Stilul juridic al limbii române e vechi şi destul de conservator; deşi a adoptat, în secolul al XIX-lea, numeroase cuvinte latino-romanice, terminologia sa a păstrat şi forme (ca pîrît sau tăgăduire) devenite între timp, în alte registre, arhaice sau populare.
De mai multe ori, lingviştii au semnalat apariţia unor verbe aparent inutile, refăcute de vorbitori prin analogie şi care au devenit dublete ale unor verbe deja existente.
Contextele în care apare astăzi gorobete nu au ca notă stabilă naivitatea. Gorobeţii pot fi agresori, chiar infractori – „adică te pomeni că gorobetele nu avea nici o vină“.
Locuţiunea cu asupra de măsură, prin care se indică un grad foarte înalt de realizare a unei acţiuni (sau, mai rar, a unei calităţi) aparţine unui stil arhaizant şi ceremonios, care rezistă destul de bine în româna de azi.
Termenul barista e un nume de profesie „la modă“, cu multiple apariţii în textele din Internet, dar încă neconsemnat de dicţionare şi care riscă să tulbure întrucîtva sistemul lingvistic în care începe să fie primit.
Un titlu jurnalistic recent – „Vreţi să vă mutaţi din România?“ – poate suna destul de surprinzător pentru cititorii mai în vîrstă, cărora le trezeşte amintiri complicate. Cuvîntul-cheie este aici verbul a se muta.
Registrul colocvial-argotic actual foloseşte imaginea „plutei” în două construcţii cu sensuri destul de diferite, în funcţie de selecţia verbului: insul „venit cu pluta” e needucat, neinformat, naiv şi chiar prost; cel „dus cu pluta” are manifestări de inadecvare, derută, nebunie.
Titlurile ştirilor din presa tabloidă (preluate şi de diferite platforme din Internet) şi anunţurile din „burtierele“ de pe ecranele multor posturi de televiziune uzează de mecanisme rudimentare şi repetitive de captare a atenţiei.
„Tembel” este unul dintre termenii depreciativi care şi-au schimbat în timp sensul de bază: de la semnificaţia etimologică „leneş“, cu care cuvîntul turcesc tembel a fost împrumutat, prin secolul al XVIII-lea, s-a ajuns la un înţeles diferit, mai greu de prins într-o definiţie exactă, oscilînd între „prost“, „nebun“, „inconştient“.
Traducătorii documentelor Uniunii Europene au avut de rezolvat o problemă destul de spinoasă în cazul formulei animal welfare, pentru care nu exista în română un echivalent şi nici nu se întrevedeau prea multe soluţii de umplere a golului.
Folosirea actuală a termenului industrie riscă să le producă anumite nedumeriri celor cărora li s-au fixat în memorie schematizările şi formulele clişeizate ale limbii de lemn din deceniile regimului comunist.
Motivaţia transferului metaforic nu este transparentă; pot fi mai multe explicaţii, dar mi se pare foarte posibil să se fi pornit de la conotaţiile negative pe care le are chifla ca substitut – insuficient, nemulţumitor! – de pîine.
Prin anii ’90, mai mulţi lingvişti interesaţi şi de cultivarea limbii au criticat un exces des constatat în discursul public al vremii: folosirea mult prea frecventă a formulei vizavi de (locuţiune prepoziţională) în tot felul de construcţii, mai ales pentru a anunţa tema enunţului (unde vizavi de era echivalent cu despre, în legătură cu, pe tema etc.) sau a indica raportarea la ceva ori la cineva (înlocuind pe faţă de).
Riscurile interacţiunii dintre utilizator şi funcţia de autocorectare sînt un fenomen general, manifestat în orice limbă; un tip special de efecte umoristice este produs de corectarea unui text într-o limbă anume, atunci cînd funcţia de autocorectare este setată pentru altă limbă.
Statutul social (mai bine zis, sociolingvistic) al cuvintelor este adesea incert şi greu de fixat într-o formulă simplă, într-o indicaţie clară de registru. De altfel, dicţionarele noastre nici
Registrul colocvial al românei actuale păstrează unele cuvinte vechi sau regionale, dar şi inovează, înglobînd împrumuturi mai mult sau mai puţin adaptate şi creînd derivate glumeţe. Chiar dacă nu este foarte productivă, sufixarea suplimentară sau parazitară (despre care a scris Adriana Stoichiţoiu Ichim în Vocabularul limbii române actuale, 2001) este un m
O folosire populară a verbului a pica este fixată într-o expresie consecutivă cu sens apreciativ superlativ – de pică –, tipic asociată cu adjectivul frumos (mai ales în forma sa de feminin). Construcţia este încă în uz, mai ales în revistele aşa-zis
Simbol pentru birocraţie (a umbla după ştampile), dar şi pentru vot (a pune ştampila pe…), ştampila apare într-o expresie colocvială a lipsei de relevanţă („Ce-are coada vacii cu ştampila primăriei?“), la care a recurs acum cîţiva ani un politi
S-ar părea că hîtru este în continuare mai popular în Moldova, de ambele părţi ale Prutului; presa propune titluri ca „Un băcăuan hîtru“ (desteptarea.ro); „Şedinţa CJ de ieri de la Bojdeucă, mai hîtră decît snoavele lui Ion Creangă“ (ziaru
Un clişeu jurnalistic dintre cele mai iritante leagă un fapt oarecare de o perioadă mai lungă de timp, prezentîndu-l ca emblematic pentru respectivul interval: descoperirea mileniului, nunta secolului, petrecerea anului etc. Tiparul atribuie un sens superlativ evenimentului, prin unicitatea pe care o presupune: nunta secolului este, evident, nunta cea mai importantă dintr-un secol. Lejeritatea cu care discursul jurnalistic actual atribuie superlative, fără argumente şi dovezi, este spor
Mai surprinzător e succesul actual al verbului corespunzător, to train, care a fost adaptat spontan în română cu ajutorul sufixului -ui, ca formă iniţial colocvială, de jargon profesional, dar care apare în tot mai multe contexte ale limbii standa
Cea mai interesantă rămîne însă folosirea ironică a formulei, destul de bine fixată în uzul colocvial (reflectat în literatură şi în textele jurnalistice). Efectul comic se bazează pe contrastul dintre acţiunile mărunte sau chiar nocive descrise şi atitudinea de
Povestirea lui Dumitrache surprinde scene de viaţă cotidiană (e drept, presărate de bătăi, accidente, ciumă, morţi, episoade erotice): „Leică, să dorm pînă mîine acilea?“ (p. 76); „M-au întrebat: «Cum te cheamă?» Am zis: «Tachi mă chea
Violenţa e lăsată să irumpă în spaţiul public din interes comercial, uneori şi din nepricepere şi neadecvare la situaţie. Realizatorii de emisiuni şi redactorii au învăţat să oscileze abil între evocarea ororilor şi aparenta grijă pentru victime, fami
Cuvîntul a fost preluat în română din franceză şi italiană, recunoscîndu-i-se în acelaşi timp legătura cu etimonul latinesc al lui carne (caro, carnis). Derivatul francez carnage este atestat încă din secolul al XII-lea, iniţial cu sensuri total diferite d
Termenul îi desemnează pe cei care, prin talent şi/sau notorietate, au capacitatea de a-i influenţa pe alţii în opiniile şi acţiunile lor – şi se aplică în momentul actual comunităţilor stabilite în In
Discursul conspiraţionist nu acceptă coincidenţele şi aleatoriul: „Nu e întîmplător că…“; „Nu poate fi o simplă coincidenţă“; „Haosul ăsta din ultimele zile nu e o întîmplare, e foarte bine ghidat şi întreţinut“. Principala justificare pentru a nega oric
În cazul lui amnistie, oscilaţiile de accentuare sînt de mirare mai ales cînd apar în vorbirea juriştilor, adică a celor care ar fi trebuit să fie familiarizaţi cu forma rostită a cuvîntului (eventual şi cu etimologia lui). E drept, abaterile de la normă sînt contagioase; unii
Aselenizarea mai implică o problemă lingvistică, larg dezbătută în spaţiul anglo-saxon, dar care nu a atras foarte mult atenţia la noi. Dispute şi chiar analize acustice au căutat să
Şi mai riscantă a fost decizia vechiului DOOM (1982) de a impune forma adaptată brec (DEX: „punct obținut de un jucător de tenis împotriva adversarului său atunci când acesta are serviciul“); ediţia din 2005 a revenit la forma break (cu pronunţia
Surprinzătoare este frecvenţa cu care clişeic este folosit ca adverb (echivalabil cu tipic, previzibil, în mod banal): „Aceste zodii îşi vor găsi drumul spre iubire, pavat clişeic cu trandafiri roşii“ (observator.tv); „pînă acum dependenţii de droguri erau portretizaţi clişeic drept locuitori ai metropolelor“ (blog.edituratrei.ro).
Dacă acum cîteva decenii ne puteam plînge de faptul că tinerii foloseau prea puţin dicţionarele pentru a-şi lămuri sensurile unor cuvinte nefamiliare, în prezent situaţia s-a schimbat: dicţionarele online sînt accesate frecvent. Utilizarea lor nu este însă întotdeauna ghidată de spiritul critic, manifestat printr-o necesară prudenţă faţă de limitele şi capcanele lexicografice. În absenţa contextelor şi a colocaţiilor specifice termenilor, definiţiile prea generale riscă să confirme uzuri impropr
Un cuvînt ca graffiti este, fără îndoială, un împrumut lexical necesar. Noţiunile pe care le denumeşte ar fi fost imperfect desemnate prin termeni ca inscripţii sau desene şi prea complicat descrise prin formule mai ample. În DEX, definiţia cuvîntulu
Formula bani negri are atestări masive după 1990; surprinzătoare sînt unele mult mai vechi, de pildă, în revista Calicul (umoristică, din 1892): „îşi petrece dzile albe / În casa sa ntabulată cu bani negri“; sau în Flori de crin (1933): „o baletistă de pe
Ipochimen s-a păstrat destul de bine în registrul colocvial-ironic al românei de azi, cel puţin între vorbitorii mai cultivaţi; forma are mii de atestări actuale, în contexte agravante şi uneori cu un sens depreciativ presupus ca stabilizat: „un ipochime
Relatările jurnalistice despre recenta vizită a Papei Francisc în România sînt interesante din punct de vedere lingvistic, mai ales dacă le comparăm cu cele de acum douăzeci de ani, din timpul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea: în esenţă, s-ar părea că terminologia religioasă folosită azi tinde să apropie confesiunile creştine, nu să le îndepărteze. În anii ’90, după închiderea c
Accepţia (auto)victimizării ca simulare strategică s-a impus în mare măsură în faţa celei a victimizării ca agresare. Există probabil explicaţii sociale ale acestei preferinţe semantice (de exemplu, chiar frecvenţa strategiei, mai ales în viaţa politică).
Între verbele a se preta şi a presta pare să se fi creat, pentru unii vorbitori, o confuzie paronimică: aceasta îi poate face să înlocuiască primul verb, mai puţin frecvent în uz, cu cel de-al doilea, mai cunoscut. Eroarea nu este foarte răspîndit
Un cîntecel folcloric destul de cunoscut, vehiculat astăzi mai ales de cărţile şi paginile de Internet pentru copii, a fost înregistrat încă de la sfîrşitul secolului al XIX-lea, astfel încît ne poate permite să vedem, în numeroasele sale variante, schimbări al
Formula „Nu trageţi în pianist!“ circulă destul de mult în limbajul jurnalistic şi politic românesc, fiind deja intrată într-un soi de folclor urban care îi dezvoltă sensuri noi, reinterpretînd-o şi oferindu-i motivaţii mai mult sau mai puţin justificate.
Utilizarea specializată a construcţiilor cu datorită vs. din cauza, extinderea nedorită a lui ca şi pentru a evita cacofonia, absenţa lui pe înainte de relativul care complement direct („peretele care l-am vopsit“). În punerea în scenă e su
Rămîne încă nelămurită originea cuvîntului, identic ca formă cu şuşanea, „puşcă lungă“, termen militar bine cunoscut pînă acum un secol, dar ieşit între timp din uz. Vechiul şuşanea, atestat din secolul al XVIII-lea, apare în culegerea de poezii po
Omonimul alpaca, substantiv desemnînd un aliaj de cupru, zinc şi nichel folosit pentru producerea unor ustensile de bucătărie, medicale, unor obiecte de podoabă etc., era foarte frecvent în trecut, cînd materialul era popular, mai ales pentru că imita şi înlocuia argintul. Anunţurile publicitare actuale se referă mai ales la obiecte vechi, de colecţie: „tacîmuri din alpaca“; „Linguriţă vintage veche din Alpaca“; „Linguriţă stilizată din alpaca placată cu argint“ (olx.ro); „sa
Cea mai recentă veste bună este că şi Biblioteca Centrală Universitară „Mihai Eminescu“ din Iaşi a început, într un ritm alert, să îmbogăţească patrimoniul ştiinţific şi cultural pus la dispoziţia cititorilor prin Internet. Deocamdată, materialele
În reluarea şi difuzarea hashtag-ului şîeu s-a perceput probabil şi semnalul ironic al unei transpuneri infidele: formula este echivalentul celei a mişcării MeToo, de denunţare a hărţuirii sexuale.
