James Bond s-ar cam plictisi în Ungaria
Ca fan al aventurilor agentului 007, sînt iremediabil dezamăgit de scenariul debil după care, recent, cîţiva oficiali maghiari s-au gîndit să aducă pe plaiuri transilvane rămăşiţele unui poet pe nume József Nyirö. Respectivul personaj are o reputaţie albă precum blăniţa unui dalmaţian plin de purici – încă o confirmare a faptului că, de regulă, poeţii rimează cu totalitarismul precum băbuţele (de la Eurovision) cu kalaşnikoavele (din Afganistan).
Exaltat şi xenofob, membru în parlamentul horthyst al anilor ’40 şi admirator al partidului fascist Crucile cu Săgeţi, Nyirö i-a iubit pe români şi pe evrei precum îndeobşte statuile din pieţe iubesc porumbeii ce se scarpină-n pene pe umerii lor (şi mai fac şi altceva). Chiar dacă este inutil să te războieşti cu poeţii morţi, iată că se poate ca un astfel de poet, la 60 de ani după moarte, să încapă pe mîna altor exaltaţi – vii şi deloc lirici –, care i-ar fi adus cenuşa în România, s-o reînhume. Detalii despre această penibilă operaţiune de commando memorialistic oferă – citez revista Der Spiegel – secretarul de stat (pentru Cultură!) budapestan Géza Szöcs: cică urna ar fi fost introdusă pe şest, într-un geamantan, iar dl Szöcs în persoană ar fi participat la slujba dedicată, pe 27 mai a.c., poetului dispărut (ba, se pare, reapărut) şi ar fi pus geamantanul misterios sub un portret al defunctului! Alături de secretarul de stat s-au mai aflat ceva lideri ai partidului maghiar Jobbik – unul dintre cele mai reacţionare partide ale Europei de azi –, precum şi dl Lászlo Kövér, preşedinte al parlamentului de la Budapesta. Pe acesta din urmă ţin să-l felicit: e uimitor cum bîlbele pe sub mustaţă ale domniei sale au scos la lumină ceva inedit la noi: în raport cu el, dnii Victor Ponta şi Vasile Blaga au părut a fi lumini ale Orientului (plus că, în premieră, au vorbit la unison – în cuvinte care s-ar traduce prin Stay out!), şi pînă şi dna Roberta Anastase – pînă acum cunoscută mai curînd ca o fină matematiciană – a părut a avea ceva cunoştinţe de istorie.
Cu geamantan sau nu, cu cenuşă sau fără, cu invective (din partea dlui Kövér) sau cu rugăciuni, zău că am văzut filme de serie B cu mult mai bune decît această producţie a dreptei budapestane. În faţa unei asemenea intrigi, James Bond s-ar cere la pensie.
Dar nu despre 007 e vorba aici – ci despre 001 de la Budapesta, premierul Viktor Orbán. Eram student pe vremea în care dl Orbán intra în politică şi l-am admirat. Doar că domnia sa, din liberal luminat, a devenit un conservator dubios, ale cărui năstruşnicii par cînd rizibile, cînd periculoase. Ajuns la demimandat, cu un palmares intern dezamăgitor şi cu o prestaţie europeană demnă de un Dr. No al manelelor populiste cu pretenţie de vals, Viktor Orbán este stînjenitor pînă şi pentru aliaţii săi conservatori din UE. Cum economia Ungariei e pe butuci, ambiţiile politicianiste (şi constituţionale) ale dlui Orbán converg spre reabilitarea unui trecut de care, la drept vorbind, Ungaria nu prea are de ce să fie mîndră. La mijlocul lunii mai, într-un oraş – Kereki – din S-V ţării vecine a fost ridicată o statuie a lui Horthy; o piaţă din oraşul Gyömrö a fost rebotezată cu numele ex-liderului funest, iar pentru octombrie se pregăteşte la Budapesta dezvelirea unei statui ecvestre a aceluiaşi personaj. Cultul lui Horthy pare a fi marota guvernanţilor maghiari. În noul curriculum şcolar de la Budapesta au fost incluşi poeţi precum Jósef Nyirö sau Albert Wass (alt personaj apreciat în ghilimele printre vecinii Ungariei); ministrul Educaţiei maghiar, dna Rósza Hoffmann, spune că e normal, din moment ce aceşti scriitori „au avut un mare impact la vremea lor“ (pe acest considerent, se poate ca şi anumite romane roz să fi avut un mare impact în Ungaria interbelică – dna Hoffmann le face şi lor loc în manuale?).
Vor ajuta aceste tertipuri Ungaria? Mira-m-aş. Această ambiţie seamănă mai curînd cu graba unui chelios în a-şi bate copiii pentru că i-au spart pieptenele. Cu cîţiva ani înaintea doborîrii sale, şahul iranian Reza Pahlavi se încălzea cu reverii despre regele persan Cyrus cel Mare; în pragul prăbuşirii, Nicolae Ceauşescu îl reînvia pe Burebista şi-l punea să joace partituri ideologice. Nu vreau să sugerez similitudini între Viktor Orbán şi Ceauşescu sau între Horthy şi Burebista – ci doar amintesc faptul că, atunci cînd au frustrări în politica internă, unii lideri încep să se joace de-a manipularea Istoriei. Iar acest joc este mereu unul cu sumă nulă.
Un lucru e cert: viitoarea statuie a lui Horthy va bucura mult porumbeii de pe cerul Budapestei. În rest, nu mi-e clar cum se face că o ţară cu atît de mulţi oameni inteligenţi şi de bun-simţ poate avea acum un guvern care, regret s-o spun, o cam face de rîs cu nonşalanţă.
Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011.
