Florin Constantiniu, pana şi spada

Publicat în Dilema Veche nr. 428 din 26 aprilie - 2 mai 2012
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Săptămîna trecută, în Vinerea Mare, istoricul şi academicianul Florin Constantiniu a trecut dincolo, cu discreţia ce caracterizează dispariţiile din lumea savanţilor noştri – şi cu discreţia care-l caracteriza şi pe academician, ca persoană. E o pierdere reală pentru lumea ideilor româneşti. Altădată foarte prezent în media, de cîţiva ani istoricul a stat departe de televiziuni – cu trei săptămîni în urmă i-am făcut o astfel de invitaţie, în urma unui text dur, pe care îl publicase, despre clasa politică a României de azi. Şi am înţeles mai bine relaţia dintre Florin Constantiniu şi media vizuale: le-a evitat de-a dreptul în ultimii ani, în virtutea unei dezamăgiri ce nu-i greu de înţeles.

Şi totuşi, lucrurile nu au stat (din fericire) dintotdeauna astfel. În anii ’90 şi în prima parte a decadei trecute, Florin Constantiniu era o prezenţă constantă în programele TV, participînd la dezbateri care în acel moment contau mult pentru actualitatea românească: despre istoria celui de-Al Doilea Război Mondial, despre enigmele şi certitudinile lui 23 August, despre efectele şi defectele comunismului românesc şi altele asemenea. Vorbitor dăruit şi cu un remarcabil talent al deducţiei istorice, crescut la şcoala clasică (şi serioasă) a istoriografiei noastre, specializat la origini în istoria medievală iar mai apoi atras în mod natural de mai toate ariile şi epocile, Florin Constantiniu a fost, pe scurt fie spus, o prezenţă inconfundabilă în mediul nostru intelectual. A scris pînă în ultimele zile: studii şi cărţi – best-seller-ul său, O istorie sinceră a poporului român, e una dintre cele mai prizate cărţi de istorie românească din ultimele decenii –, dar şi o consistentă operă „jurnalieră“: adică multele sale articole de atitudine, presărate prin periodicele ultimilor 20 de ani (confraţii într-ale disciplinei, de la profesionişti la fani ai muzei Clio, cunosc, de exemplu, rubrica pe care în ultimii ani academicianul o ţinea cu regularitate în lunarul Istorie şi civilizaţie: acele pagini, scrise cu patos, reprezentau una dintre cele mai vii rubrici de profil din vremea noastră). Mai rar aşa talent de a lega trecutul de prezent, de a căuta în paginile despre ieri morala necesară zilelor de azi – şi, mai ales, mai rar o aşa de mare încăpăţînare de a o face: adică de a demonstra mereu că Istoria este o minunată poveste cu pilde folositoare peste timp.

Florin Constantiniu a fost – ţin s-o spun aici – un admirabil polemist. Într-o lume a istoricilor care parcă se judecă fără a se mai citi între ei, academicianul citea aproape totul. Şi ţinea să reacţioneze, în spiritul dintotdeauna al spectatorului angajat. Repet, ţin să spun aici acest lucru pentru că şi eu, chiar în Dilema, am avut plăcerea de a încrucişa cu dînsul spadele unei profesii în care era cu mult mai experimentat. Cred că prima dată s-a petrecut cîndva pe la finele anilor ’90: dînsul ţinea o rubrică de atitudine într-un ziar (Cronica română?) şi scrisese un text despre ruşi, ceceni, sîrbi, NATO, iară eu, cu impulsul juneţii, am dat o replică dilematică. Sau, altădată, într-un studio TV (PRO TV? TVR?, prin 2003?), am polemizat despre „amorul“ geopolitic dintre George W. Bush şi Saddam Hussein. Chiar şi recent, în ultima lună, academicianul tocmai ironiza fin o universitate printre ai cărei alumni mă număr – şi iar m-a mîncat în podul palmei să dau o replică, dar, cum se întîmplă, m-am luat cu alte treburi (şi acum nu mai e cazul).

Ce vreau să spun: aşa cum există oameni cu care se întîmplă să-ţi fie jenă că eşti de acord (să nu spuneţi că nu vi s-a întîmplat, că nu vă cred), există alţii cu care este o plăcere să fii în dezacord. Este ceea ce am simţit adesea în raport cu Florin Constantiniu (a nu se înţelege, totuşi, că mereu am fost de-a curmezişul – n-a fost aşa). În acord sau în dezacord, simţeai că ai în faţă un om în care ideile sînt vii, în care argumentaţia era elegantă, în care polemica era plecată din pasiune, şi nu din ranchiună. Cu o viaţă încercată, uneori sub vremile politicului şi alteori deasupra lor (asemenea majorităţii generaţiei din care făcea parte), cu contestatari pe măsura notorietăţii sale, Florin Constantiniu păstra ceea ce au mai preţios, printre alţii, copiii şi istoricii de meserie: o insaţiabilă curiozitate. Evident că avea convingerile sale, pe care le susţinea neostoit; ca noi toţi, avea marote la care revenea periodic; la fel, e sesizabil cum, în ultimii ani, acumulase un scepticism crescînd faţă de mersul general al ţării, cu oamenii şi moravurile sale.

Dar, în tot acest timp, Florin Constantiniu a rămas un fin spadasin al ideilor pe care le credea adevărate – fiind, totodată, conştient că „adevărul“, în lumea istoricilor, e adesea mai frumos pe cînd e doar căutat decît atunci cînd e şi găsit.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011. 

Cea mai bună parte din noi jpeg
Cît timp mai dăm vina pe părinți?
Cu sau fără terapie, o idee posibil cîștigătoare ar fi acceptarea părinților noștri, dacă îi mai avem, așa cum sînt. Ei nu se mai pot schimba. Noi, însă, da.
Zizi și neantul jpeg
Tot de toamnă
Tot în compunerile de toamnă își aveau mereu locul și păsările călătoare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Noua limbă de lemn. Cu drag!
Pupici, frumi, grădi, lunițe. Am „evoluat” de la clasicele diminutive și alinturi de cîrciumă de tipul „Ce fel de ciorbiță?”
E cool să postești jpeg
O lume ipotetică
cu cît ne percepem ca fiind mai valoroși, cu atît vom considera că merităm o viață bună și vom fi mai încrezători în propriile forțe.
p 20 WC jpg
Apărătorul credinţei ori apărătorul credinţelor?
Spiritul anglican, spunea istoricul dominican Guy Bedouelle (Revue française de science politique, 1969), poate fi caracterizat prin două calităţi: fidelitate faţă de tradiţie şi toleranţă.
Theodor Pallady jpeg
Predoslovie postmodernă
Orice mărturisitor al creștinismului este în criză de timp și de timpuri! Nu-și mai poate apăra credința într-o nișă cimentată, întorcînd spatele lumii, așa cum trăiește și gîndește ea astăzi, în secolul al XXI-lea.
p 21 WC jpg
PREVI (2)
Este PREVI un succes sau un eșec? După peste patru decenii de la darea în folosință, nici o familie nu a părăsit locuința ocupată, ci, dimpotrivă, a mărit-o și a modelat-o prin prisma utilizării ei.
p 24 S M Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
La 88 de ani, a murit actrița Louise Fletcher al cărei chip va rămîne pentru totdeauna în memoria iubitorilor de film drept imaginea rece de-ți îngheață sîngele a sorei-șefe Ratched din Zbor deasupra unui cuib de cuci, capodopera lui Milos Forman din 1975.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Ne vedem în zona de confort
Poate, în loc să ne păcălim că sîntem oameni liberi pentru că nu-l cunoaștem pe „trebuie“, am putea s-o ascultăm, din cînd în cînd, pe Nina Simone și să ne fie mai puțin frică.
Zizi și neantul jpeg
Greierele și furnica
După revoluție, mentalitățile au început să se schimbe, slavă Domnului. Ne-am dat seama, măcar, că nu putem fi cu toții furnici. Și că își au și greierii rostul lor, și chiar grăunțele lor.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Găina care năștea pui vii – cum recuperăm anii ’90? –
Citiți Scînteia tineretului de prin anii ’70, să vedeți acolo ce condeie! Ce stil! Dacă ștai cum să te strecori puteai să faci presă adevărată, ba mai mult decît atît, literatură!”
E cool să postești jpeg
Votant la 16 ani?
Totuși, în toate aceste discuții pro și contra nu există de fapt argumentul de la care ar trebui să plece, în mod firesc, întreaga dezbatere: vocea adolescenților. Vor ei să voteze?
p 20 Fragii salbatici jpg
Visul adevărat. Două întrebări ale lui Marin Tarangul
Materia spiritului nu este o țesătură de concepte, ci o adîncime a lucrului însuși, acolo unde acesta își descoperă chipul, împreună cu rădăcina, posibilitățile și înrudirile lui esențiale.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Din nou despre Augustin
Știința despre Treime, desigur, prin care inclusiv filosofia ciceroniană cunoaște o paradoxală supraviețuire.
p 24 1 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Nouă autovehicule parcate în curtea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului din Bacău, pe strada Ghioceilor, au luat inexplicabil foc în noaptea de joi spre vineri. Pentru a nu știu cîta oară, La Bacău, la Bacău, într-o mahala, / S-a ’ntîmplat, s-a ’ntîmplat / O mare dandana
Cea mai bună parte din noi jpeg
Cîți prieteni v-au mai rămas?
Generația mea, formată în comunism și imediat după, nu a fost învățată să-și facă din prieteni o familie.
Zizi și neantul jpeg
Primul an
Nu mă recunoșteam, nu recunoșteam familiarul în comportamentele colegilor și profesorilor mei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Prima mea călătorie
Aș vrea să vă spun că ceea ce am cîștigat în prima mea călătorie „adevărată” va dura pe termen lung, însă mi-am dat seama încă din primele zile ale întoarcerii că nu va fi așa.
E cool să postești jpeg
Anularea gîndirii
„Dacă ar fi fost rasist, Karl May nu i-ar fi lăsat pe Winnetou și Old Shatterhand să devină frați de cruce”.
p 20 WC jpg
Două modele ale diversităţii religioase
Cînd coexistenţa religiilor e privită în lumina Sursei lor transcendente, ea poate deveni întîlnire în cunoaştere.
Theodor Pallady jpeg
Un capitol tainic de Filocalie siriacă
Prea multe nu știm despre viața sfîntului Isaac Sirul, iar datele disponibile se pot consulta în volumul recenzat aici.
Rivero y Compania in Calle Tetuan Old San Juan   DSC06841 jpg
PREVI (1)
Importanța experimentului PREVI este majoră nu numai pentru arhitectura socială participativă, în particular, ci pentru arhitectură în general.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Din cauza porțiunilor de drum decapat, mai mulți bicicliști participanți la Turul României s-au accidentat, căzînd de pe biciclete în zona Ambud-Petin din județul Satu Mare.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Așteptați, reconfigurăm traseul
După 16 ani în care aproape m-am identificat cu locul de muncă și n-am făcut mai nimic în rest, vîrsta de mijloc care începe mai mereu cu 4 și care se apropia mă speria cumplit.

Adevarul.ro

livada de smochini este langa buzau jpg
Un buzoian a pariat pe cultivarea smochinelor si a câștigat. Este favorizat de clima în schimbare
Culturile exotice de smochine încep să se dezvolte în România, pe fondul condițiilor climatice favorabile. Valentin Badea a pus pe picioare în mai puțin de doi ani o livadă de smochini, în Buzău.
The Oppidum propune cel mai mare buncăr pentru miliardari din lume FOTO Oppidum/Mega
Buncărele miliardarilor: cum încearcă elitele lumii să fenteze apocalipsa VIDEO
Cei mai bogați oameni din lume se izolează din ce în ce mai mult de pericolul schimbărilor climatice, al pandemiilor globale și al epuizării resurselor", scrie Douglas Mark Rushkoff, teoretician media.
accident defileul jiului gj jpg
Un bolovan a căzut peste o mașină aflată în mers, în Defileul Jiului. Șoferul a murit
Un bolovan a căzut de pe versant peste parbrizul unei mașini aflate în trafic, pe Drumul Național 66, în zona Defileului Jiului, în localitatea Bumbești-Jiu, din județul Gorj, circulația fiind blocată.

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.