Confortabil şi fluent

Traducerile grăbite favorizează cea mai insidioasă formă de influenţă a unei limbi asupra alteia: cea manifestată prin imitarea construcţiilor sintactice. Cei mai mulţi vorbitori nici măcar nu observă calcurile sintactice, iar şcoala încă nu le-a integrat în inventarul (învechit) de recomandări normative, aşa că drumul lor e liber şi răspîndirea – extrem de rapidă. A fost semnalată, de mai multă vreme, asocierea, nefirească în română, a adjectivului confortabil cu verbul a fi cu subiect uman, folosită pentru a descrie o stare de spirit, o atitudine faţă de o situaţie anume: „Sînt confortabil cu…“ Pentru noua construcţie (care nu răspunde nici unei necesităţi, nu umple un loc gol) există suficiente formule echivalente, bine ancorate în tradiţia uzului, între care se poate alege în funcţie de context: sînt mulţumit de…, îmi convine…, mă acomodez cu…, ba chiar şi (în forma cea mai apropiată, cu adverb) – mă simt confortabil. În engleză, adjectivul comfortable are atît sensul „comod“, referitor la obiecte, cît şi sensul „relaxat“, „lipsit de griji şi probleme“, referitor la persoane şi la stările lor psihice. Sensul adjectivului confortabil în română, aşa cum este înregistrat de dicţionarele noastre („care oferă confort; comod“, în DEX), face ca utilizarea sa în directă legătură cu persoanele să fie inadecvată; pot fi confortabile doar camerele, scaunele, hainele etc.

În ciuda unor recomandări şi explicaţii clare, oferite de exemplu de Adina Dragomirescu şi Alexandru Nicolae, în volumul 101 greşeli de lexic şi de semantică (2011), sensul nou şi construcţia preluată din engleză sînt destul de frecvente în româna actuală. Formulările calchiate au apărut de mai multe ori în declaraţii publice şi în presă: „Preşedintele Senatului (…) a declarat sîmbătă, la Sinaia, că nu este «foarte confortabil» cu soluţia de scutire de impozite“ (agerpres.ro, 10.02.2018); „Eu nu sînt confortabil cu această, aşa să zic, avalanşă de ştiri că a venit Apocalipsa“ (realitatea.net, 4.07.2018); „există o gestiune mai strînsă a banilor şi sînt confortabil cu asta“ (zf.ro, 5.07.2018); „deocamdată am luat o decizie și sînt confortabil cu decizia respectivă“ (revistabiz.ro); „nu sînt confortabil cu gîndul că voi mînca gîndaci“ (nutritie.bio); un context tipic este cel al CV-urilor care abundă în clişee („sînt confortabil cu lucrul într-un mediu dinamic“ etc.).

Un tipar similar copiat din engleză apare în cazul adjectivului fluent. Adjectivul caracterizează în română doar modul de a vorbi, nereferindu-se direct la persoane; în DEX definiţia sa este precedată de o paranteză care îi restrînge clar contextele de utilizare: „(Despre vorbire, frază etc.) curgător, cursiv; limpede“. În engleză, adjectivul poate caracteriza şi persoane, din punctul de vedere al abilităţilor lor lingvistice; construcţia de tipul „I’m fluent in…“ este frecvent calchiată în română, aşa cum se vede în numeroase CV-uri şi anunţuri publicitare disponibile în Internet: „Sînt fluent în engleză şi conversant în franceză“ (publi24.ro). Recent, cu ocazia nominalizării unui nou ambasador american, construcţia a pătruns masiv în limbajul presei, indicînd lipsa de atenţie în traducere sau pur şi simplu preluarea automată a textului furnizat de agenţiile de ştiri. De fapt, sursele jurnalistice s-au diferenţiat destul de clar prin opţiunile lor lingvistice, în măsura în care fie au produs sau au transmis calcul – „este fluent în limba română“ (mediafax.ro, evz.ro, hotnews.ro etc.) –, fie au găsit echivalentele fireşti, folosind adverbul fluent: „vorbeşte fluent româna“ sau „vorbeşte fluent limba română“ (revista22.ro, republica.ro, adevarul.ro, digi24.ro, stirilekanald
.ro etc.).

Aşa cum era de aşteptat, construcţiile de mai sus tind să pătrundă în momentul de faţă şi în franceză, de unde româna a preluat în trecut adjectivele confortabil şi fluent; formule ca je suis confortable avec…, je suis fluent en… apar în Internet, mai ales în texte scrise în franceza din Canada, dar sînt şi criticate de mulţi vorbitori. În asemenea cazuri, se observă destul de bine cum construcţiile imitate nu aduc nici o informaţie în plus, nu sînt nici mai clare, nici mai scurte decît posibilele lor echivalente, recursul la traducerea cuvînt cu cuvînt fiind doar un semn al lipsei de efort sau de cultură lingvistică. Se pare că unii se consideră fluenţi şi sînt confortabili cu asta. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).