Am auzit pe cineva, zilele trecute, la Festivalul de Literatură şi Traducere de la Iaşi, spunînd că dacă FILIT ar fi început mai demult, pe la mijlocul anilor 2000 măcar, multă energie (scriitoricească) s-ar fi economisit şi multă umoare neagră s-ar fi împrăştiat. „Parcă nici n-am fi în România“ – mai spunea acea doamnă, obişnuită cu festivalurile literare europene – „lumea zîmbeşte, se bucură de literatură, vorbeşte cu linişte despre viitoare traduceri, vrea să fie în toate părţile, se îmbrăţişează pe stradă...“ Iată o adevărată minune, bine coordonată din off de trioul (acum managerial) Dan Lungu-Lucian Dan Teodorovici-Florin Lăzărescu, care-a avut ideea să facă un festival literar european acasă, în România. Acum, cînd lucrurile s-au încheiat, nu mai e nici o îndoială că au reuşit, în ciuda scepticismelor iniţiale de tot felul, în ciuda periculoasei concentraţii de orgolii auctoriale adunate pentru o săptămînă la Iaşi şi poate chiar în ciuda ambiţiei de a face – de la prima ediţie – nu un festival literar printre altele, ci chiar Festivalul Festivalurilor.

Dacă vreţi o amănunţită retrospectivă factuală, o puteţi găsi pe site-ul FILIT (http://filit-iasi.ro/), bine pus la punct, cu informaţii la zi şi cu ample reportaje la firul ierbii din toate zilele festivalului. Dacă vreţi amănunte picante şi mici bîrfe post-factum, va trebui să urmăriţi interviurile cu scriitorii şi moderatorii diferitelor întîlniri, căci, pînă la urmă, fiecare va povesti „scena cea mai tare“, „momentul cel mai delicat“ – e în logica lucrurilor... Dacă vreţi însă să ştiţi cum a fost cu adevărat acolo, poate-ar fi bine să vă puneţi de pe-acum, în agendă, cea de-a doua ediţie, cea din 2014. Eu zic că a fost aşa cum ar trebui să fie viaţa literară într-o lume normală: convivială, fără (prea evidente) secte literare, fără aparteuri radicale, cu discuţii pînă seara tîrziu (ca la „Bolta rece“, unde se făceau bilanţurile informale şi se rescriau istoriile paralele)...

În ce mă priveşte, am avut parte de o foarte interesantă discuţie cu Adriana Bittel, „maestra“ prozei scurte optzeciste, şi cu O. Nimigean, un prozator cu o viziune (deopotrivă etică şi estetică) unică în literatura română actuală. Ar fi trebuit să fie cu noi în acea seară şi bulgarul Georgi Gospodinov, numai că un accident în familie l-a împiedicat să ajungă la Iaşi. Tot răul spre bine, însă: pînă la anul, poate îi vom putea citi în româneşte nu doar excelentul Roman natural, apărut la Editura Cartier, ci şi povestirile, piesele de teatru şi chiar recentul roman, Fizica melancoliei. O altă întîlnire – mai adaptată publicului studenţesc –, între Filip Florian şi Varujan Vosganian, a vrut să desfacă misterele succesului literar internaţional, ale literaturii traduse, aşadar, căci ne aflam la un festival de literatură şi traducere... Varujan Vosganian tocmai se întorsese dintr-un lung turneu hispano-american în care Cartea şoaptelor a avut recorduri de vînzări şi a umplut săli întregi de auditori, iar Filip Florian tocmai fusese premiat la Gala „Bun de tipar“ pentru ultimul său roman, Toate bufniţele.

Am mai avut bucuria, la primul Bookfest ieşean, să relansez cea de-a treia ediţie a volumului de schiţe antropologice şi de teoria mentalităţilor, acea carte de un umor nebun a lui Radu Pavel Gheo, Adio, adio, patria mea, cu î din i, cu â din a. Mă bucur că am avut ocazia să spun, acolo, un lucru pe care îl cred de multă vreme: că minunata carte a lui Gheo de acum zece ani este, în 2013, o carte cu totul nouă pentru că, între timp, ea a devenit şi documentarea americană a acelui roman epocal, Noapte bună, copii!, romanul complet al generaţiei noastre (cea a „decreţeilor“), o carte care-ar trebui tradusă şi citită în toate limbile pămîntului, poate şi pentru că vorbeşte nu numai despre vieţile noastre, ci, în egală măsură, despre esenţa literaturii. O scriu aici, negru pe alb, pentru că la acea lansare toată lumea era, cu siguranţă, în cortul FILIT, iar noi – Gheo, proaspăt întors de la Paşcani, unde participase la o lectură publică, Alina Radu care ascundea la spate o sacoşă suprarealistă cu două găini îngheţate acoperite cu urzici, Anamaria Tabarcă, Claudiu Constantinescu şi cu mine – am refăcut, în zona universitară a „paşilor pierduţi“, ierarhiile literaturii române... Pentru uz propriu, desigur, dar cu o bună dispoziţie pe care n-am mai trăit-o de multă vreme, în preajma literelor autohtone. 

Foto: C. Constantinescu