Ce-i lipseşte României pentru a fi ţara perfectă?

Publicat în Dilema Veche nr. 451 din 4-10 octombrie 2012
Cum fu la Salonul de carte de la Paris jpeg

Da, ştiu: nici n-aţi citit bine titlul şi deja credeţi că ştiţi răspunsul. Cei mai cinici dintre dvs. vor spune că-i lipsesc multe, iar cei mai optimişti mi-ar putea replica: ţara perfectă nu există. Şi totuşi, eu am un al treilea răspuns.

Ideea de la care plec este că România a trecut, în istoria ei, şi prin momente cu mult mai grele. De fapt, nu greutatea vremurilor apasă acum: nu sîntem în război şi nici sub vreo ocupaţie străină. Punctul istoric prin care trecem nu e critic – ci e mai curînd penibil. Repet: nu greutatea timpurilor ne apasă umerii, ci mai cu seamă caraghioslîcul lor. Prin natura profesiei, ştiu relativ bine istoria noastră modernă şi n-am întîlnit prin ea foarte mulţi îngeri. Şi Ion Brătianu a fost atacat la vremea lui (printre alţii, de Eminescu), la fel şi regii Carol I sau Ferdinand, la fel Ionel Brătianu sau Iuliu Maniu (ultimul, nu numai de către comunişti – ci şi de membri ai unor partide adverse altfel frecventabile) – aşa încît nu mă surprinde cerbicia acuzelor politice de azi. Acuzele monstruoase, fondate sau nu, fac parte din peisajul peren al politicii noastre – de vină aici poate fi latinitatea noastră exuberantă (şi în laude, şi în imprecaţii) sau faptul că, totuşi, sîntem mai aproape de Atena decît de Bruxelles. Problema însă e alta: pot admite că istoria curge într-un fel de spirală, în care nimic nu e cu totul nou – doar că am o vagă senzaţie că, pe spirele acesteia, noi coborîm, şi nu urcăm.

Drept care părerea mea este că ce-i lipseşte României pentru a fi o ţară perfectă azi este un om, un eveniment sau un tremur care să oprească această coborîre în derizoriu. Nimeni nu va aduce mana din cer, iar laptele şi mierea nu vor înlocui Mureşul şi Oltul. Nu vom avea lideri providenţiali. Momente grele vor mai fi – în viaţa noastră statală, ca şi a oricărui neam. Doar că ameninţarea în ochii mei e această constatare implacabilă că – aşa cum spunea titlul cărţii arhitectului Horaţiu Buzatu – în România de azi a venit circul şi nu mai pleacă.

Încerc să explic: pe la începutul anilor ’90, student fiind, scriam la Cotidianul lui Ion Raţiu şi, într-o dimineaţă de primăvară, editoarea Doina Bâscă m-a trimis la o mega-întrunire ce avea loc la Sinaia, la Pelişor. Erau anii în care se vorbea cu lacrima-n gît despre privatizări şi despre investitori străini – iar adunarea de acolo, la care participa crema politicii şi finanţelor româneşti, avea ca scop analiza întîrzierii acestora. Mi-aduc aminte cum un onorabil economist ne spunea că mult e pînă ce vor veni la noi Coca-Cola şi Colgate-Palmolive, că pe urmă vor urma toţi. Şi adevărul este că au cam venit (unii au mai şi plecat). Azi, privatizarea şi investitorul nu mai sînt cuvinte magice – dar culmea este că nu mai sînt nici cuvinte banale. Printr-un lanţ de panarame de bîlci, ele tind să devină cuvinte peiorative.  

În acele vremuri de re-început ale capitalismului românesc, persista impresia că statul nu-şi doreşte privatizarea – şi cred că aşa şi era. Azi, statul ar privatiza-o şi pe mămicuţa lui, dac-ar fi posibil – doar că ea pare a-şi fi abandonat copiii, după care a fugit prin lume cu un golan. Atunci, statul era încăpăţînat; azi, statul e impotent. Bref: statul pare a fi pur şi simplu incapabil să păstreze ceva – el nu mai poate gestiona nimic (nici măcar resturi ale industriei încă funcţionale), el nu mai poate oferi nici un fel de management şi nici un fel de speranţă. Imediat după Războiul de Independenţă, guvernul domnitorului Carol I- a reluat efortul (ceva mai vechi) pentru răscumpărarea şi naţionalizarea căilor ferate române (aflate în mîinile unui consorţiu de bancheri germani, din Silezia). Repet: era vorba de anii 1879-’80. Azi, la aproape 150 de ani, ne pregătim să privatizăm singura componentă a CFR-ului care se spune c-ar fi pe profit (CFR Marfă). Nu-s printre cei pricepuţi la economie, dar nu-mi pot reprima întrebarea: e oare normal? E oare în regulă să admitem că, prin noi înşine, nu mai sîntem capabili de nimic?

N-au apărut între timp semnele că acest stat ar fi fost contaminat de vreo boală extraterestră şi colectivă, care-l face paralitic şi bleg. România are bogăţii bănuite şi nebănuite, descoperite sau care urmează a ieşi la suprafaţă – deja a spune acest lucru e un clişeu, dar acesta e adevărul, în ciuda lamentaţiilor la modă. Numai că statul pur şi simplu se derobează. Statul vrea să scape de tot ce are – şi aproape oricum. Aşa se face că o întreprindere care, în cei mai negri ani ai comunismului, era lider european în domeniul ei, ajunge acum să fie obiect de tombolă între nişte clovni.

Cel sau cei, evenimente sau oameni, care vor opri această cădere în ridicol sînt tot ce-i lipseşte României pentru a fi o ţară perfectă – adică normală.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Epoca de aur a incertitudinii, Editura Curtea Veche, 2011. 

Zizi și neantul jpeg
Kitul de supraviețuire și exteriorul
Orice acțiune astăzi simplă era tratată, pe atunci, ca o operațiune de comando.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
E cool să postești jpeg
Vioara lui Ingres
Un hobby este considerat a fi o extensie a personalității noastre dincolo de granițele profesionale și un indicator al faptului că avem pasiuni.
P 20 Sfintii Petru si Pavel WC jpg
Întoarcerea din cer. Conversiunea privirii
Proximitatea mundană a transcendenței este taina aflată în inima creștinismului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Charles de Foucauld
Accidentul – ca, de altfel, și minunea – a avut loc în biserica de lîngă școala de cavalerie unde învățase Charles de Foucauld.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
„Mama Natură l-a răsplătit cum se cuvine pentru profunda lui înțelegere.”
Zizi și neantul jpeg
Evadări în absolut
Intrînd în mare și înaintînd în ea, atît cît îți permiteau puterile, sfidai direct determinările.
956 08 Foto LNiculae jpg
Note şi fotografii (3)
Alte sunete vagi compun însăși tăcerea.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Capătul drumului – cum recuperăm anii ’90?
Tramvaiul 21 are o cu totul altă personalitate decît troleul 66 sau autobuzul 135.
p 19 WC jpg
Natura-n bucate
Sînt aceste panacee care promit viață lungă și sănătoasă reale sau doar o găselniță a industriei alimentare?
p 20 WC jpg
Apocalipsa la îndemînă
În orice religie, extremismul secretă o ideologie a „comunităţii aleşilor” eschatologici în luptă cu restul „decăzut” al umanităţii.
Theodor Pallady jpeg
Franciscanul de pe Bega
„Prologul” pelbartian e savuros ca un poem avangardist.
1226px Jesus walking on water  Daniel of Uranc, 1433 jpg
Aventura a doi frați ambițioși
A filozofa despre ambiție fără a ne reconsidera reperele riscă, pe lîngă prețiozitate sau cinism, să ne limiteze pur și simplu la gustul obsesiv de a parveni speculativ, intelectual, moral.
p 24 A  Vrana jpg
Cu ochii-n 3,14
Muștele femele au mai mulți neuroni decît masculii, acesta este rezultatul unui studiu recent care a observat creierul larvelor cu o tehnică inedită.
Zizi și neantul jpeg
La piscină
Pe vremuri, în anii ’70-’80, mersul la piscină era una dintre activitățile cele mai „fancy”.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Corpul
Pe la 15 ani, deja îmi pierdusem toată încrederea în mine.
p 19 Johann Sebastian Bach WC jpg
Muzica lacrimilor. Bach
Muzica nu „reprezintă“ drama christică și nu îi caută o semnificație anume: ea se naște din cutremurarea care cuprinde lumea în momentul suferinței divine și o sădește adînc în sufletul ascultătorului.
„Voi cine spuneţi că sînt?“ O pledoarie jpeg
Două comentarii la Geneză
Nu puțini s-au întrebat, de-a lungul secolelor, de ce ultimele trei cărți ale „Confesiunilor” lui Augustin sînt, de fapt, o exegeză la primele versete ale „Genezei”.
p 24 A  Damian jpg
Cu ochii-n 3,14
„Cînd viața se întîmplă, puiul e tot pui.“
Window through a window in Röe gård café 2 jpg
Decît un termopan, șefu’
După două ore de spart la daltă de jur împrejur, o opinteală finală a extras tocul ferestrei din perete, cu pervaz cu tot.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
O să fie bine! – recensămînt 2022 –
O să ajung eu în Albania, iar ei or să fie tot la coadă, încremeniți în așteptare.
E cool să postești jpeg
Viața fără Facebook
Cura de dezintoxicare de Facebook i-a făcut pe subiecții studiului mai toleranți față de ideile politice ale taberei adverse.
p 20 jpg jpg
La ceasul fără umbre al amiezii
Pentru viaţa spirituală, pentru căutarea şi întîlnirea cu Cel nelocalizabil, locul mai are importanţă?
Theodor Pallady jpeg
Pe terasă, cu Epictet
Greu de spus dacă stoicismul e la modă pentru că se poartă textele aspiraționale sau pentru că timpul nostru face loc unui anume neo-păgînism.

Adevarul.ro

image
Vacanţe de coşmar pentru zeci de mii de turişti blocaţi într-o staţiune. O familie susţine că trebuie să dea 26.000 de dolari pentru o săptămână de cazare
Vacanţele în oraşul turistic Sanya de pe insula tropicală Hainan din China au devenit un coşmar în acest weekend pentru zeci de mii de turişti care au rămas blocaţi acolo brusc, după ce autorităţile chineze au impus lockdown din cauza a peste 1.200 de cazuri de Covid-19.
image
EXCLUSIV Bărbatul cu probleme psihice care şi-a măcelărit familia, în Argeş, nu mai fusese evaluat de o comisie din 2004
Bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care a masacrat cinci membri ai familiei şi avea probleme psihice nu a mai fost evaluat de către o comisie de specialitate de acum 18 ani, legislaţia fiind una extrem de permisivă.
image
EXCLUSIV Autorul masacrului din Argeş suferă de schizofrenie. Psihiatrul său: „Avea relaţii strict cu familia“
Viorel L., bărbatul de 53 de ani din comuna argeşeană Bascov care şi-a masacrat familia, suferea de mai mult timp de schizofrenie şi urma un tratament medical. Bărbatul nu avea un loc de muncă şi stătea în majoritatea timpului în curtea casei, fiind o persoană izolată.

HIstoria.ro

image
Pacea de la București (10 august 1913): „Ne-am jucat de-a Congresul de la Viena”
O sursă interesantă despre evenimentele anilor 1912-1913 o reprezintă însemnările celor două personalități ale Partidului Conservator – Titu Maiorescu și Alexandru Marghiloman. Jurnalele celor doi sunt caracterizate de un veritabil sincron.
image
Armele dacilor: formidabile și letale
Dacii erau meșteșugari desăvârșiți în prelucrarea metalelor, armele făurite de fierarii daci fiind formidabile și letale. Ateliere de fierărie erau în toate așezările, multe făcând unelte agricole sau obiecte de uz casnic, dar un meșter priceput putea foarte ușor să facă și arme.
image
Războiul Troian, între mit și realitate. A existat cu adevărat?
Conform legendei, Troia a fost asediată timp de zece ani și apoi cucerită de grecii regelui Agamemnon. Motivul izbucnirii Războiului Troiei ar fi fost, conform „Iliadei”, răpirea Elenei, cunoscută drept frumoasa Elena, Elena din Argos sau Elena a Spartei, fata lui Zeus și a Ledei.