Deşteptofoane

Denumirile celor mai noi şi mai răspîndite aplicaţii ale tehnologiei pătrund în română, ca şi în alte limbi, cu numeroase variaţii de scriere şi de pronunţare, dar şi cu traduceri parţiale sau totale. Uşurinţa cu care sînt preluate şi adaptate cuvintele şi expresiile englezeşti nu exclude calchierea lor glumeaţă, în limbajul colocvial. Pentru telefonul mobil multifuncţional şi conectat la Internet se foloseşte de obicei denumirea în ortografia originală – smartphone –, dar există şi destule adaptări spontane, reflectînd oralitatea: smartfon (cea mai apropiată de sursă), smarfon (transcriere a pronunţării comode şi neglijente, care simplifică grupurile consonantice), ba chiar şi zmartfon şi zmarfon (intenţionată transcriere a pronunţării în care consoana iniţială poate deveni sonoră înaintea unei nazale). Toate variantele se găsesc în texte din Internet – „Smart­phone-ul, între viaţa profesională şi cea personală“ (zf.ro); „Smartfonul ucide conversaţia?“ (contrasens.ro); „Frate-meu şi-a pierdut acum două nopţi smarfonul la şaormerie“ (sirb.net); „ei ştiu că pot fi înregistraţi cu zmartfonul şi s-au adaptat“ (forum.softpedia.com); „cum îţi iei zmarfonul online“ (ibidem). Desigur, atestările sînt din ce în ce mai puţin numeroase pe măsură ce ne depărtăm de forma etimologică.

Variaţia priveşte, cum se poate vedea din exemplele de mai sus, şi articularea (perfect posibilă, marcată prin cratimă în cazul formei care păstrează ortografia din engleză). În mod previzibil, fiind vorba de un substantiv neutru, adaptarea presupune şi oscilaţia între cele două desinenţe caracteristice, -uri şi -e. Într-adevăr, cel puţin pentru formele adaptate la sistemul scrierii româneşti, circulă ambele plurale: smartfonuri şi smartfoane. Prima formă („Cumpără acum smartfonuri rezistente la şocuri“, emag.ro) ilustrează tendinţa actuală de încadrare a majorităţii împrumuturilor desemnînd non-animate în clasa neutrelor cu desinenţa -uri (care are avantajul de a nu modifica forma interioară a cuvîntului). Cea de-a doua formă – cu o alternanţă vocalică în interior (o-oa) – este asociată mai curînd registrului popular, păstrînd un model mai vechi de flexiune. În cazul cuvîntului smartfon, pentru pluralul smartfoane ar trebui să pledeze analogia cu termenul intrat mai de mult în limbă, avînd acelaşi element de compunere şi evidentă legătură semantică şi referenţială: telefon, cu pluralul telefoane. Se pare însă că pentru vorbitori analogia şi legătura dintre telefon şi smartfon sînt mai puţin importante decît conotaţiile stilistice şi socio-lingvistice ale formelor. Pluralul smartfoane apare de cele mai multe ori în contexte ludice, ironice, asociindu-se cu alte mărci familiare şi cu forme non-standard: „e foame de smartfoane“ (academiacatavencu.info), „generaţia Mileniului, aia cu smartfoane“ (kmkz.ro); „o nouă linie de «smartfoane şi leptoape de cupru, de se bate pe ele toţi fotbaliştii!»“ (tvr.ro, prezentarea unei emisiuni umoristice). Modelarea cuvîntului prin analogie cu telefoane pare să funcţioneze mai bine în româna din Republica Moldova, unde pluralul smartfoane apare destul de des, inclusiv în descrieri tehnice şi în texte informative: „Smartfoane impermeabile cu carcasă metalică“ (saptamana.md); „numărul celor care au accesat Internetul prin intermediul telefoanelor mobile şi smartfoane a depăşit cifra de 1,3 milioane“ (molddata.md); „compania nu se limitează doar la inovații în sfera serviciilor online și a aplicațiilor pentru smartfoane“ (astroooptica.md).

De fapt, concurenţa celor două terminaţii de plural este influenţată şi de tendinţa de păstrare a scrierii originale: în varianta adaptată grafic, smartfoane este de două ori mai frecvent decît smartfonuri; în varianta care păstrează forma scrisă din engleză, pluralul smartphone-uri este net dominant. Forma hibridă smartphoane, care amestecă ortografia engleză cu pronunţarea românească, se întîlneşte în Internet aproape numai în texte din Republica Moldova: „cărămizi în loc de computere și smartphoane“ (sputnik.md); „smartphoane fără viruși“ (prime.md), „tablete şi smartphoane pentru poliţisti“ (point.md); „poliţia caută o hoaţă de smart­phoane“ (canal2.md) etc.

Alături de variantele de adaptare (sau de simplă folosire neglijentă) a formei scrise şi a pronunţării cuvîntului englezesc, poate să apară şi traducerea sa – telefon inteligent –, o sintagmă cu puţine şanse de răspîndire în uzul cotidian. Wikipedia menţionează (fără surse) şi propunerea terminologică intelifon, care are şi mai puţine şanse să intre în circulaţie (pentru că trunchierea din inteligent nu e suficientă pentru evocarea conceptului, rezultatul apropiindu-se, în schimb, de necultivatul telifon). Inventivitatea lexicală a vorbitorilor a produs însă forma deşteptofon, în care smart este tradus printr-un element de compunere ad-hoc, provenind din limbajul colocvial: „deşteptofonul nu e pentru proşti“ (adevarul.ro); „are semnal pe deşteptofon“ (evz.ro, comentarii); „un click, un deşt pe deşteptofon (uite că sună haios!)“ (carpati.org); „aplicaţie şmecheră pe deşteptofon“ (zoso.ro); „fără deşteptofoane sau fără Internet la ele“ (forum.softpedia.com). Forma glumeaţă este destul de răspîndită, probabil tocmai pentru că se potriveşte destul de bine unui obiect devenit familiar; ceea ce nu înseamnă, desigur, că are şanse reale să înlocuiască anglicismul smart­phone/smartfon.