Memoriile lui Márquez

Publicat în Dilema Veche nr. 482 din 9-15 mai 2013
Memoriile lui Márquez jpeg

S-ar putea ca în perioadele tulburi, cum e nesfîrşita tranziţie pe care o traversăm, cărţile de memorii dialogate care fac bilanţul unor vremuri asemănătoare să-şi trăiască adevărata viaţă, adică să fie intens recitite. Cînd te întrebi de ce nu se mai scrie ca altădată, de ce se citeşte din ce în ce mai puţin şi mai superficial, ce s-a întîmplat cu „spiritul creator“ şi cu maeştrii visaţi în (cam) orice adolescenţă, unele cărţi frivol-jurnalistice, care limpezesc la modul colocvial contexte şi gesturi, pot fi o bună introducere pentru cărţile serioase, pe care le mai deschidem doar din nevoi practice. Marginalii la o operă în care intri sau nu, după facultăţi, cărţile acestea pseudo-memorialistice în care răspunderea cade mai degrabă în grija personajului secundar (care selectează, ordonează, face interstiţii biblio-biografice) sînt condimentul exegezelor neacademice, carnea discuţiilor despre „faimosul scriitor“ şi, mai întotdeauna, un ghid umanizat de formare pentru uzul aspiranţilor la gloria literară.

Nu ştiu cîţi literaţi au citit Ceasul rău, Cronica unei morţi anunţate sau Toamna patriarhului, dar mulţi dintre ei ştiau din amintiri cenacliere, cu mult înainte de traducerea în româneşte a Parfumului de guayaba, că lui Márquez îi poartă noroc galbenul, numărul 13 şi pisica neagră, în timp ce melcii din spatele uşii, acvariile în casă, florile de plastic, păunii şi şalurile de Manila au pava, adică aduc ghinion. La începutul anilor ’90, un fel de coleg de facultate, amestec de dandy şi macho (căci făcea engleză-spaniolă), îşi lăsa iubitele cu gura căscată povestindu-le cum că „să fumezi dezbrăcat nu are efecte malefice, dar să fumezi dezbrăcat şi să te plimbi, da“ sau că „să faci dragoste cu ciorapii puşi aduce un ghinion fatal“. Cum pot să jur că nu citise Parfumul de guayaba, cartea de convorbiri cu Márquez a lui Plinio Apuleyo Mendoza, sigur frecventa medii în care traducerea în franceză a celebrului volum făcea vogă.

Mendoza, bun prieten cu „Gabo“, scriitor, ziarist şi om de televiziune, este autorul unui roman premiat în 1979, Años de fuga, şi coautor al unui Manual al perfectului idiot latino-american. Prin 2000, Mendoza a publicat un volum de memorii, Acele vremuri cu „Gabo“, în care clarifică – din perspectiva mai lucidă a unui politolog, jurnalist şi fost ambasador al Columbiei în Italia – opţiunile politice ale lui Márquez. Cu douăzeci de ani înainte, în Parfumul de guayaba, ziaristul îşi jucase foarte bine rolul punînd întrebări şi cerînd explicaţii, făcînd chapeau-uri şi povestind uneori – cu tonul şi vorbele lui Márquez – despre miraculoasa casă din Aracataca sau nepreţuitul „Grup de la Barranquilla“, decisiv în formarea scriitorului, despre lumea stranie a Caraibelor şi mirosul ei de fructe putrede, despre moneda cerşită de Márquez în metroul parizian după demisia de la Prensa Latina sau despre cum cea de-a cincea carte a lui „Gabito“ a început să se vîndă precum cîrnaţii calzi, deşi fusese scrisă doar pentru cîţiva prieteni.

Dacă în cartea sa din 2001, Plinio Apuleyo Mendoza detaliază despărţirile sale politice de Márquez (experienţa agenţiei aservite Prensei latina, cazul scriitorului cubanez Padilla, de care Márquez s-a desolidarizat, prietenia necondiţionată pentru Fidel Castro, cu rădăcini în obsesia lor comună pentru putere şi pava), volumul din 1982, citat în orice carte respectabilă despre Márquez, e interesat mai degrabă de rădăcinile ideologice ale lui „Gabo“, de primele sale lecturi politice, la liceul din Zipaquirá. În rest, jurnalistul acceptă – deşi, e clar, se situează pe poziţii contrare – răspunsuri cînd metaforice, cînd de-a dreptul propagandistice. Întrebat de ce nu a semnat telegrama de protest faţă de regimul cubanez în cazul Padilla, lucidul Márquez răspunde: „Dintr-o mult mai bună şi mai directă informare şi o maturitate politică ce-mi permite o înţelegere mai senină, mai răbdătoare şi mai umană a realităţii.“

Cu cinci ani înainte de a lua Premiul Nobel, în culmea gloriei sale, Márquez era încă propriul său personaj, mişcîndu-se cu un instinct sigur printre fiinţe de hîrtie şi oameni din carne şi oase, amintindu-şi toate fantomele copilăriei sale fabuloase în Aracataca – „morţi apropiaţi ce locuiesc întunericul“ –, întîlnind, iar şi iar, „cea mai frumoasă femeie din lume“, dar rămînînd alături de cel mai surprinzător personaj din viaţa sa, Mercedes. După premiu, deşi la decernare nu a purtat frac – îmbrăcăminte la fel de purtătoare de ghinion ca folosirea cuvîntului simbioză –, scriitorul a devenit personajul altora, al istoriilor lor personale, al criticilor de toate calibrele care îl acuză pe maestrul realismului magic de sterilitate, autopastişare şi cecitate politică. Cartea sa de memorii va confirma cu siguranţă o vorbă memorabilă a scriitorului dintr-o altă carte de dialoguri, de data aceasta cu Gonzáles Bermejo, un alt prieten al său: „Singurătatea este contrariul solidarităţii... dar este esenţa cărţilor.“ La fel cum convingerile politice nu i-au influenţat vreodată scrisul, exprimarea directă, dialogurile cu prietenii (unele ajunse cărţi, altele, mai ales cele epistolare, vîndute pe bani grei unor universităţi americane) nu l-au oprit vreodată pe Márquez-cel-contradictoriu să ţină asul propriilor memorii în mîneca jovialităţii colocviale. Cu o tenacitate pe care „Gabo“, unul dintre cei şaisprezece fii ai telegrafistului din Aracataca, o moşteneşte, fără îndoială, de la tatăl său.

TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.
947 16 jos coperta jpg
Secretul corespondenței
O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.
p 17 2 jpg
Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.
947 17 ABiro cover2 jpg
Eroi
Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

HIstoria.ro

image
Nașterea Partidului Țărănesc, în tranșeele de la Mărășești
În Primul Război Mondial, Mihalache se înscrie voluntar ca ofiţer în rezervă și se remarcă prin curaj și prin vitejie peste tot, dar mai cu seamă la Mărășești. Regele Ferdinand însuși îi prinde în piept ordinul „Mihai Viteazul“ pentru faptele sale de eroism.
image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.