banii obţinuţi pe petrol şi gaze ar fi putut fi folosiţi pentru a ameliora problemele Rusiei. Dar am avut grijă de asta: agenţii noştri s-au asigurat că cea mai mare parte din bani sînt furaţi, risipiţi sau se întorc în Vest prin capitalul care fuge din Rusia, alimentînd tot băncile şi piaţa imobiliară de la noi. E o ironie dulce: nu numai că punem mîna pe resursele Rusiei, dar banii pe care îi dăm se întorc singuri la noi. Şi mai ironic e că, în timp ce ruşii sînt obsedaţi de hidrocarburi, noi jefuim pe tăcute adevărata comoară naţională a ţării: capitalul uman. Spre deosebire de petrol, materia cenuşie nu se găseşte de cumpărat. Fiind patrioţi, cei mai educaţi dintre ruşi ar prefera să se realizeze la ei acasă. Dar, mulţumită agenţilor noştri, ruşii cei mai talentaţi fug spre Vest (…) Şi cel mai tare e modul în care agenţii noştri au făcut ca ruşii care îşi dau seama de chestiile astea să fie reduşi la tăcere. Am făcut astfel încît majoritatea ruşilor să confunde patriotismul cu isteria şovinistă, în vreme ce patrioţii adevăraţi – o minoritate care se luptă pentru dreptate şi o viaţă mai bună – sînt denunţaţi ca trădători. Masele de ruşi se îndreaptă spre stînci ca acele animale care se aruncă de bunăvoie în hău, într-o isterie colectivă, iar cei puţini care realizează grozăvia îşi fac bagajele în tăcere. În ritmul acesta, estimez că în cîţiva ani ne terminăm treaba şi ne putem retrage liniştiţi. Nu uitaţi să reamintiţi Congresului că toate aceste realizări nu costă nimic contribuabilul american: oamenii noştri de la Moscova fac totul gratis.“ (Kirk Bennett, „The Secret Plot to Destroy Russia“, The American Interest, 14 august 2015) 
 
● „Vladimir Putin este un strateg de doi lei. Nu înţelege relaţia dintre violenţa militară şi obiectivele politice. În ultimii doi ani a distrus orice ambiţie a Rusiei de a redeveni mare putere. Anexarea brutală a Crimeei şi susţinerea vizibilă a separatiştilor din estul Ucrainei au fost dezastruoase pentru interesul Rusiei. Au dus la distrugerea economiei, devalorizarea monedei şi fuga banilor – totul agravat de căderea preţului la petrol. Pierderea de venituri afectează puterea militară a ţării, pentru că guvernului îi va fi greu să continue modernizarea armatei. Putin a reuşit să ofere un nou sens alianţei NATO, care era în derută şi demoralizată după Afganistan. Şi nu pare în stare să realizeze dimensiunea acestor eşecuri. În loc să ia o pauză de reflecţie după Crimeea, a dublat miza prin aventurile din Ucraina. (…) În loc de analiză strategică, la Moscova s-a creat o cutie de rezonanţă ideologică ce îl slăveşte pe Putin ca marele salvator al patriei, atacată de Occidentul rapace. Un tactician decent putea să atingă obiectivele atinse de Putin cu un preţ mult mai mic. Politica economică a lui Putin s-a bazat pe ideea bizară că poţi să devii o mare putere doar ca exportator de petrol şi gaze. Preţurile mari la energie din primul deceniu de guvernare au hrănit această iluzie şi Putin şi-a propus să pună mîna pe sectorul energetic, fără nici un efort ca să diversifice baza economică (…). Dar incompetenţa sa naşte riscuri noi. Incapacitatea de a învăţa din lecţia ucraineană îl poate împinge să încerce ceva asemănător în ţările baltice, sub pretextul că îi apără pe ruşii de acolo. Folosind o combinaţie de forţe speciale, separatişti şi exerciţii militare de intimidare, (…) Rusia poate face viaţa amară lituanienilor, letonilor şi estonienilor. Dar asta ar atrage reacţia ostilă a localnicilor care, spre deosebire de cei din Crimeea, nu vor să fie parte din Rusia, aşa cum s-a văzut şi în estul Ucrainei. Dacă va nega că e implicată, Rusia va stîrni zîmbete în Europa şi America (…). Din moment ce balticii sînt în NATO, SUA vor putea ajuta direct şi cu forţă letală aceste ţări fără a fi nevoie de o dezbatere naţională complicată, cum a fost cazul cu Ucraina. Ajutorarea ţărilor baltice de această manieră va creşte costurile pentru Rusia fără ca ea să rişte o confruntare militară directă între ruşi şi americani, care poate escalada periculos (…). Politica actualei administraţii americane nu e bazată pe o atitudine blazată faţă de Rusia, ci pe o recunoaştere a faptului că strategia lui Putin funcţionează împotriva intereselor Rusiei. Erorile lui Putin sabotează chiar planul său de a face din Rusia o mare putere şi a nu îl încurca în ceea ce face e o idee bună. O schimbare de strategie din partea Americii şi o poziţie de forţă din partea noastră ar însemna să riscăm inutil.“ (Joshua Rovner, „Dealing with Putin’s strategic incompetence“, War on the Rocks, 12 august 2015) 
 
● „Ruşii şi-au schimbat de mai multe ori orientarea politică în ultimele decenii. Între 1980 şi 2000, atitudinea publică a migrat de la acceptarea pasivă a stagnării brejneviste la antisovietism şi apoi spre dorinţa de a avea democraţie şi relaţii bune cu Occidentul. Apoi s-au întors spre dorinţa de a avea o mînă forte şi la sentimente antioccidentale. Cei care spun că sancţiunile impuse Rusiei nu fac decît să crească popularitatea lui Putin greşesc pentru că tratează politica din Rusia ca pe ceva static. De fapt, efectele economice ale anexării Crimeei şi ale acţiunilor din Donbas afectează în mod radical contractul dintre Putin şi poporul rus. Formula prin care Putin a fost popular în ultimii 15 ani s-a bazat pe un tîrg: vă dau stabilitate şi prosperitate, dar renunţaţi la anumite libertăţi. Înţelegerea asta începe să scîrţîie şi Kremlinul încearcă să o înlocuiască cu una nouă. Noua legitimitate a lui Putin se bazează pe retorica de «mare putere». Dar trecerea de la o formulă politică testată în timp la una nouă nu e foarte uşoară. Rămîne de văzut dacă o strategie bazată pe ideologie va putea să înlocuiască cu adevărat formula bazată pe un nivel de trai satisfăcător. Dacă luăm ca precedent istoria sovietică, observăm cum comunismul a fost mult mai atractiv cînd economia sovietică avea creşteri economice de două cifre (mai ales că Occidentul era în criză economică). Dar cînd economia a început să stagneze în anii 1970-1980, ideologia comunistă şi-a pierdut rapid popularitatea, iar URSS s-a prăbuşit puţin după aceea.“ (Nicu Popescu, „Sanctions and Russia. Lessons from the Cold War“, The European Union Institute for Security Studies, raportul nr. 10, 24 aprilie 2015) 
 
● „Putin este interesat să demonstreze lumii că poate încălca regulile internaţionale. De fapt, dacă încalci regulile fără să fii pedepsit înseamnă că eşti cu adevărat o mare putere – cel puţin aşa cred oamenii de la Kremlin (…). Domnul Putin a reuşit să facă orice alternativă la el însuşi de neînchipuit. Rusia este acum ostatica acestui succes al său. Cu alte cuvinte, enorma popularitate a lui Putin este o slăbiciune pentru Rusia, nu un semn de forţă – iar elita rusească ştie acest lucru (…). Poate că domnul Putin o fi un ţar, dar Rusia nu e o monarhie. Fiicele sale nu îi vor succeda la Kremlin. Domnul Putin este un preşedinte ales care conduce un regim ce a distrus legitimitatea alegerilor ca instrument de schimbare paşnică a puterii. Partidul său, Rusia Unită, este un instrument eficient de cîştigare a unor alegeri trucate, dar, spre deosebire de Partidul Comunist Chinez, nu are nici autonomia şi nici coerenţa ideologică necesare pentru a reuşi o succesiune la putere.“ (Ivan Krastev, „What the West Gets Wrong About Russia“, The New York Times, 12 august 2015)