Război şi pace în Spania - şi un happy end cu vin roşu

Publicat în Dilema Veche nr. 464 din 3-9 ianuarie 2013
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Punctul critic al istoriei spaniolilor în secolul al XX-lea a fost, fără îndoială, Războiul Civil (iulie 1936 – martie 1939), în care s-au masacrat unii pe alţii cu o uluitoare fervoare – şi cu ajutorul Germaniei naziste, al Uniunii Sovietice şi al unor divizii de voluntari de ocazie, de la comunişti francezi pînă la legionari români etc. Prin ferocitatea lui, prin ghemul de cauze care l-au făcut posibil şi prin terţii implicaţi, Războiul Civil nu mai ţine doar de istoria Spaniei, ci e, efectiv, un capitol din istoria de secol trecut a turmentatului nostru continent şi a lumii. Ceva mai aproape de noi am mai avut războaie civile – din Balcani şi pînă în Nordul Africii –, doar că cel spaniol a fost mai asemănător războaielor confesionale de la sfîrşitul Evului Mediu: în Spania anilor ’30, duşmănia nu s-a bazat pe etnie amestecată cu religie (ca în Iugoslavia de alaltăieri) şi nici pe religie amestecată cu structuri tribale (ca în Siria de azi), ci pe convingeri politice şi pe viziuni ideologice despre lume şi viaţă! Iar faptul că preţul fratricid al acestor convingeri & viziuni a fost de peste 600.000 de morţi în doar 32 de luni de conflict spune ceva despre amploarea acestui episod spaniol de crîncenă orbire colectivă.

Dar, pe măsura acestei orbiri, a fost şi redeşteptarea ce a urmat. Dacă punctul cel mai de jos al istoriei a fost Războiul Civil, atunci reconcilierea spaniolilor din deceniile următoare – şi mai cu seamă de după 1975, cînd autoritarismul dictatorial al lui Franco a cedat puterea instituţiei monarhice – reprezintă, cred, cea mai mare victorie a lor din secolul trecut. Rănile, ca atare, încă n-au dispărut – dar nici nu s-au infectat. E suficient să vorbeşti cu un spaniol măcar apropiat de vîrsta a treia pentru a înţelege că la fundul ceştii subiectivităţilor fiecăruia se află încă un zaţ gros de memorie afectată. Doar că această afecţiune – plus suferinţa reală a multor spanioli –, odată revenită democraţia, nu s-au transformat în pulsiuni vindicative. Tocmai pentru că aveau multe poliţe de plătit unii altora (comuniştii, catolicilor şi, reciproc, monarhiştii, republicanilor şi viceversa etc.), şi-au îngropat fiecare securea de război şi scheletele din dulapurile proprii şi au schimbat subiectul discuţiei. Cum spuneam, în această dificilă pacificare a atîtor „jucători“ avînd mîinile, fiecare, pătate de sîngele celuilalt, instituţia Regelui a jucat un rol major – oferind ţării acel arbitru ferm şi cordial de care orice comunitate latină se pare că are nevoie.

Să mai spun că, în procesul său de reconciliere internă, Spania a avut şansa de a intersecta una dintre perioadele de bunăstare ale lumii occidentale. Intrată în Europa Unită la 1 ianuarie 1986 (alături de Portugalia), Spania s-a regăsit în interiorul unei Europe a celor 12 care-şi revenea bine după criza petrolului de la sfîrşitul anilor ’70. Spre deosebire de România (sau Bulgaria), care-a intrat în UE taman pe cînd sezonul vacilor grase era la final şi se profila o criză dură precum zîmbetul dnei Andreea Pora, latinii de la celălalt capăt al continentului au găsit, la mijlocul anilor ’80, o economie comunitară în creştere. Drept care, peste Madrid (şi Lisabona) a început să cadă ceva din mana de care era nevoie: banii europeni.

Într-o mai curînd rece dimineaţă de decembrie, am discutat ceva din aceste episoade cu dl Luis Arroyo Zapatero – rector şi fondator al Universităţii din Ciudad Real (Universidad de Castilla – La Mancha / UCLM). Fost comunist ilegalist în juneţile sale revoluţionare, domnia sa a încasat bastoanele aferente pe spinarea-i tînără şi a trecut şi prin puşcăria regimului lui Franco. Astăzi, pe rafturile biroului său din Rectorat se află fotografii cu dedicaţie de la regele Juan Carlos al II-lea, iar fostul ilegalist precizează senin că închisorile lui Franco nu erau deloc plăcute, dar nu erau nici închisorile lui Stalin.

Şi aşa se face, onorabili cititoare & cititori, că pe la 1985 a apărut pe lume şi distinsa universitate despre care o să vorbesc aici – acea UCLM care m-a găzduit temporar, cu îngăduinţă. Pînă la a v-o descrie, permiteţi-mi o digresiune istorico-statistică: pe la anul 1938 – spun anuarele –, România şi Spania aveau acelaşi procentaj de alfabetizaţi: 57 la suta de locuitori (cam la nivelul Papua Noii Guinee de azi – nu, nu e o glumă). Eram atunci mult în urma Franţei (care avea 94%), dar eram deasupra altor state, precum Portugalia, Rusia sau Grecia. Iar azi...

...Dar, iată că, prins cu asemenea detalii am uitat esenţialul: că în faţa unui vin roşu iberic – un Rioja tinto de la Lopez de Heredia Viña Tondonia, 2009, nepretenţios, dar vînjos – mă gîndesc acum la toţi iubitorii de şcoală & litere care sînteţi şi le doresc, evident, un 2013 cît mai bun. (va urma)

Adrian Cioroianu este decan al Facultăţii de Istorie, Universitatea Bucureşti. Printre cele mai recente cărţi publicate: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.

Zizi și neantul jpeg
Alarme, sonerii, zgomote… – din alte vremi
Aproape vii, ceasurile ne umpleau singurătățile.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
#metoo? În România?! Să fim serioși!
Nu cred că există vreo femeie, cel puțin din generația mea, care să nu fi trecut măcar o dată în viață printr-o experiență de hărțuire sexuală
p 20 N  Steinhardt jpg
N. Steinhardt despre creștinismul firesc
Creștinismul devine un regim natural al vieții, un accent care însoțește gesturile cele mai mărunte ale cotidianului.
Polul jpg
Colonialism și misionarism
Reconcilierea dintre colonialism și misiunea creștină internațională este foarte complexă.
p 24 S M  Georgescu jpg
Cu ochii-n 3,14
A ajuns acasă rîzînd, a rîs toată noaptea și nu s-a oprit nici a doua zi (joi), nimic neputîndu-i pune capăt veseliei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
În ochii ei era dragoste, multă dragoste
Cît de repede se petrecea totul, fără să analizezi, fără să-ți pui întrebări, fără să te gîndești la un viitor, erau ca niște fire care se înșiră, apoi se deșiră, ca o lumînare care se aprinde undeva în noapte, arde întîi viu, apoi mocnit și se stinge de la sine.
Un album studiu al bisericilor transilvane jpeg
Un album-studiu al bisericilor transilvane
Textul are sobrietate ştinţifică, devotament faţă de documentarea monumentelor şi a vieţii religioase care le-a modelat şi care s-a modelat, de-a lungul timpului, în jurul verticalei lor.
Theodor Pallady jpeg
Tiparul și Cartea cărților
Nu știu să se fi publicat la noi, pînă acum, o asemenea panoramă a edițiilor tipărite ale Sfintei Scripturi de pe orice meridian și în mai toate limbile cunoscute.
Zizi și neantul jpeg
În mulțime
Oamenii prezenți erau animați de entuziasm, dar de unul mai blînd, mai difuz.
Visez parcaje subterane jpeg
Visez parcaje subterane
Locuitorii la bloc ar trebui să-și privească cartierul ca pe propria curte și să lase mașinile la bulevarde, pentru a se bucura de natură.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Un bărbat de 60 de ani a mers la dentist pentru o plombă și a ajuns la urgență direct în operație, pentru că a înghițit capul frezei care-i scormonea dintele.
Oh salvie levănțică iasomie trandafir jpeg
Oh salvie levănțică iasomie trandafir
La început, l-am întîlnit pe Mircea Anghelescu ca profesor, în Amfiteatrul „Bălcescu“.
Zizi și neantul jpeg
Din mers, „mici” bucurii
Bucuria trece dincolo de tine și o-mpărtășești, involuntar în general, și celorlalți.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Privirea lui Chateaubriand
Memoriile au fost proiectate – cum altfel? – pentru posteritate, dar ca o voce de dincolo de mormînt.
Filosofie și muzică  Gabriel Marcel jpeg
Filosofie și muzică. Gabriel Marcel
Muzica este așadar, în mod primordial, nu un obiect al gîndirii, ci un mod al ei.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
...mai mulți americani au murit înecați cu lăptuci decît mușcați de șerpi și de crocodili, combinat.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Speranța moare ultima?
Mereu m-am întrebat dacă speranța care poate aduce cu sine un soi de idealism în a privi lucrurile din jurul tău folosește într-adevăr la ceva.
O lume a poveștilor jpeg
O lume a poveștilor
Narativele care pot subjuga națiuni întregi nu sînt o invenție modernă – după cum afirmă psihiatrul Boris Cyrulnik, în cea mai recentă carte a sa, apărută luna trecută la editura Odile Jacob.
André Scrima: Ziua una şi a opta jpeg
André Scrima: Ziua una şi a opta
Lumina Paştilor: pe cea vizibilă în biserici şi pe străzi, ucrainenii nu şi-au putut-o îngădui; pe cea spirituală, religia patriarhului Kiril o insultă, o sufocă.
Theodor Pallady jpeg
Un Sisif în robă franciscană
Camus a fost doar martorul esențial al asprelor sale vremuri și, prin revolta contra absurdului, aproape un mărturisitor.
Zizi și neantul jpeg
Iarbă verde și obligativități
Avem tendința să ne complicăm puținele zile libere. Să le încadrăm în sisteme, să le tratăm ca pe unele de lucru în alt domeniu: cel al leisure-ului, al entertainment-ului.
Cu ochii n 3,14 jpeg
Cu ochii-n 3,14
Care ar fi playlist-ul ce v-ar alunga pe dumneavoastră de la o demonstrație?
Blocul, strada, etajul și apartamentul jpeg
Blocul, strada, etajul și apartamentul
În locul garajului a apărut un parc, la fel de lipsit de imaginație din punct de vedere urban ca și lamele de blocuri din spatele unității militare, dar care, cu zonele sale verzi, evoca peluza spălătoriei de steaguri.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Ce caută americanul în Europa?
Îmi dau seama că avem de toate aici, pe bătrînul nostru continent, micul nostru paradis terestru, că este (a fost... oare?) una dintre cele mai bune lumi posibile și că mi-ar trebui vreo cinci vieți ca să văd și să trăiesc tot.

Adevarul.ro

image
Implicaţiile distrugerii crucişătorului Moskva, nava amiral a flotei ruse la Marea Neagră | adevarul.ro
Atacul asupra crucisatorului Moskva", nava-amiral a flotei ruse la Marea Neagra, are valoare simbolica si militara, spune profesorul Michael Petersen, citat de BBC. Nava ...
image
Topul celor mai valoroase monumente istorice lăsate în ruină. De ce nimeni nu le-a îngrijit VIDEO | adevarul.ro
O multime de monumente istorice faimoase din judetul Hunedoara nu au mai fost ingrijite si restaurate de mai multe decenii.