Trotinete, trotinetişti, trotinetari

Pe măsură ce trotineta electrică, folosită de adulţi, se răspîndeşte în traficul din marile oraşe româneşti, cuvîntul trotinetă produce, inevitabil, derivate colocviale, cu conotaţii glumeţe, fie ironice, fie de creare a unei simpatice solidarităţi. Cel mai răspîndit pare a fi, în momentul de faţă, trotinetist (derivat previzibil, beneficiind de modelul unor cuvinte din aceeaşi sferă semantică: biciclist, motociclist etc.): „Un trotinetist profesionist din Danemarca a venit la Bucureşti ca să promoveze trotineta şi a susţinut o demonstraţie în Parcul Herăstrău“ (adevarul.ro); „Sînt trotinetist de o lună și pieton de o viață“ (tion.ro).

Principalul concurent al lui trotinetist este trotinetar, construit cu un sufix de agent preferat de limbajul familiar-argotic actual (şpăgar, maimuţar etc.) şi avînd o notă depreciativă mai puternică. Majoritatea atestărilor provin din comentariile cititorilor la diverse site-uri de ştiri sau blog-uri: „făcea mişto de alt trotinetar că se «tîrîia»“ (bzb.ro); „pe stradă nu e voie ca pieton, biciclist sau trotinetar“ (hotnews.ro); „am văzut polițist care i-a cerut unui trotinetar să se urce pe trotuar“ (zoso.ro). Mai rare sînt formele trotinar, în care este trunchiată baza lexicală a derivării (trotin-) – „un coleg trotinar/trotinetist a dat strigarea în Parcul Tineretului“ (forumthassos.ro); „Sînt sigur că toţi trotinarii au permis şi vehiculul lor şmecher este înregistrat“ (reddit.com) – şi trotinet, derivat regresiv („mulţi trotinetzi se educă de aici“, zoso.ro).

Trotinetă şi derivatele sale recente par să reprezinte o excepţie faţă de tendinţa, dominantă astăzi, mai ales în materie de modă şi tehnologie. de a împrumuta termenul englezesc, chiar cînd exista deja un echivalent în română. Trotinetarul poate rămîne, uneori, singurul derivat de la o bază mai veche, într-o serie complet anglicizată: „poate ne strîngem 100 de skateri/bladers/bikers/trotinetari“ (Facebook). O explicaţie pentru reticenţa de a folosi în loc de trotinetă şi trotinetist termenii corespondenţi din engleză – scooter şi scooterist (eventual în formele adaptate scuter şi scuterist) – ar fi faptul că scuter a intrat mai de mult în română (direct din engleză, dar şi prin intermediar francez, cum sugerează dicţionarele noastre) şi a căpătat un sens restrîns: „tip de motocicletă ușoară, cu roți mici, cu motorul așezat, de obicei, sub șaua conducătorului, permițînd acestuia să stea într-o poziție comodă (ca pe scaun), și care poate transporta una sau două persoane“ (DEX). Scuterist nu este cuprins decît în cîteva dicţionare de neologisme, dar e folosit astăzi curent – „Cel mai norocos scuterist din lume“ (adevarul.ro). Vehiculul motorizat actual care are forma unei trotinete (DEX: „mic vehicul pentru copii, compus dintr-o scîndură dreptunghiulară montată pe două roți și articulată cu o bară perpendiculară pe ea, servind ca bară de direcție, și care se pune în mișcare prin împingerea cu un picior“) este greu de asimilat de vorbitorii de română scuterului prototipic. Cuvîntul scooter are în dicţionarele englezeşti mai multe accepţii, care corespund atît tricicletei, cît şi (ca abreviere din motor scooter) scuterului mai apropiat de motocicletă, specializat ca atare în română. Păstrarea termenului trotinetă (chiar în varianta motorizată) permite în română diferenţierea de scuter şi apariţia în aceeaşi serie: „Motocicleta, scuterul, bicicleta sau trotineta par a fi singurele soluţii pentru şoferii care nu mai vor să piardă zilnic timp şi carburant în trafic“ (digi24.ro). Preferinţa pentru păstrarea cuvîntului trotinetă ar putea fi explicată şi prin puternica ancorare a acestuia în experienţa infantilă, ceea ce îi asigură stabilitate în uz şi posibilitatea de a fi folosit cu anumite conotaţii afectiv-ironice.

Trotinetă e un cuvînt împrumutat din franceză, intrat în română în prima jumătate a secolului al XX-lea; în franceză, trottinette provine de la verbul trottiner („a merge în trap scurt“; „a merge cu paşi mărunţi“), la rîndul său derivat de la trotter – „a merge la trap“; „a merge repede şi mult“. Trotinette a avut în franceză şi sensuri figurat-argotice, desemnînd automobilul sau, la plural, încălţămintea (ca instrument al mersului rapid!). Cuvîntul legat de universul copilăriei a căpătat şi în română unele sensuri argotice – pentru a desemna un mijloc de transport în comun (sens înregistrat în toate dicţionarele recente de argou – la T. Tandin, N. Croitoru Bobârniche, G. Volceanov), dar şi ca termen depreciativ pentru o femeie („nu pot să redau realitatea îndeletnicirii unor domnişoare botoxate precum blondele lui I., A.P. sau alte trotinete, fără să spun exact...“ – Dan Caragea, Limbajul licenţios, adevarul.ro).

Cuvîntul trotinetă a fost înregistrat de Iorgu Iordan în Limba română actuală. O gramatică a „greşelilor“ (1943/1947), dar circula deja în presa anilor ’30-’40, aşa cum circula şi obiectul, cel puţin în lumea urbană, în grădini şi în parcuri. Cîteva fotografii din Realitatea ilustrată, din 7.07.1937, prezintă concursurile pentru copii organizate cu prilejul Lunii Bucureştiului: „alergări, curse de triciclete, de trotinete, lansări de baloane“. Iar în Monitorul Oficial din 24.11.1933, în lista de acordare a „brevetelor de invenţiuni“, apare Vladimir Beltz, cu „Trotinetă cu motor“. Mai nimic nou sub soare. 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea din București. A publicat, între altele, volumele Limbaj și politică (Editura Universității București, 2007) și 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecția „Viața cuvintelor“, 2010).

Foto: flickr