Brichisire

Într-un recent comentariu politic la un post de televiziune, jurnalistul Cristian Tudor Popescu utiliza, ironic, verbul a brichisi şi numele de acţiune brichisire, prezentîndu-le ca termeni din jargonul vechii Securităţi, prin care se desemnau acţiuni de racolare sau de influenţare: „la Securitate se numea brichisire: a brichisi pe cineva, să-l faci favorabil cauzei ţărişoarei prin diverse metode“ (digi24.ro). În comentariul autorului, a brichisi apărea în alternanţă cu alte verbe care desemnează, în registrul colocvial-argotic, o acţiune similară: a ameţi, a aranja, a rezolva (pe cineva). Prezenţa termenului în mass-media este legată de folosirea sa de către generalul Nicolae Pleşiţă, care a condus în anii ’80 Direcţia de Informaţii Externe; acesta declara, de exemplu, într-un interviu păstrat în Internet: „Reamintesc de Noël Bernard de la Europa Liberă, pe care l-am brichisit“. Multe atestări actuale trimit la această sursă – „Jean-Paul Costa, preşedintele CEDO, era deja «brichisit»“ (după expresia răposatului Pleşiţă)“ (revista22.ro) – sau, în general, la jargonul Securităţii: „aceleași servicii care l-au «brichisit» și pe fostul secretar al Organizației Uniunii Tineretului Comunist“ (realitatea.net); „ar fi fost brichisit gazetăreşte de un om de la Scînteia“ (adevarul.ro). Verbul a brichisi şi substantivul brichisire apar de mai multe ori şi în cartea de memorialistică a lui Gheorghe Florescu, Confesiunile unui cafegiu (2008): „era sub şoc din cauza «brichisirii» (defectării, trecerii în partea adversă) a generalului Ion Mihai Pacepa“; „speranţa că voi fi în cele din urmă «brichisit»“; „propria sa brichisire de către mine“; „Pacepa o brichisise“; „fuseseră «brichisiţi» de serviciile de spionaj adverse“ (pp. 258-260 şi 358). Exemplele aparţin aceluiaşi registru şi ilustrează – cu unele lărgiri de sens, în funcţie de context – semnificaţia „tehnică“ de bază: „a racola; racolare“.

La origine, cuvîntul este un regionalism (din sud, din zonele Argeş, Vîlcea, Mehedinţi), înregistrat de mai multă vreme de glosarele dialectale, dar în genere omis de dicţionarele generale. În Glosar de cuvinte din Jud. Mehedinţi, lucrare prezentată la Academia Română în 1912 şi publicată în Analele Academiei, Ion Boceanu definea verbul ca „a lucra cîte ceva, a aranja“, contextul ilustrativ fiind: „Toată ziua brichiseşte prin casă şi n-are nici un spor“. În glosarul dialectal publicat de Gh. F. Ciauşanu în volumul Culegere de folclor din jud. Vâlcea şi împrejurimi (1928), a brichisi era folosit, alături de a rîndui, a migăli etc., ca sinonim pentru cuvinte mai rare, ca a coteli sau a migoroşi – semn că autorul îl considera relativ cunoscut. Acelaşi autor explica verbul, ca intrare separată, alături de derivatul bichisală, în mai amplul Glosar de cuvinte din Judeţul Vâlcea (din 1931): brichisesc – „lucrez lucruri mici, migălesc, mă acup cu ceva, robotesc, trebăluiesc“. În Glosarul regional Argeş al lui D. Udrescu (din 1967), seria de sinonime în care intră verbul a brichisi – cu definiţia comună „a lucra cîte ceva (prin sau pe lîngă casă)“; „a face cîte ceva prin jurul casei“ – este bogată şi expresivă: pe lîngă a deretica şi a roboti apar a bisticli, a bîstîcîi, a bod(i)căi, a bodrigăli, a ciocîrti, a cioroboti. Pentru derivatul brichiseală glosarul oferă şi un context ilustrativ: „S-a dat la brichiseală, p-aci, prin grădină“.

Din cîte ştiu, etimologia verbului nu este cunoscută; multe regionalisme sînt în această situaţie, explicabilă şi prin instabilitatea formei lor, determinată de o îndelungată circulaţie orală, fără fixare în scris. E posibil ca verbul să fie produsul unor contaminări între alte cuvinte, al unor deformări involuntare sau expresive. Fiind cunoscut doar în sudul ţării, putem presupune o influenţă din bulgară sau din sîrbă; terminaţia -isi, specifică împrumuturilor din greacă, ar putea proveni în acest caz dintr-o contaminare sau o analogie (cu verbe ca a dichisi).

Nu e rar ca regionalisme cu sonoritate expresivă să capete valori popular-argotice şi să intre în jargonul unor profesii; generalul Pleşiţă, evocat mai sus, care provenea chiar din zona Argeş, sau unii dintre colegii săi ştiau desigur verbul de acasă şi l-au aplicat unor situaţii noi. Verbul regional a brichisi are un sens foarte general, de la care se pot dezvolta foarte multe alte utilizări popular-argotice; e suficient să observăm cîte sensuri poate căpăta, în funcţie de context, sinonimul său modern a aranja (pe cineva): a corupe, a bate, a avea relaţii sexuale, a omorî etc. Instabilitatea semantică produce contraste neaşteptate, prin înlănţuirea definiţiilor, în singurul dicţionar general care a înregistrat cuvîntul – Micul dicţionar academic (2001): brichisí – „1. A se ocupa cu diferite lucruri mărunte. 2. A roboti. 3. A viola o femeie“. Încercarea de a stabili o legătură logică între cele trei sensuri (între care racolarea nici nu a fost cuprinsă) e riscantă şi tulburătoare.