Apelativul sarcastic chiparosule nu este, desigur, legat de toate aceste ecouri filologice şi literare; probabil că evocă în primul rînd floarea familiară, în ipostază masculină. Şi nici nu este o metaforă propriu-zisă, creatoare de imagini, ci mai curînd rezultatul unui joc de cuvinte, tipic pentru acumulările de apelative afective din limbajul popular. E foarte posibil ca denumirea botanică să apară, prin atracţie, ca o amplificare glumeaţă a mai vechiului adjectiv chipos („arătos“
Demnitatea afirmată ritos azi e totuşi mai mult decît o sursă de comic involuntar. Ce transmite cu adevărat cuvîntul se poate înţelege mai bine din discursul complementar, al negativităţii exprimate direct, în termeni care nu mai sînt la fel de neutri şi ambigui. În
Termenul mai vechi pentru acţiunea de vaccinare (în formele ei de altădată) era altoire. Verbul a altoi (împrumut lexical din maghiară) avea o utilizare medicală prin extindere semantică – bazată pe ideea comună de grefă – de la înţelesul său de bază („a introduce o ramură a unei plante în țesutul alteia“, DEX). Verbul a altoi, participiul altoit, substantivele altoire şi altoi s-au folosit pînă tîrziu cu sens medical, şi nu doar în registrul popular. Documente administrative din secolul
Desigur, laborios şi a elabora sînt înrudite etimologic şi semantic: în ambele se păstrează rădăcina latină labor „muncă“. Verbul românesc a elabora este tot un cultism modern, împrumutat în secolul al XIX-lea din latină şi franceză. Sensul mai larg din latină („a lucra cu grijă, a perfecţiona“) şi din franceză („a transforma printr-un proces îndelungat; a produce“) s-a specializat oarecum în româna de azi, restrîngîndu-se, aşa cum consemnează DEX-ul, la „a realiza, a da o formă definiti
Cuvîntul-valiză patrihoţi a fost frecvent folosit în satirele politice din secolul al XIX-lea – de N.T. Orăşanu („intriganţi şi patrihoţi“, în poezia „Osul şi bastonul“, 1861), de Iosif Vulcan („Ceia, carii-n gura mare / Strigă că sînt patrioţi, / Însă-n piept nutresc vînz
Tertip este unul dintre cuvintele de origine turcă care au căpătat în româna populară şi colocvială sensuri ironice şi peiorative, îndepărtîndu-se de înţelesurile neutre, nemarcate stilistic, ale sursei. Lazăr Şăineanu a discutat cuvîntul pe larg, în Influenţa
„Mi-a dat like băiatul ăla simpatic... Blană rău“ (iqool.ro) – şi a fost deja preluată în publicitate: „super cadou de Crăciun – cel mai blană smartphone al momentului“; „fiecare întrebare are trei răspunsuri, dintre care unul singur e cel corec
Moaşă-ta pe gheaţă! (cu variantele fonologice moaş-ta şi moaşi-ta sau, în versiunea neadresată direct, moaşă-sa…). Situaţia evocată de construcţia eliptică nu e tocmai limpede, dar intonaţia şi contextele de folosire sînt în mod neechivoc c
Intensitatea tăcerii este variat şi pitoresc exprimată în registrul popular şi colocvial al limbii române. Unul dintre mijloacele de intensificare e recursul la adverbe care se asociază cu un număr limitat de verbe (tiparul a îngheţa bocnă, a se îmbăta cui, a d
O intenţie depreciativă, o sugestie de delegitimare a preşedintelui? Greu de spus. Altminteri, o căutare pe Google a sintagmei Preşedintele republicii trimite imediat la texte despre Igor Dodon.
Zăpada, spune Pamfile, este utilizată pentru „facerea de momîi: chipuri de oameni, cu mîni de lemn, cu ochi de cărbune etc.“ În dicţionarul german-român al lui Theodor Stamati (Iaşi, 1852), Schneemann era tradus om de omăt.
Cuvîntul moúfa apare în dicţionarele de argou (de exemplu, slang.gr) cu sensurile „fals“, „mincinos“, „urît“ sau „rău“ – destul de diferite de cele din română. Într-o carte recentă, Sociolinguistics of Style and Social Class in Contemporary Athens (2014), autoarea, Irene Theodoropoulou,
„1. A se ocupa cu diferite lucruri mărunte. 2. A roboti. 3. A viola o femeie“. Încercarea de a stabili o legătură logică între cele trei sensuri (între care racolarea nici nu a fost cuprinsă) e riscantă şi tulburătoare.
Scrisorile soldaţilor – cei mai mulţi ţărani, prea puţin instruiţi – prezintă tipice nesiguranţe şi abateri de la normă (în punctuaţie, în uzul aleatoriu al majusculelor, în segmentarea fluxului vorbirii) care, în asemenea cazuri, sporesc autenticitatea şi emoţia documentului. Ediţia din care citez normalizează parţial ortografia, dar, din fericire, conţine şi facsimile în care se pot urmări toate trăsăturile scrisului popular. Scrisorile (dintre care multe sînt ale unor ardeleni) ilustrează rap
O „băutură beţivă“ (p. 30), adică alcoolică, şi precizează starea personajelor: beat („au arătat că ar fi fost bat, bînd la o velniţă“, p. 7), ameţit cu (sau de) beţie („fiind ameţit cu beţie“, p. 7; „ameţiţi fiind de multa beţîi, s-au luat la sfadă mergînd pe drum spre casă“, p. 27); trecut cu beţie („fiind trecut cu beţie, nu ştie ce au făcut“, p. 7), înfierbîntat din beţie („s-au tîmplat pricina morţii aceştie la crîşmă, din sfadă, şi înfierbîntaţi fiind amîndoi din beţie“, p. 12) etc.
Departamentul criminalicesc în Moldova (1799-1828). Documentele cuprinse în acest volum (din perioada 1799-1804) confirmă variaţia fonetică a cuvîntului criminal, în folosirea sa curentă pentru a denumi instituţia de judecată (şi, prin extindere, de detenţie): „boierii giudecători ai Creminalului“ (hotărîre al lui Alexandru Ipsilanti din 1799, p. 1), „ai Crimenalului“ (p. 8), „ai Criminalului“ (p. 11), „ai Cremenalului“ (p. 16). Interesul lingvistic al textelor este foarte mare; decizii
Trotinetă e un cuvînt împrumutat din franceză, intrat în română în prima jumătate a secolului al XX-lea; în franceză, trottinette provine de la verbul trottiner („a merge în trap scurt“; „a merge cu paşi mărunţi“), la rîndul său derivat de la trotter
Scenariul datului de pămînt poate fi făcut să şocheze şi mai mult prin contrastul de putere dintre adversari şi prin surpriza unei performanţe improbabile: „Un puşti de clasa I a dat de pămînt cu învăţămîntul românesc!“ (bzi.ro);
Conţinut, participiul substantivizat al verbului a conţine, este un termen abstract, imitat după franceză (contenu) şi italiană (contenuto); verbul însuşi este construit prin calc în secolul al XIX-lea, după latină (contineo, -ere), franceză (contenir)
Extinderea semantică (de la „monstru“ şi „sperietoare“ la „minciună“) s-a produs în contextele tipice ale discursului politic şi jurnalistic, în care exagerarea pericolului este doar una dintre foarte multele informaţii subiective şi false. Modificarea semantică a fost foarte probabil favorizată de termenii asemănători ca formă şi care desemnează sau califică prin metafore clişeizate minciuna: gogoaşă şi gogonată.
Dicţionarele noastre mai conservă o mică ciudăţenie – expresia, culeasă dialectal, a-şi face năsărîmbă pe mîncare, cu sensul „a refuza mîncarea din cauza unei supărări“.
Formula greoaie şi pretenţioasă sună ciudat mai ales în ştiri, unde oricum ideea nu este neapărat o idee, iar conformitatea cu ea complică aberant exprimarea: „K.I. reiterează ideea conform căreia nu îl va desemna pe L.D. premier“ (stirilekanald.ro).
Dicţionarul ortoepic, ortografic şi morfologic (DOOM, 2005) indică pentru verbul a accede indicativul prezent acced şi conjunctivul prezent să acceadă, precizînd că verbul nu este folosit la „timpuri trecute, moduri impers[onale]“ – ultima formulare referindu-se, de fapt, la participiu şi supin.
Elevii pot astfel afla că substantivul românesc ar proveni din bulgară, sîrbă, rusă şi poloneză („Din bg., sb., rus. škola, pol. skola“). Informaţia poate fi tulburătoare pentru tinerii cărora le este probabil deja familiar englezescul school şi care ar putea
A ajuns celebru în vara anului 2014, cînd o serie de jurnalişti au observat cu amuzament că instrumentul utilizat pentru sfinţirea unor ecrane de televiziune plasate la înălţime semăna izbitor cu rola cu mîner lung a zugravilor („Patriarhul Daniel a sfinţit cu trafaletul noile studiouri ale Trinitas TV“, adevarul.ro). Scena inaugurării unor studiouri de televiziune a atras atenţia prin multiplul contrast comic – dintre solemnitatea actului sacru, modernitatea conte
Termenul protocol, care circulă mai ales în forma de plural, are rolul de a trezi cît mai multe asocieri de idei cu teoriile conspiraţiei mondiale. În utilizarea sa se observă inevitabila asociere cu apocrifa antisemită de la începutul secolului al XX lea – Protocoalele Înţelepţilor Sionului; de altfel, unele intervenţii jurnalistice semnalează, prin jocuri de cuvinte intertextuale, această apropiere („Protocoalele înţelepţilor SRI“, contributors.ro).
E interesant că san a mai fost invocat în diverse explicaţii etimologice; Al. Graur, de exemplu, considera că barosan ar proveni din sintagma baro san „eşti mare“. „Frate, nu-l vezi ce sandilău e, cum crezi că e în stare măcar să conducă o maşină?“
„Bullying-ul școlar şi efectele acestuia în societate“ (evz.ro); „Bullying-ul, un fenomen în creştere în şcoala românească“ (mediafax.ro); „Bullying-ul, un fenomen alarmant în şcoli“ (romanialibera.ro); „Bullying-ul în școli și la serviciu ar putea fi pedepsit cu amenzi de pînă la 100.000 de lei“ (stirileprotv.ro) etc. Cum se vede din exemplele de mai sus, mulţi dintre autorii de texte nu aplică o regulă propusă de Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic (DOOM, 2005)
Româna dispune de mijloacele de a forma spontan, cu mare uşurinţă, substantive feminine din cele tipic masculine: la dispoziţia vorbitorilor stă o serie întreagă de sufixe (-ă, -iţă, -easă, -oaică). Rezultatul spontan al derivării este însă însoţit
Utilizarea socială şi politică actuală nu este direct legată nici de definiţiile juridice, nici de dezvoltările argotice, dar păstrează contacte cu ambele zone. Uzul substantival (într-un articol mai vechi, citam o atestare din presă, din 2008 – „un penal la consiliul judeţean“
Se pare că unii se consideră fluenţi şi sînt confortabili cu asta. În asemenea cazuri, se observă destul de bine cum construcţiile imitate nu aduc nici o informaţie în plus, nu sînt nici mai clare, nici mai scurte decît posibilele lor echivalente, recursul la traducerea cuvînt cu cuvînt fiind doar un semn al lipsei de efort sau de cultură lingvistică.
„Dînd cu ochii pentru întîia oară de sălașurile pămîntenilor, Sisoe s-aplecă grăbit și luă o piatră-n gură; dar cum soarele îi venea în ochi, sfinția-sa strănută de trei ori în șir și zvîrli pietricica din gură cît colo“.
În cazul cuvîntului fonfleu, prudenţa dicţionarelor noastre pare destul de justificată: nu l-au înregistrat încă, dar nici nu prea aveau cum să o facă, de vreme ce şi sensul, şi forma substantivului sînt destul de instabile, ca ale unor improvizaţii fonetice, ale unor accidentale deformări familiar-argotice. Frecvenţa termenului este însă destul de mare, în primul rînd cu sensul „ştire falsă“, „exagerare jurnalistică“, oarecum similară formulei internaţionale – foarte la modă azi – fake news.
În dicţionarele de argou, scame apare şi cu sensul de „bani“ (Volceanov, 2007), ceea ce nu este tocmai surprinzător: există o întreagă serie argotică în care banii sînt metaforizaţi ironic şi depreciativ, prin elemente lipsite de importanţă şi valoare (de exemplu, prin echivalenţa cu păduchii).
Apetisantă intră într-o serie mai largă de termeni, dintre care unii familiar-argotici, care denumesc sau descriu femeile prin metafore alimentare: trufanda, prospătură, bucăţică bună, poamă, mandarină, pralină etc. Cred că astăzi adjectivul este mai marcat stilistic decît în trecut, mai contrastant cu sensibilitatea contemporană şi mai surprinzător prin nonşalanţa cu care apare în titluri de presă.
În corpusurile de română vorbită actuală se poate observa că simplul da continuă să fie foarte folosit; pare totuşi să se schiţeze o diferenţiere între da şi da da da: folosit o singură dată, da este mai ales semnal de contact, de confirmare
Soluţia mai prudentă şi mai corectă ar fi să se evite ambele verbe. Substantivele minerit şi miner suportă ceva mai bine transferul metaforic imitat după engleză.
Schimbarea de sens a cuvîntului javră e un caz destul de tipic de evoluţie semantică peiorativă, în care un cuvînt folosit în contexte insultătoare îşi pierde înţelesul primar şi atrage toate trăsăturile negative posibile (în cazul de faţă, javră a preluat probabil asocierile morale depreciative ale insultei cîine).
În registrul colocvial, în reluare ajunge astfel să fie, prin sensurile sale extinse, un antonim parţial pentru expresia pe repede înainte şi chiar, în reproşuri sau îndemnuri ironice, pentru formula glumeaţă mai cu talent
În multe limbi, cuvintele care desemnează ceaţa dezvoltă în mod firesc sensuri metaforice, stabilind o analogie între fenomenul atmosferic şi o stare psihică de tulburare, de confuzie, de derută. Expresiile româneşti care conţin cuvîntul ceaţă nu sînt însă prea vechi
Cultismele tîrzii a ostraciza, ostracizare, ostracism sînt, cum se ştie, legate tot de denumirile greceşti ale cochiliilor, folosite pentru a scrie numele celui alungat din cetate.
Cursuri de analfabetizare. S-a rîs pe bună dreptate: nu doar pentru că situaţia descrisă printr-o confuzie involuntară ar fi fost absurdă, ci şi pentru că descrierea se potrivea de fapt cu mai multe dintre bănuielile publicului.
