Alicia şi Mediterana

Publicat în Dilema Veche nr. 452 din 11-17 octombrie 2012
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Am urmărit-o lung cu privirea atunci cînd a intrat în mare – gîndindu-mă, oarecum mîndru, că foarte probabil nu sînt singurul bărbat care o pîndeşte. A intrat în mare aşa cum intră o pisică în casă, după o zi întreagă de pîndit la păsărici: cu un oarecare tremur al membrelor, cu spinarea dreaptă şi cu opriri bruşte, în care întorcea capul uşor, ca pentru a testa aerul. Călca pe vîrfuri peste pietrele de pe fundul apei şi, privind-o, aproape simţeam răcoarea apei năpădindu-mă şi pe mine.

Am mai atins-o o dată mîngîindu-i glezna dreaptă cînd prosopul cu care se ştergea a început să atîrne lung pe lîngă ea şi să măture nisipul. M-am ridicat, i-am îndreptat prosopul şi i-am spus că în opinia mea are nevoie urgentă de un duş la camera 303 (camera mea, adică). Mi-a zîmbit, mi-a trimis un sărut din vîrful buzelor şi mi-a împins cu mîna umărul – adică s-o las în pace, cică.

Trecuserăm de miezul zilei şi, în bătaia soarelui, aerul devenea cleios, plin de mirosul marin al buchetelor de alge aduse la ţărm. În partea noastră de plajă, terenul era puţin înclinat. Pe latura dinspre vila Or’Tuicha vedeam un zid înalt de nici un metru, din pietre prinse grosier în ciment. Dincolo de el, cîţiva pini se ridicau ca nişte lumînări verzi, şi apoi începea peluza vilei, cu două-trei aspersoare ce susurau în semicercuri de apă ce se pierdeau în iarbă ca şi cum nici n-ar fi fost.

De la zidul de pietre, malul de nisip cobora uşor spre mare – nu cred că era o diferenţă de nivel mai mare de un metru, astfel încît capul meu, cum stăteam întins pe pînza mea imensă de in, era sensibil mai sus decît tălpile mele. Această poziţie îmi permitea să colind cu privirea de-a lungul şi de-a latul plajei. I-am văzut pe toţi cei care au venit şi pe cei care se pregăteau să plece. Cei cîţiva părinţi tineri care fuseseră printre noi şi-au luat pe rînd copiii de mînă şi au plecat spre mesele de fier de la restaurantul ce se ridica undeva în dreapta, la capătul unor scări. „Nu mi-e foame“ – spunea cîte unul dintre copii. „Ba ţi-e foame, o să vezi“, îi spunea mămică-sa, în timp ce, în spatele lor, tatăl mergea fără să spună o vorbă (şi, după privire, pot să pun pariu că nici lui nu-i era foame). Nu vedeam mai nimic din clădirea tavernei – ci doar nişte palmieri în ghivece mari ce decorau intrarea în restaurant şi firul uşor de fum care se ridica de la un grătar pe care, după miros, sfîrşeau rînduri-rînduri de ceva peşti de apă sărată.

Undeva, mai departe, nişte adolescenţi jucau badminton, cu icnete de veselie. Perechile mixte erau prilej de mare flirt, stîngaci şi pubertin. Priveam la trupurile lungi ale băieţilor şi la trupurile mai pline ale Lolitelor şi-mi spuneam că a lor e lumea – a celor care încă nu ştiu că e a lor. M-am uitat îndelung la persoanele singuratice – corpuri întinse pe cîte un stor de rafie, dintre cele pliabile şi chinezeşti pe care ieri le văzusem de vînzare în mica piaţă din spatele vilei. Cele mai multe persoane singure întinse la soare erau femei între 25 şi 40 de ani. Multe – e un fel de-a spune. Erau exact patru, pe o rază de cincizeci de metri. Fără să ştie una de alta, fără să le pese uneia de celelalte. Privirea mea, baleindu-le în răstimp, era singurul lor numitor comun. Şi probabil că nu mi-ar fi atras atenţia dacă n-aş fi observat detaliul că, altfel, în aceeaşi rază, nu am găsit nici un bărbat care să se bronzeze solo. Sau poate era unul singur – dacă mă număram şi pe mine. Eram eu singur acolo? Dacă da, atunci erau cinci femei. La acest gînd le-am abandonat pe cele patru şi n-am mai fost atent la ele deloc.

Cînd Alicia şi-a mutat şezlongul drept pe bătaia soarelui, a făcut în aşa fel încît talpa ei stîngă a stat lipită cîteva clipe bune de coapsa mea. Era caldă şi uşor abrazivă – exact ce-mi plăcea mai mult în acel loc şi în acel moment. I-am spus să mă lase pe mine să întorc scheletul de aluminiu – dar, pînă să termin, deja se întinsese la loc. Sub corpul ei, pînza plastificată a scos un suspin – nici măcar eu n-aş fi reacţionat mai bine de-atît. Am întrebat-o dacă mai vrea ceva de la bar. „Nu“ – a spus. Am întrebat-o dacă i-e foame. A zis: „nici pomeneală“. Am întrebat-o dacă vrea ceva de citit – şi am arătat către caietele din Financial Times-ul de sîmbăta trecută, pe care le stivuisem lîngă mine, cu o espadrilă de-a mea deasupra. A zis: „Da, aş vrea să ronţăi nişte smochine, dar nu acum, ci mai încolo“.

Acest răspuns, pe care l-am tradus cu tot erotismul minţii mele, m-a dat peste cap şi mi-a golit mintea. M-am simţit din nou excitat, elastic şi foarte uşor – aşa cum mă trezisem de dimineaţă. Dac-aş fi încercat, aş fi străbătut în tumbe toată plaja – spre deliciul sigur al copiilor care nu voiau să meargă la masă. 

(fragment din romanul Adulter cu smochine şi pescăruşi,  în curs de apariţie în noiembrie a.c.)

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011. 

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.
image
Dispută într-o grădiniţă făcută cu banii statului ungar: „Pot veni şi copii români, dar educaţia va fi în maghiară”
Biserica Reformată a construit în Huedin (judeţul Cluj) o grădiniţă cu predare în limba maghiară. Un reprezentant al bisericii a precizat că grădiniţa a fost construită cu sprijin din partea  statului ungar, dar că va primi şi copii români.
image
Noi obligaţii pentru munca part-time: Angajaţii depun declaraţii în fiecare lună. Cât li se reţine din venit. Exemple de calcul
Ministerul Finanţelor a pus în dezbatere publică un proiect de ordin prin care aprobă normele de aplicare a taxării muncii part-time la fel ca pentru munca cu normă întreagă.

HIstoria.ro

image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.