Pe gheaţă…

Publicat în Dilema Veche nr. 780 din 31 ianuarie – 6 februarie 2019
Pe gheaţă… jpeg

Formulele fosilizate ale unor imprecaţii au atras în genere atenţia vorbitorilor, stimulînd lansarea de explicaţii etimologice mai mult sau mai puţin fanteziste. Scenariile absurde – produse uneori de contaminarea dintre mai multe formule – pot capăta explicaţii antropologice serioase sau ludice. Una dintre formulele care trezesc curiozitatea (dovadă – numeroasele ipoteze şi comentarii din Internet) e moaşă-ta pe gheaţă! (cu variantele fonologice moaş-ta şi moaşi-ta sau, în versiunea neadresată direct, moaşă-sa…). Situaţia evocată de construcţia eliptică nu e tocmai limpede, dar intonaţia şi contextele de folosire sînt în mod neechivoc cele ale unei înjurături. O înjurătură atenuată, eufemizată, mai ales prin absenţa verbului (uneori şi a circumstanţialului, în exclamativul moaş-ta!), dar care se poate şi combina cu verbe directive, tipice imprecaţiilor (du-te-n…, dă-te în… etc.).

Zona stilistică a violenţei de limbaj, manifestată prin excelenţă în oralitatea populară, nu are atestări prea vechi (cu unele excepţii, cum ar fi blestemele religioase sau disputele verbale istorice înregistrate de cronicari). Imprecaţia colocvială în discuţie a fost înregistrată de folcloristul Tudor Pamfile, în Jocuri de copii (II, 1907), atît ca moaş-ta pe gheaţă, cît şi în versiunea mă-ta pe gheaţă (mă-ta pe gheaţă cu tat-to în braţă). Alte atestări sînt de găsit în literatura din secolul al XX-lea, de exemplu la Topîrceanu, în Pirin-Planina (1935): „Mișcă, moaş-ta pe gheaţă! i-a răspuns românul, plictisit“. Formula apare în marele dicţionar academic coordonat de Sextil Puşcariu (Dicţionarul limbii române, Tomul II, Litera G, 1934), cu o explicaţie asupra contextului de folosire: „se zice mai ales celui ce ne plictiseşte“. Micul dicţionar academic (MDA, 2002), care rezumă şi actualizează dicţionarul-tezaur, reia expresia, în tratarea cuvîntului gheaţă, cu o explicaţie net pozitivă: „exprimă simpatie și admirație pentru cineva (care a rezolvat cu istețime o situație dificilă)“. Desigur că semnificaţia şi contextele de folosire nu s-au schimbat atît de radical în cîteva decenii; opţiunea lexicografilor indică totuşi un traseu de „ameliorare“ a unei formule de imprecaţie care nu cuprinde cuvinte vulgare sau scenarii explicit agresive. În alte dicţionare contemporane este confirmată intenţia negativă în utilizarea formulei, cu unele variaţii. În Noul dicţionar universal (NDU, 2006), expresia mă-sa pe gheaţă este descrisă ca „înjurătură lejeră, adresată cuiva care stînjeneşte, deranjează: dă-l în mă-sa pe gheaţă; ce mă sa pe gheaţă vrea?“. În Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI 2007), se arată că moaşă-ta (ori -sa) pe gheaţă (s.v. moaşă) „se spune pentru a arăta lipsa de consideraţie, de interes faţă de cineva“. Efortul lexicografilor de a fixa sensul şi utilizarea unei înjurături nu e tocmai justificat: dicţionarele selectează, cum se vede, contexte destul de diferite (plictiseala, deranjul, dispreţul, lipsa de interes, admiraţia), care au în comun, pînă la urmă, doar gradul moderat de agresivitate, legat de caracterul eufemistic al formulei.

Imprecaţia moaşei nu mai e foarte la modă azi, dar are încă numeroase atestări în Internet, cu comentarii care o asociază în general cu limbajul generaţiilor mai în vîrstă: „pe vremea cînd eram eu mic și telefonul era cu disc, asta era genul de înjurătură pe care o aruncau bunicii asupra copiilor“ (eftimie.net); „e o vorbă bătrînească“ (tpu.ro). Comentatorii actuali ai expresiei o leagă în general de scenariul „naşterii amînate sau anulate“, în care moaşa poate avea fie sensul „asistent la naştere“, fie pe cel de „strămoaşă, bunică“. Apar din cînd în cînd şi confuzii ale unor vorbitori (între moaş-ta şi pluralul moaşte) sau neînţelegeri totale, aproape incredibile („Ce inseamna «de-n mostea pagheata»? tpu.ro).

Oricum, urarea negativă tipică înjurăturii cuprinde un scenariu violent (al distrugerii, al dispariţiei, al agresării sexuale) a cărui victimă este fie direct interlocutorul, fie ceea ce reprezintă pentru acesta o valoare. Alunecarea pe gheaţă e un substitut eufemistic al acţiunii violente, aşa cum moaşa însăşi poate fi considerată un substitut eufemistic al mamei (termen care evocă imprecaţii mult mai violente).

În expresiile care cuprind termenul gheaţă este atestată şi o altă utilizare, destul de ciudată, care ar putea avea o oarecare legătură cu înjurătura în discuţie. În dicţionarul român-francez al lui Damé (1895) este înregistrată expresia m-a făcut mama pe gheaţă, cu explicaţia „je suis enfant naturel“; formula apare şi la Iuliu Zanne, în Proverbele românilor (vol. II, 1897): a fi făcut pe gheaţă – „a fi copil natural“, cu citatul „M-a făcut mama pe gheaţă / ca să fiu şi mai isteaţă“. Desigur, formula şi citatul nu lămuresc nimic, amplificînd doar ambiguitatea scenariului gheţii în expresivitatea limbajului popular. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

donbas lupte
Armata rusă a ocupat în 2026 doar 119 km pătrați în Ucraina, de 41 de ori mai puțin decât în 2025. Analiștii explică rolul loviturilor ucrainene asupra spatelui frontului
La începutul anului, în pragul celui de-al cincilea an de război, Moscova și-a fixat un obiectiv clar: să ocupe zonele din regiunea Donețk aflate încă sub control ucrainean.
image jpeg
Scandal uriaș la „Burlacii: Foc în paradis”! Ce concurentă a fost prinsă încălcând regulamentul și riscă să fie descalificată?
Tensiune maximă, acuzații grave și o descalificare care promite să zguduie din temelii emisiunea „ Burlacii: Foc în paradis”!
image png
Toukie Smith a murit la 74 de ani. A fost partenera lui Robert De Niro și mamă a gemenilor actorului
Modelul și actrița Toukie Smith, una dintre cele mai apreciate figuri ale modei din anii ’70 și cunoscută pentru aparițiile sale în seriale precum Miami Vice și 227, a murit la vârsta de 74 de ani.
Zilele Măștii la Cluj-Napoca: De la ritualul popular la scena contemporană
Zilele Măștii la Cluj-Napoca: De la ritualul popular la scena contemporană
Masca este unul dintre cele mai vechi obiecte prin care omul a încercat să reprezinte nevăzutul. În satele din Transilvania, Maramureș sau Moldova, măștile din blană, lână și coarne apar în obiceiurile de iarnă și în riturile de trecere.
image png
Casă cu mansardă și teren de peste 1.000 mp, scoasă la vânzare cu doar 25.000 de euro. Are apă curentă. E la o oră și jumătate de București
O proprietate aflată într-un sat din Serbia atrage atenția prin prețul relativ redus și suprafața generoasă de teren. Casa are 71 de metri pătrați, mansardă și o curte de 1.050 mp, iar proprietarul cere 25.000 de euro.
image jpeg
Cum s-a întors Emily Burghelea din primul ei pelerinaj la Sfântul Nectarie din Eghina: „Am avut niște trăiri extrem de intense”
Emily Burghelea a decis să meargă, zilele trecute, în Grecia, în primul ei pelerinaj.
Dobropillia jpg
Cum îl manipulează generalii ruși pe Putin. Armata rusă folosește videoclipuri generate cu inteligență artificială pentru a-și umfla succesele de pe front
Unități militare rusești și bloggeri proruși postează înregistrări video despre care cercetătorii spun că au fost manipulate, pentru a face să pară că armata înaintează mai repede decât în realitate.
acte
Omul din primărie care veghează la legalitatea actelor. De la notarul comunal la secretarul general
Primarii se schimbă după alegeri, dar administrația locală trebuie să funcționeze în continuare...
Vânzare haine online
Vindeți pe Instagram, TikTok sau marketplace? Când vine ANAF
Dacă vindeți haine pe care nu le mai purtați, mobilierul înlocuit sau alte obiecte folosite în gospodărie...