Simona SORA
Tavares, noul teolog
Simona SORAAm tot fost întrebată, cînd recomandam cărţi româneşti unor traducători sau editori străini, de ce noi, românii, nu avem proză de gîndire. Aveţi de toate – mi se spunea –, în ultima vreme, mai ales, s-au cam completat toate locurile imaginabile într-o panoramă literară;
» Citește tot
Traducţiile şi literatura
Simona SORAVorbeam, săptămînile trecute, cu o amică mai tînără, despre unul dintre motivele revenirii mele, la începutul lui 2000, în România. Mi-am dat seama (îi spuneam sau mă pregăteam să-i spun, înainte de a o vira spre actualitatea fierbinte) că nu pot scrie în româneşte decît aici.
» Citește tot
Scriitori verzi şi scriitori albaştri
Simona SORAJurnalul Virginiei Woolf se încheie – cu patru zile înainte ca scriitoarea să se sinucidă, înecîndu-se într-o apă de 20 de centimetri – astfel: „Trebuie să pregătesc cina. Peşte şi cîrnaţi.“ Pentru noi, care ştim ce va urma, fraza are o profundă violenţă.
» Citește tot
Hay que guardar este pliegue - un coşmar mexican
Simona SORAÎn fiecare noapte, cineva venea să aranjeze cearşafurile. Făcea mai multe, cu siguranţă – întorcea ştecherul fierului de călcat cu susul în jos (numai aşa făcea contact), aspira în linişte firele de păr din peria rotundă, înlocuia gelul de duş cu apă franţuzească La Source, bloca accesul la minibar.
» Citește tot
Cele şase porţi de fier
Simona SORAM-am trezit, printr-un concurs de împrejurări (ţinînd de o generozitate rară, nu ştiu dacă intelectuală sau tout court), în juriul Premiului FIL de la Guadalajara, un premiu serios, dedicat literaturilor în limbi romanice. Nume grele, opere complete, literaturi întregi.
» Citește tot
Din partea mexicană a planetei Pămînt
Simona SORALiteratura nu e niciodată inocentă – spune Roberto Bolaño, în Detectivii sălbatici –, ea e, de cele mai multe ori, o punere în scenă a unui prezent-trecut, o butaforie în care personajele, măşti mai mult sau mai puţin reuşite, mimează senzaţii, gînduri, sentimente pe care altcineva şi le imaginează.
» Citește tot
În partea fericită a lumii
Simona SORASăptămîna trecută am ajuns la Barcelona şi am ţinut morţiş să beau o cafea pe Calle Tallers (prima pe dreapta cum vii din Plaza Catalunya spre mare), la barul Céntric. N-aveam mai mult de o oră pînă cînd trebuia să mă întorc, aşa că i-am promis fiică-mii, care mă însoţea, o întregă după-amiază liberă dacă-mi găseşte barul rapid.
» Citește tot
Harta vie - note de lectură la Detectivii sălbatici
Simona SORANu ştiu alţii cum îşi amintesc romanele citite, eu însă nu îmi amintesc mai deloc „povestea“, intriga, „clou“-ul narativ, nici măcar în cazul cărţilor care pe asta mizează. E o neputinţă, recunosc – îmi amintesc clar o replică (uneori, de cîteva rînduri), o imagine, un cuvînt, un ritm al frazei, o aberaţie care îmi vorbeşte direct
» Citește tot
Cum se zboară creierii culturii oficiale
Simona SORAÎntr-o notă la ultimul roman al lui Roberto Bolaño, 2666, publicat postum, Ignacio Echevarría – un personaj de acum legendar al literelor spaniole, pe care l-aţi putut vedea acum cîţiva ani şi în România, invitat de Ioana Zlotescu, directoarea de atunci a Institutului Cervantes – făcea o supoziţie.
» Citește tot
Un jurnal impersonal
Simona SORADacă ar fi să numesc cel mai atipic, mai bizar şi mai impersonal jurnal din întreaga literatură română, acesta ar fi, fără îndoială, jurnalul lui Vasile Lovinescu, succesiunea de trei volume care începe cu Jurnal alchimic, continuă cu Însemnări iniţiatice şi se încheie cu Meditaţii, simboluri, rituri.
» Citește tot