Bărbatul-căruia-îi-stă-bine-numai-lîngă-un-alt-bărbat

19 iunie 2013
Bărbatul căruia îi stă bine numai lîngă un alt bărbat jpeg

Un scriitor pe care ar trebui să-l recitim cu toţii din cînd în cînd scria undeva că romanul este zona indicibilului, locul lucrurilor de nespus altfel. Mai spunea – cred – că a scrie roman înseamnă, înainte de orice, să eviţi capcanele sociologismelor ieftine, de manual, pe cele ale eseului abia mascat sau pe cele ale jurnalismului defulatoriu. A scrie roman înseamnă să inovezi – în limbajul propriu, care nu e niciodată dat o dată pentru totdeauna – cu fiecare carte, iar dacă nu reuşeşti (şi cîţi reuşesc?), mai bine te apuci de orice altceva. A scrie roman înseamnă, fără îndoială, a construi plauzibil o formă autonomă şi independentă, o entitate cu viaţa ei proprie, uneori copleşitoare şi pentru autor. E cazul – cred – fiecăruia dintre romanele scrise pînă acum de Dora Pavel, de la Agata murind (cartea unei recuperări de sine, care a surprins, la apariţie, şi critica, şi cititorii, şi care tocmai stă să apară – dacă angajamentele luate de ICR vor fi şi respectate – în Spania), la Pudra (romanul unei învieri din morţi) şi, iată, acum, la acest nou roman, Do Not Cross, al limitelor unei familii ingenios-sinucigaşe.

Ironia este însă ambalajul acestei cărţi – în fond, sfîşietoare. Atît titlul, Do Not Cross – trimiţînd la o intrigă poliţistă, dar vizînd transgresiunea dincolo de corp şi erupînd expresionist într-o scenă (demnă de Jiri Menzel) care „împachetează“ toate personajele, laolaltă cu decorul micului oraş de munte (p. 134-135) –, cît şi textul însoţitor de pe coperta IV (cu trimitere la „sindromul Stockholm“) sînt înşelătoare. Asta şi pentru că Dora Pavel ştie mai bine ca mulţi alţi scriitori cît de superficial se citeşte azi, dar, cu siguranţă, şi pentru că „nodul“ pe care această carte vrea să-l dezlege trebuie căutat dincolo de straturile unei intrigi poliţiste, dincolo de cercurile unui sindrom socio-psihiatric (deşi, avem de-a face, e drept, cu un roman psy) şi chiar dincolo de abisurile, particularităţile şi spaimele unui tînăr homosexual masochist.

Căci, dincolo de intrigă, dincolo de acţiune (fără de care – aţi observat? – critica literară simte că îi fuge pămîntul patriei de sub picioare), cartea Dorei Pavel ne trimite spre acel punct nodal care ne priveşte, dacă avem suficient curaj, pe fiecare în parte: confruntarea cu noi înşine aşa cum am apucat să ne construim – din fantasme, reacţii pripite, vinovăţii, stîngăcii, deviaţii –, o confruntare – cum se zice – cu „gardianul pragului“, însă al unui prag care, în această carte, nu poate fi trecut. Acţiunea, aşadar – trasată cu mînă sigură de prozatoarea „pursînge“ care este Dora Pavel –, are şi ea partea ei de ironie, luînd parcă uneori forme onirice, în care personajele se suprapun, se înlocuiesc, îşi transferă pulsiunile, se vînează şi ajung prea tîrziu (sau inutil) la limpezire. Avem, se pare, o răpire în care un recepţioner la un hotel de provincie (cu vagi studii de psihologie) se ataşează, peste marginile permise, de răpitor. Tînărul răpit, Cezar Braia, reface însă nu doar filmul răpirii (la prezent, cu grijă mai ales pentru omisiunile care împing desfăşurarea lucrurilor spre climax), ci şi propria viaţă accidentată: trauma respingerii materne după despărţirea părinţilor şi separarea de un frate iubit, pe care nu-l poate feri, însă, de moarte; slăbiciunea tatălui şi bunătatea lui inutilă, şi mai ales marea iubire – neîmpărtăşită – pentru un fante local, Sever Caprini, cel care se dovedeşte a fi cheia tuturor desfăşurărilor de forţe din acest roman, dar nu în sensul la care ne-am putea aştepta.

Sever Caprini, destinatarul lungii scrisori care se scrie sub ochii noştri, este enigma, koan-ul romanului, „bărbatul-căruia-îi-stă-bine-numai-lîngă-un-alt-bărbat“, furnizorul călimării şi cernelii cu care se scrie totul, agentul nefericirii acelei mici familii Braia, dintr-un „curat“ oraş de munte. De obicei, germenii aceştia ai distrugerii sînt invizibili o lungă perioadă, iar cînd încep să declanşeze marile gesturi (ale separării, violenţei, repetiţiei), e prea tîrziu ca să revii şi aproape imposibil să refaci momentul infestării. În acest roman despre imponderabile şi consimţite fatalităţi, Dora Pavel face însă exact acest lucru: derulează înapoi nenorocirea, cu nuanţe infinitezimale, pînă în momentul infestării – şi o face cu o siguranţă demnă de invidiat. O face folosind o frază nouă, alta faţă de romanele anterioare: lungă, aluvionară (în zonele descrierii depresiei, comparabilă cu cea a lui William Styron din Darkness Visible: A Memoir of Madness), adaptată personajului narcisist şi semiformat, care scrie într-un vechi caiet (furat de fratele mort de la tatăl lor) şi folosind cerneala omniprezentului (atunci, dar şi acum) – Sever Caprini, un mic demon osos. Prin chiar această frază, cele cîteva secvenţe de o poezie crudă (zborul ca un viol, corectarea greşelilor de ortografie din scrisoarea de sinucigaş a fratelui, împerecherea leilor la Zoo) mută cu totul „acţiunea“ exterioară, vizibilă, narativă, pe ghemul interior de vinovăţie-neînţelegere-amînare. Un tur de forţă al unei prozatoare de mare subtilitate, o maestră a intimităţii asumate.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Heather Locklear și Lorenzo Lamas jpg
Heather Locklear și Lorenzo Lamas, prima poză împreună. Gluma despre nuntă care a atras toate privirile. „Răspunsul scurt este nu”
Heather Locklear și Lorenzo Lamas au publicat prima lor fotografie împreună. Cum s-au afișat și ce glumă a atras atenția fanilor.
salata de dovleac jpg
Salată de dovleac, o rețetă aromată, ușoară și plină de savoare
Salata de dovleac este o combinație delicioasă de arome și texturi. Ușor de pregătit, colorată și apetisantă, poate fi servită ca aperitiv, garnitură sau chiar ca o masă ușoară.
Gheorghe Hagi (Sportpictures) jpg
România continuă în Liga Națiunilor. Hagi promite calificarea la EURO 2028
Doar o zi îi mai desparte pe „tricolori” de următoarea partidă.
Gisele Bundchen  sursa foto   Profimedia jpg
De ce s-ar fi destrămat căsnicia lui Tom Brady cu Gisele Bündchen. „Nu poate să mănânce în oraș sau să iasă fără să provoace o scenă”
Gisele Bündchen și Tom Brady s-au despărțit în 2022, după 13 ani de căsnicie. O nouă carte dezvăluie tensiunile dintre cei doi și discuțiile despre retragerea sportivului.
halep golf jpg
Simona Halep a împlinit 35 de ani. Ce mesaj a postat campioana pe rețelele sociale
Fost lider mondial în tenis, Simona Halep a împlinit 35 de ani. Campioană la Roland Garros 2018 și Wimbledon 2019, ea și-a făcut retragerea din sport anul acesta, la Cluj, iar de ceva timp își petrece timpul liber jucând golf.
vant puternic Inquam Photos jpg
Vânt puternic în România: ANM a emis cod galben pentru șapte județe. Cum va fi vremea până miercuri
Vremea se schimbă în mai multe regiuni ale țării. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare cod galben de vânt puternic pentru șapte județe, valabilă luni, 28 septembrie.
Grindeanu FB PSD jpg
Grindeanu respinge teoria unei conspirații cu americanii pentru înlăturarea lui Bolojan: „Atât mai poate propaganda de dreapta! Să stârnească hohote de râs”
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, respinge acuzațiile potrivit cărora social-democrații ar fi avut o înțelegere cu partea americană pentru îndepărtarea lui Ilie Bolojan și susține că fostul premier a fost înlăturat în urma votului din Parlament.
Loto. Sursa foto: Impact.ro
Rezultate la tragerea loto de duminică, 27 septembrie. Report de peste 1,91 milioane de euro la extragerea Loto 6/49
Duminică, 27 septembrie 2026, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Pentru categoria I a jocului Loto 6/49, Loteria Română a anunțat un report de aproape 2 milioane de euro.
elena udrea si fiica ei, eva jpg
Cât de fericită e Elena Udrea că s-a mutat la țară. Imagini cu fiica ei, Eva. „Nu m-aș muta înapoi la oraș!”
Elena Udrea se bucură de timpul petrecut în familie, dar mai ales cel petrecut cu fetița ei. De ce nu ar mai vrea niciodată să se mute la oraș. Imagini cu micuța Eva