Adjectivul fript apare şi într-o formulă oximoronică glumeaţă: despre cineva slab şi palid se putea spune „parcă mănîncă gheaţă friptă“, iar versurile dorinţei imposibile, din seria asocierilor absurde, sînt „Frunză verde ceapă coaptă, / Şi aş mînca zăpadă friptă“ (Zanne, III).
Marţafoi e încă destul de cunoscut şi folosit, în declaraţii politice, în articole jurnalistice şi în comentarii online, mai ales în asociere cu un demonstrativ sau un nume propriu: marţafoiul ăsta, marţafoiul de X, „acest marţafoi etern“
O convergenţă a sensurilor cuvintelor coordonate muc şi sfîrc, care se susţin şi îşi intensifică reciproc valoarea, într-o tautologie expresivă. În timp, uzul a făcut totuşi ca pentru fiecare dintre cele două cuvinte sensul cel mai uşor actualizabil să fie altul decît cel al expresiei: nici muc, nici sfîrc nu mai evocă în primul rînd vîrful, punctul cel mai înalt de realizare a unei calităţi – ci ipostazele lor organice, cît se poate de diferite. Asocierea celor două cuvinte monosilabice pare ab
E drept, regional şperlă are şi sensul „praf“, ceea ce ar face ca expresia să fie mai puţin sadică, dar la fel de motivată ca metaforă a înşelării. E foarte posibil ca din acest context să se fi desprins şperlă cu noul sens, care ar merita să fie înregistrat de dicţionarele noastre generale.
Mai multe persoane rănite „au leziuni compatibile cu viaţa, iar alte 8 au răni mai grave“ (cugetliber.ro); „în timpul confruntării au rezultat nişte leziuni compatibile cu viaţa“ (ziare.com).
„Vă gîndiţi cumva să ajungeţi politicieni? Dacă nu stăpîniţi româna standard s-ar putea să deveniţi ţinta tuturor ironiilor“ – ar putea să le spună de pe acum profesorul elevilor săi.
Mai mulţi lingvişti importanţi din perioada interbelică au vorbit despre instabilitatea normelor vremii şi despre mulţimea abaterilor, punîndu-le, printre altele, şi pe seama unirii.
Listele de cadouri („ele mai frumoase şi cele mai ieftine) şi de mărfuri (calitate superioară) pentru sărbători publicate de Universul literar în numărul 52, de la sfîrşitul anului 1893, ca fiind puse în vînzare în magazinul ziarului Universul, în sediul administraţiei din strada Brezoianu, sînt instructive deopotrivă pentru reconstituirea inventarului de obiecte dezirabile şi a cadrului vieţii cotidiene de acum mai bine de un secol, pentru oscilaţiile lingvistice ale denumirilor şi pentru clişe
Terminologiile de specialitate intră adesea în circulaţia mai largă prin publicitate: chiar dacă la început şochează, cuvintele şi expresiile tehnice recent împrumutate sau cu sensuri modificate, imitate după alte limbi, tind să devină acceptabile prin repetare. Momentul iniţial e oarecum riscant, pentru că publicitatea nu pare prea atentă la conotaţiile şi la asocierile pe care le-ar putea trezi noile cuvinte sau noile sensuri; probabil că acestea sînt considerate un risc minor, în comparaţie c
Se pot fenta legea, statul, fiscul, impozitele, taxa auto, plata rovinietei, bariera, repartitoarele, dar şi (în publicitate) diabetul, astenia, îmbătrînirea.
Sînt mulţi bucureşteni care rostesc numele unui cunoscut hotel de pe Calea Victoriei accentuîndu-l pe silaba penultimă: Capítol, ca şi cum ar fi vorba de substantivul comun care desemnează o subdiviziune a unui text.
Un politician indignat afirma recent, în faţa unor reporteri de televiziune şi referindu-se la şeful său de partid, că „nu ar trebui să se întîmple aceste lucruri, să fie admolestat, să fie batjocorit“ (13.11.2017).
Nov. e abrevierea din franceză, italiană, spaniolă, portugheză, engleză, germană, maghiară etc. E interesant că limbile care au în comun cu româna aceeaşi tradiţie culturală medievală şi de care forma din română se apropie cel mai mult (greaca şi bulgara) abreviază cuvîntul după principiul consoanei finale, obţinînd abrevieri identice, desigur scrise cu litere diferite – greceşti, respectiv chirilice: noem.
A da cu virgulă e o expresie colocvială destul de recentă, pe care probabil că o cunoaşte astăzi orice vorbitor de română, mai ales dacă îşi pierde destul de des timpul citind presa online sau uitîndu-se la televizor.
Cuvîntul a dat naştere de mai multă vreme şi unei inovaţii ironice, prin care vorbitorii au încercat să elimine contradicţia dintre forma simţită ca prea elegantă şi conţinutul negativ: sfertodoct (consemnat de Florica Dimitrescu în Dicţionarul de cuvinte recente, cu atestări din 1971).
Termenul procrastinare a fost preluat în româna actuală pentru că lipsea un cuvînt care să denumească amînarea sistematică, repetitivă, devenită trăsătură de comportament, cu explicaţii sociale şi mai ales psihologice. Este aşadar un împrumut necesar (adaptare a cuvîntului englez procrastination) şi în acelaşi timp un cuvînt la modă.
V – „cu buzele puțintel dășchise, șî ca cînd ar vîjîi glasul pîntre buze“; G – „cu buzele dășchise, izbind glasul în cerul gurii, ca cînd ar gîfîi cineva din gîtlej“; L – „cu buzele șî cu dinții dășchiși, șî cu limba în cerul gurii, suflînd pă lîngă limbă“; N – „cu buzele dășchise, șî ca cînd ar sufla oarecine pă nas izbind cu vîrful limbii în cerul gurii, cum strigăm cînd zgornim cîinii din gură“
Se vorbea aşadar, cu ironie, de gusturi rozalii sau galben-verzui – ca emblemă pentru un stil excentric. Fistichiul ar fi putut să-şi capete sensul figurat din zona percepţiei gustative, din cea vizuală – a culorilor – sau ca rezultat al unui simplu joc: o surpriză lingvistică asociind sinestezic şi surprinzător cele două sfere semantice.
Construcţia pleonastică se aplică tuturor variantelor populare şi colocviale ale denumirilor de rudenie cu posesiv: „tac’su lu’ Neymar“, „nunta lu’ fii-sa lu’ şefu’“.
Omonimia creată astfel nu mi se pare nici necesară, nici fericită. Ar fi fost preferabil ca publicitatea şi revistele de modă să fi folosit în continuare termenul generic rimel, deja impus. Dar cum să te lupţi cu moda lingvistică tocmai în domeniile fashion şi beauty?
Există şi romane criminale, menţionate de pildă în prezentarea unui film despre „un arhitect și scriitor de romane criminale de succes“ (subtitrari-filme.com).
Probabil că formula glumeaţă de evitare a numirii unei culori anume (culoarea vîntului) a fost amplificată prin asocierea cu o altă sintagmă iniţial destul de frecventă, dar care a ieşit tot mai mult din uz (vînt turbat).
Expresia la mustaţă, cu sensurile „la o diferenţă foarte mică“, „în ultimul moment“, nu este cuprinsă în dicţionarele noastre generale (DEX) sau în cele de tip tezaur (Dicţionarul limbii române – DLR); o consemnează doar, recent, dicţionare şi glosare de limbaj familiar şi argotic.
Călătoriile din vacanţe sînt şi prilejul de a întîlni, la celălalt capăt al drumului, cuvintele din care provin sau cu care sînt înrudite cele de acasă: cale, drum, stradă, uliţă, şosea… Nu e de mirare că tocmai căile de comunicaţie au denumiri adesea împrumutate din alte limbi: drumurile leagă spaţii şi îşi transmit denumirile generice sau specializate.
Registrul colocvial preia permanent cuvinte şi expresii din limbajul copiilor sau din cel folosit de adulţi cînd se adresează copiilor (aşa-numitul „baby talk“).
E frecvent în comentariile sportive în registru informal, unde apare mai ales în expresii referitoare la diferite forme de faultare: a da, a trage sau a arde la ţurloaie.
Apropiate de o sinonimie parţială – de contextul lăutăresc în care erau echivalente în limba mai veche –, taraf şi tacîm ilustrează atît profundele schimbări semantice pe care le au suferit turcismele intrate în română, cît şi surprinzătoarea lor vitalitate.
Ezitarea între formele zile şi zi este mai veche: sintagma acelei zi se găseşte în texte din secolele al XIX-lea şi al XX-lea, chiar în literatură: „dimineața-acelei zi“
Poate că brizbriz ar putea fi acceptat ca atare, cu noile sensuri, desprins de etimonul său brizbiz, poate că prin validarea unei erori mai vechi s-ar împiedica răspîndirea ridicolului blizbliz.
Verbul a flata a intrat în română cu un sens destul de restrîns: în DEX este explicat prin sinonimul vechi a măguli, la rîndul său definit ca „a satisface amorul-propriu sau vanitatea cuiva prin vorbe sau fapte; a flata; a linguși“. Unele dintre sinonime sînt diferenţiate doar de conotaţiile lor: a linguşi este clar marcat negativ, în vreme ce a măguli şi a flata sînt neutre, primul – termen vechi şi popular – fiind pur şi simplu dublat de cel de-al doilea, un împrumut cult modern.
„Cine este individul fast forward, sau, altfel spus, setat pe butonul «pe repede înainte»? Ei bine, acesta este un animal social evoluat“ (ziuaconstanta.ro).
În comentariile şcolăreşti şi în alte redactări stîngace, a reda a devenit un substitut universal, un cuvînt generic, despre care unii par să creadă că poate fi plasat în orice construcţie (de exemplu, în loc de a conferi, a atribui, a arăta, a explica etc.): „Care sînt mijloacele prin care autorul redă basmului o notă comică?“ (brainly.ro); „Autorul redă succint ce este spaţiul Schengen“ (ziare.com).
Unele turcisme din domeniul comercial, foarte numeroase în româna din secolele al XVIII-lea şi al XIX-lea (alişveriş, muşteriu, chilipir, saftea, mofluz etc.) au intrat în registrul colocvial, cu conotaţii ironice şi depreciative, ceea ce le-a asigurat supravieţuirea, apariţia de sensuri noi şi chiar formarea de noi derivate.
„Sunt asumată“ (formula-as.ro); „Am tot auzit părerea cum că o femeie asumată n-ar avea nevoie să i se spună că-i frumoasă (…); eu sunt femeie, ştiu că sunt frumoasă, sunt asumată, dar în acelaşi timp ador să fiu complimentată“
Încadrarea ca neutru a cuvîntului ar părea justificată, dacă ţinem cont doar de existenţa celor două ipostaze gramaticale – singularul masculin, pluralul feminin.
Bucluc (cu varianta bocluc) e un cuvînt de origine turcă, răspîndit în spaţiul balcanic; sensurile principale ale etimonului său, cuvîntul turcesc bokluk, sînt „bălegar“ şi „murdărie“, cu o dezvoltare figurată uşor de imaginat şi cît se poate de negativă.
