Adrian CIOROIANU

Pagina 2
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
La un vin cu Don Quijote, pe teme de infrastructură
Ajuns în Spania la cumpăna dintre noiembrie şi decembrie, am avut onoarea de a face cunoştiinţă repede cu cel mai rece sfîrşit de săptămînă al toamnei din provincia Castilla-La Mancha. În frumoasa lor limbă, cîteva meteorologiste iberice au furnizat la TV explicaţii pentru acel val de frig ce a sosit în zonă.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
De ce UE chiar merită Premiul Nobel
Iată-mă-s la început de decembrie ajuns prin Spania – la fix ca să constat, pe (sub) cămaşa mea, cum e să-ţi fie frig sub soarele unei ţări în care, teoretic, ar trebui să-ţi fie (mai) cald. În momentul în care am ajuns la Madrid (final de noiembrie), surpriză, era mai frig decît în Bucureştiul din care plecasem.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Ce-am putea aştepta de la aceste alegeri?
Aceste alegeri, deşi vor avea un învingător şi un învins (pronosticurile-s futile, din moment ce distanţa finală dintre competitori se poate să fie mai mare decît în oricare alegeri din ultimii 15 ani), s-ar putea să nu rezolve prea mult din problema noastră de fond.
1 decembrie 1918   şi ce a urmat jpeg
1 decembrie 1918 - şi ce a urmat
Unirea României mici cu Basarabia, Transilvania şi Bucovina, în cursul anului 1918, a fost rezultatul unui amestec de şansă istorică şi de încăpăţînare politică naţională în sensul bun al cuvîntului. După 1 deecmbrie 1918, România mare avea o suprafaţă de 295.000 de km2 şi o populaţie de 16,5 milioane de locuitori.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Alicia, în noaptea aceea
O femeie în pat este o specie cu totul diferită de cea a noastră, a bărbaţilor. Şi nu mă refer aici la femeia „adusă la pat“ sau „luată în stăpînire“ prin actul posesiei; a aduce la pat şi a lua în stăpînire sînt formule pur masculine, verbe ale vanităţii noastre; ele arată doar perspectiva bărbatului.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Iurie Darie la televizor
Unele dintre primele mele amintiri legate de televizor au legătură cu un bărbat simpatic foarte, care, nu ştiu prin ce minune, desena şi vorbea în acelaşi timp – ceea ce pentru unul ca mine, care în probleme de desen mereu a avut două mîini stîngi, reprezintă un mister chiar şi azi, cînd mi-aduc aminte.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Vedea-te-aş la Casa Albă
De ceva timp, trăiesc un sentiment de reînnoită uimire în faţa... cui credeţi?... preşedinţilor americani. N-are nici o legătură cu faptul că am şi dat mîna cu unul. Pentru mine e un mister cum de aceşti oameni mai au puterea, timp de patru ani de zile, să mai mişte o hîrtie.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Ce nu ştiu femeile despre sărut
Privind-o pe Alicia cum sta pe pat cu o mînă sub cap şi cum muşca din smochina movalie, mi-am spus că femeile nu-s deloc conştiente de importanţa pe care (totuşi!) bărbaţii o dau unui sărut – şi mai ales primului sărut din relaţia lor cu femeia care-i atrage într-un fel mai aparte.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Acum 94 de ani: umilinţă şi extaz
Anul 1918 va rămîne, probabil în toată istoria neamului nostru, anul cel mai paradoxal. Cu greu se pot imagina, la distanţă de cîteva luni, atîtea evenimente şi stări mai contradictorii. Drumul de la agonia şi pînă la extazul unui întreg neam a avut nevoie de doar două trimestre.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Noua Cruciadă rulează la cinematograf
La capitolul „băieţi cu care nu e bine să te pui“ preferatul meu, pînă mai ieri, era Bruce Willis – dat fiind că Die Hard 2 (1990) rămîne, în mintea mea, un film de referinţă al genului. Dar iată ca Liam Neeson vine tare din urmă – şi, cînd spun tare, mă refer la o conotaţie pe care îndeobşte filmele de tip shoot them all nu o au.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Alicia şi Mediterana
Am urmărit-o lung cu privirea atunci cînd a intrat în mare – gîndindu-mă, oarecum mîndru, că foarte probabil nu sînt singurul bărbat care o pîndeşte. A intrat în mare aşa cum intră o pisică în casă, după o zi întreagă de pîndit la păsărici: cu un oarecare tremur al membrelor, cu spinarea dreaptă şi cu opriri bruşte.
Am întîlnit germani fericiţi (dar nu ştiu dacă toţi erau nemţi!) jpeg
Ceţuri de toamnă în Ardeal
Luat, cum se spune, cu treburi, parcă iarăşi n-am observat toamna cum se-nfiripă din ceţuri - asta pînă cînd, în liniştea puţin opacă a dimineţii sîmbetei trecute, n-am auzit cîinele lătrînd, într-un fel vestind-o.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Ce-i lipseşte României pentru a fi ţara perfectă?
Da, ştiu: nici n-aţi citit bine titlul şi deja credeţi că ştiţi răspunsul. Cei mai cinici dintre dvs. vor spune că-i lipsesc multe, iar cei mai optimişti mi-ar putea replica: ţara perfectă nu există. Şi totuşi, eu am un al treilea răspuns.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
De ce lui N. Ceauşescu nu-i plăceau benzile desenate
Din nefericire, răspunsul exact la întrebarea de mai sus l-ar putea da doar N. Ceauşescu – dar nu mai e cazul. Din fericire, putem şi noi intui cîte ceva din raţiunea acestei suspiciuni – cunoscînd cît de cît personajul şi mai ales cunoscînd banda desenată românească a acelor ani.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Adevărul despre ce vedem la o femeie
Da, este adevărat că un bărbat, cînd priveşte o femeie, se uită la sîni, la şolduri, la gură şi la coama părului. Şi nu de ieri, de azi. Nu de pe vremea lui Burebista şi nici măcar de pe vremea lui Tuthankamon. Ci de cîteva bune sute de mii de ani – cel puţin.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Legătura directă între Caragiale, orgasm şi breaking news
În literatura română există cel puţin două exemple notorii despre ce înseamnă citirea unui ziar. Există, la Caragiale, ziarul citit – în noaptea furtunoasă – de Nae Ipingescu şi Jupîn Dumitrache, după cum există ziarul citit, în Moromeţii lui Preda, de frecventatorii Poienii lui Iocan.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Iris - un brand naţional
Din punctul meu de vedere, întrebarea acestui final de vară nu este de ce tace dl Traian Băsescu, ci mai curînd de ce pleacă din muzică – şi de la Iris – Cristi Minculescu. În faţa unor contemporani trebuie să-ţi măsori bine cuvintele – orice laudă exagerată cade-n penibil, mai ales într-o ţară care de pe urma cultului personalităţii a suferit binişor.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Obama şi zece mahomedani (nu prea) mititei
Nu e în intenţia mea de o oferi un pronostic referitor la cine va cîştiga preşedinţia Americii în noiembrie a.c.; competiţia pare a fi, în acest moment, strînsă (cu un uşor avantaj pentru preşedintele în funcţie, Barack Obama, faţă de contracandidatul Mitt Romney).
Dle Pleşu, rog măriţi mi leafa! jpeg
Dle Pleşu, rog măriţi-mi leafa!
După cum probabil se ştie, noi, cei de la Dilema veche, sîntem plătiţi foarte bine. Eu, de exemplu, cu banii pe primele şase luni ale lui 2012 mi-am cumpărat un submarin galben – şi intenţionez ca din banii pe următoarele şase luni să-mi cumpăr un hotel pe nume California.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Livada cu peşti - fără vişini şi fără Cehov
Nu cred că v-am mai spus acest lucru (oricum n-a venit vorba): fac parte dintre acei cetăţeni pentru care Delta Dunării e o întindere de apă, sălcii, ţînţari şi punct. Am tresărit cvasipatriotic, acum trei decenii, cînd revista pariziană Pif Gadget oferea ca premii, pentru concursuri, excursii în Delta românească; dar nu erau genul de concursuri pe care-aş fi visat să le cîştig.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Femei (şi intelectuale) pe malul mării
La Mangalia, la început de august, unele doamne și domnișoare (topless sau nu) au un aer atît de ofensiv, încît Consiliul de Securitate al ONU ar trebui probabil să dea o rezoluție împotriva lor. Numai că ar trebui să vă așteptați la mai mult în aceste modeste rînduri, unde povestitorul privește mult deasupra nudităților marine.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
România între blonde şi brunete şi între DA şi NU
În penultima zi de campanie pentru referendumul recent, două evenimente s-au suprapus perfect în timp: în două zone distincte din Bucureşti, partizanii preşedintelui Băsescu (într-o piaţă a oraşului) şi adversarii aceluiaşi (în altă piaţă) şi-au chemat susţinătorii – astfel că au împărţit ecranele televizoarelor pe din două.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
De ce am ajuns (iar) la referendum?
Relativ recent, după moartea regretatului acad. Florin Constantiniu, numai ce primesc un telefon de la distinsa dnă Georgeta Dimisianu, redactor-şef al revistei Istorie şi civilizaţie. În paranteză fie spus, dna Dimisianu e printre oamenii cărora le poţi răspunde la telefon cu inima uşoară: e incapabilă să dea veşti rele.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Referendumul, Epoca Luminilor şi puţulica unui musulman
În cursul lunii iunie a.c., în Germania, în oraşul Köln (sau Cologne, pentru cei ce iubesc apa de colonie No 4711), s-a petrecut următoarea întîmplare: o familie de religie islamică a dorit să opereze asupra micului lor fiu (relativ) nou-născut o circumcizie;
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Fericirea şi suferinţa partizanilor lui Băsescu
Am zărit-o repede, în îngrămădeala de acolo, dar o vreme n-am făcut nici gest şi nici mişcare spre ea – nimic în stare să-mi trădeze interesul. Nimeni nu e abil la 17 ani – şi nici eu, cu siguranţă, nu eram. În ceea ce-o priveşte, era frumuşică foc – şi, de veţi citi pînă la capăt, veţi afla că o chema Marcela, că avea părul lung, că mi-a atras atenţia imediat.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Plagiatul, Duran Duran şi Nicolae Ceauşescu
Cînd mă gîndesc la Nicolae Ceauşescu mă încearcă – de la o vreme – un sentiment de milă, şi acest lucru are directă legătură cu vara lui 1983. Pentru mine a fost o vară foarte frumoasă: tocmai dădusem examenul treptei a II-a la liceul meu de filologie-istorie, după care m-am dedat unei lungi vacanţe – ceea ce, la 16 ani, nu e tocmai greu.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Sinuciderea lui Năstase şi legile probabilităţi
Joi, 21 iunie a.c. Dimineaţă. Căldură mare. Peste cîteva ore se împlineau 71 de ani de la atacarea URSS de către Hitler – dar nu la asta mă gîndeam pe cînd ieşeam din casă, cu ochii mijiţi de soare şi, în gură, încă purtînd aroma ceaiului cu bergamotă pe care-l băusem grăbit.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Voturi şi speranţe în umbra Piramidelor
Istoria s-a scris sub ochii noştri în Egiptul acestor luni, ca parte a unei tranziţii care – noi, în Estul Europei, o ştim – e mereu mai lungă decît se credea iniţial. Vreme de 30 de ani (din octombrie 1981), acest stat a fost condus, cu mînă de fier, de preşedintele Hosni Mubarak.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
James Bond s-ar cam plictisi în Ungaria
Ca fan al aventurilor agentului 007, sînt iremediabil dezamăgit de scenariul debil după care, recent, cîţiva oficiali maghiari s-au gîndit să aducă pe plaiuri transilvane rămăşiţele unui poet pe nume József Nyirö. Respectivul personaj are o reputaţie albă precum blăniţa unui dalmaţian plin de purici.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Evreii şi arabii în războiul din 1967
În dimineaţa zilei de luni, 5 iunie 1967, puţin după ora locală 7 a.m., forţele aeriene israeliene operau un atac năucitor: aproape întreaga flotă a statului evreu se desfăşura asupra bazelor aeriene egiptene (din Peninsula Sinai pînă la Cairo) şi atacau aviaţia lui Nasser mai înainte ca aceasta să se ridice în aer.
Cei ce i au aplaudat pe mineri, pe 14 iunie 1990 jpeg
Cei ce i-au aplaudat pe mineri, pe 14 iunie 1990
14 iunie 1990 a fost ziua de glorie a ultimilor aplaudaci serioşi: cei ce i-au aplaudat pe mineri, cu simţ de răspundere şi cu sentimentul că istoria, prin hoardele în trecere, le dă dreptate.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Ceauşescu, Corto Maltese şi Rahan
Uneori se-ntîmplă că francezii mai au şi idei bune – spun asta cu simpatie şi cu ceva reproş. Personal, am convingerea – pe care cred că am mai şi scris-o pe-aici, cu ani în urmă, într-o poveste despre legenda lui Alain Delon în România – că Parisul (y compris la nivel politico-diplomatic) habar n-avea în 1990 de ce capital de simpatie se bucura Franţa printre români.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
De ce nemţii satisfac femeile atît de uşor
De la o vreme am lăsat programele TV „grele“ (cum ar fi talk show-urile, emisiunile culturale, filmele artistice etc.) privitorilor mai inteligenţi decît mine şi m-am îndreptat decis către un segment de tele-nişă, căruia i se dă îndeobşte o mică atenţie – în total dezechilibru cu importanţa lui, după cum veţi vedea!
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Hoţul care a spart Encyclopaedia Britannica
Dintre toate cărţile din bibliotecile lumii noi, una anume are o legendă şi un statut aparte. În prima parte a secolului XX, această carte, cu toate volumele ei, se vedea în spatele scaunului capitonat în piele din orice birou de om important – fie că era el politician, medic, avocat sau bussinesman.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
V-am înţeles, a spus generalul De Gaulle...
Odată consumată frumoasa şi dramatica aventură napoleoniană, cel de-al doilea imperiu colonial francez începea după 1830, odată cu progresiva cucerire a Algeriei. De la începutul secolului al XVI-lea, acest teritoriu era formal sub suzeranitatea Imperiului Otoman.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Blonda, miopul şi piticul (versiunea franceză)
La începutul anului 2008, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a venit la Bucureşti în vizită oficială şi cred că împotriva lui s-a comis atunci o mică (sau mare) nedreptate. Mică, mare – cum se va vedea, nu-s tocmai cuvinte inocente aici. Despre ce e vorba: pentru discursul pe care l-a citit de la tribuna Parlamentului nostru, protocolul a fixat pe podium  o mică treaptă de lemn.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Florin Constantiniu, pana şi spada
Săptămîna trecută, în Vinerea Mare, istoricul şi academicianul Florin Constantiniu a trecut dincolo, cu discreţia ce caracterizează dispariţiile din lumea savanţilor noştri – şi cu discreţia care-l caracteriza şi pe academician, ca persoană. E o pierdere reală pentru lumea ideilor româneşti.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Cum să-ţi dai seama cît îmbătrîneşti
Ceea ce urmează aici nu e un text promoţional, deşi voi pomeni mai multe mărci decît puteţi întîlni în pauza de publicitate TV. Încep cu anul de graţie 2006. N-am băgat de seamă cînd firma japoneză de foto & film Minolta anunţa că iese din business-ul de gen, după o istorie de 78 de ani de excelenţă în domeniu.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Bine-aţi venit pe Titanic!
E noapte şi cerul străluce curat, cu miile de stele la locul lor. Din salonul mare răzbate zvon de muzică, iar pe holuri aerul parfumat... – ah, dar ce-ţi văd ochii... domnişoara subţire pe care-ai urmărit-o cu privirea în ultimele zile... iat-o, chiar ea coboară treptele de mahon ale scării, alăturea de mamă-sa (ambele în rochie de seară).
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Ce au în comun Margaret Thatcher şi Paolo Rossi
În Europa şi-n genere în lumea occidentală, vinerea n-are tocmai o legendă rea (mai puţin pentru anglo-saxoni, cînd pică într-o zi de 13). În cuprinsul săptămînii, vinerea e ziua ante, o avanpremieră a tihnei din weekend. În basmele lui Ispirescu, Sfînta Vineri e o vădană cam antipatică (n-am înţeles prea bine de ce, din moment ce vineri vine de la zeiţa Venera);
O doamnă, pe malul unei epoci jpeg
O doamnă, pe malul unei epoci
În genere, bărbatul trebuie să fie precaut atunci cînd vorbeşte despre doamne – şi încă şi mai precaut atunci cînd leagă într-o frază doamnele de vîrstele lor. Dar cea despre care voi vorbi aici e o creatură aparte. Cînd s-a născut, în 1967, era deja plină de nuri.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Cînd moartea vine prin litere de tipar
La sfîrşitul lunii februarie a.c., un nou motiv de scandal în Afganistan: prin cîţiva muncitori afgani din zonă s-a aflat faptul că, la baza militară a SUA din perimetrul Bagram, din nordul capitalei Kabul, o echipă de cinci soldaţi americani trimisese spre incineratoare nişte exemplare ale Coranului, confiscate de la o bibliotecă a deţinuţilor talibani pe care-i aveau în îngrijire.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Lux, cum priveşti înainte, pe stînga
Imaginaţi-vă că aveţi o avere confortabilă, astfel încît suma de 5 milioane de dolari să fie una de care să vă dispensaţi fără bătăi de cap. Ce-aţi face cu aceşti bani? Cantină pentru săraci? Burse pentru elevi? Apeduct în Africa Centrală? Probabil că aţi face şi aceste lucruri – după cum tot probabil este ca la această oră să fiţi deja la Basel, în Elveţia.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Şi, totuşi, ce-aţi avut cu această femeie?
Femeia despre care vă vorbesc aici avea – se spune – părul negru aruncat pe spate şi, deasupra ochilor vii, nişte sprîncene remarcabile; era înaltă la trup şi momentul ei de glorie a prins-o într-o rochie lungă închisă la culoare, cu mîneci scurtate, strînsă pe mijloc şi lărgită la poale.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Victoria cu dublu tăiş a dlui Putin
Un bărbat politic pe nume Vladimir Putin a scos din pălărie (în 2008) un alt bărbat politic, pe nume Dimitri Medvedev – după cum şi dl Putin fusese în 1999 scos din pălărie de tătucul său politic (fostul preşedinte – şi primul – al Rusiei, Boris Elţîn).
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Iarna lui '54 şi turbarea mielului poststalinist
Românii nu iubesc iarna – cu excepţia vacanţelor la schi în Austria, pentru cei care şi le permit. Şi reciproca e valabilă: nici iarna n-are mare amor pentru români – plus că vine, de regulă, fix cînd n-o aşteaptă mai nimeni pe-aici. În ultimele săptămîni, gerul şi ninsorile ne-au adus brusc în discuţie (unora, în amintire) iarna lui 1954.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Britonilor, să vă trăiască Regina!
În noaptea de 5/6 februarie 1952, regele George al VI-lea al Marii Britanii înceta din viaţă mai curînd neaşteptat, dat fiind că era încă un monarh tînăr – doar ce împlinise 56 de ani (pentru cei familiarizaţi mai mult cu Premiile Oscar decît cu istoria monarhiilor europene: acest George al VI-lea e regele bîlbîit şi yet fermecător din mult-premiatul film The King’s Speech).
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Falimentul societăţii civile de tip GDS
În urmă cu trei săptămîni scriam aici despre un anume vot din Grupul pentru Dialog Social (GDS) şi despre o facilă observaţie – la îndemîna oricăruia dintre dvs. – în legătură cu precaritatea solidarităţii intelectuale din România de azi (am putea vorbi şi despre cea de ieri, evident – drept care prognoza pentru România de mîine nu pare foarte încurajatoare).
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Ar trebui deschis balconul de la Universitate?
După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului.
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg
Cîtă dinamită conţine mămăliga?
Evenimentele ce se aseamănă cu siguranţă nu-s identice. E valabil şi pentru recentele manifestări din Bucureşti şi din ţară. Cei ce văd asemănări cu Piaţa Universităţii de acum 22 de ani au motivele lor. La fel şi cei ce le compară cu mişcarea indignaţilor din Spania, din vara 2011.