Hîtroşenie

Publicat în Dilema Veche nr. 815 din 3-9 octombrie 2019
„Cu bule“ jpeg

Chiar dacă atenţia ne este de obicei atrasă de numeroasele împrumuturi lexicale din ultimii ani, ar fi păcat să ignorăm persistenţa în limba de astăzi a unor arhaisme şi productivitatea – limitată, dar incontestabilă – a vechilor sufixe păstrate de registrul popular şi colocvial şi devenite sursă de expresivitate în alte registre. Un caz interesant este cel al sufixului -enie, vechi împrumut slavon, cu ajutorul căruia s-au format numeroase substantive abstracte pornind de la adjective: curăţenie, sfinţenie, urîţenie, dîrzenie etc. Multe dintre adjectivele-bază erau deja formate cu sufixul -os, astfel că substantivele derivate au finala -oşenie: lăudăroşenie, puturoşenie, hidoşenie, scorţoşenie, cărpănoşenie; tiparul e productiv, unele dintre formaţii (ca plicticoşenie, pufoşenie, secretoşenie) nefiind încă preluate de dicţionarele generale. Finala alcătuită din sufixele -os şi -enie a fost percepută de vorbitori ca o unitate, aplicabilă în alte derivări. S-au format, astfel, cuvinte noi în -oşenie, mai mult sau mai puţin stabile. Dîrzoşenie, semnalat de Iorgu Iordan în Limba română actuală (ediţia a II-a, 1947) şi atestat în presa din prima jumătate a secolului al XX-lea („model de intransigenţă şi dîrzoşenie“, în Unirea, 16 mai 1925), a rămas un simplu accident. Nici descurcăroşenie, pe care îl descoperisem într-o revistă literară pe la începutul anilor ’90, nu s-a răspîndit. Are în schimb mai multe atestări substantivul hîtroşenie, format de la adjectivul hîtru cu sufixul rezultat în urma falsului decupaj.

Hîtroşenie e un cuvînt rar, folosit mai ales în contexte eseistice, cu intenţia de a produce contraste pitoreşti între cultismele savante şi arhaisme: „cu hîtroşenie şi chiar cu o anumită dezabuzare“ (cronică literară, polirom.ro); „am găsit şi oarecare înţelepciune pe dînsele, zic cu hîtroşenie respectuos-ironică!“ (mesmeeacuttita.wordpress.com); „tuşa apocaliptică, dar şi o anumită hîtroşenie – să-i spun aşa –, un umor (mai) negru, parte şi el din amprenta stilistică a poetului“ (adinadinitoiu.blogspot.com), „avea un simţ al umorului şi o hîtroşenie la limita dintre moldovenesc şi dobrogean“ (mariuscruceru.ro), „O asemenea hîtroşenie demiurgică (muua, ce urgie de cuvinte, dar las aşa!)“ (zvarluga.blogspot.com). Digitalizarea periodicelor vechi ne oferă şi o atestare ceva mai veche a cuvîntului, în revista Teatrul din octombrie 1982: „înviorîndu-se arar cu cîte o hîtroşenie molcomă“. Cuvîntul nu este cuprins în dicţionare, dar sensul său este uşor de dedus, pornind de la hîtru; domină accepţia de trăsătură abstractă – umor, ironie, predispoziţie pentru glumă, talent comic –, dar se poate actualiza şi un sens individualizat, mai ales la plural („glumă, vorbă de spirit“): „de la el am luat hîtroşeniile lui Moromete“ (atelier.liternet.ro).

Interesantă este şi situaţia actuală a adjectivului hîtru, cuvînt de origine slavă atestat la începutul secolului al XVIII-lea şi caracterizat ca regional, cu circulaţie în primul rînd în Moldova. Dicţionarele consemnează sensurile mai vechi ale cuvîntului, astăzi ieşite din uz; în Dicţionarul Academiei, hîtru era definit ca „deştept“ şi „viclean“. Sensul etimologic este foarte evident (într-o exprimare eufemistic-glumeaţă) la Creangă, în Prostia omenească: „Nevasta lui, care avea copil de țîță, era cam proastă; dar și soacră-sa nu era tocmai hîtră“. În măsura în care a rămas în uz – ca termen căutat pentru efectul său stilistic –, hîtru şi-a fixat însă un sens nou: „glumeţ, mucalit, poznaş“ (DEX). E foarte posibil ca la schimbarea de sens să fi contribuit unul dintre contextele foarte cunoscute ale cuvîntului: hîtru apare în Peneş Curcanul al lui Alecsandri, multă vreme text canonic de manual şcolar: „Ne dase nume de curcani / Un hîtru bun de glume“. În momentul de faţă, substantivul şi adjectivul hîtru circulă în contextele voit arhaizante în care am găsit şi derivatul hîtroşenie, dar parţial şi în afara acestora, în presa de mai largă circulaţie: „poziţii explicite pe plajă. Un hîtru a pozat tot“ (cancan.ro); „Îi caut în privire lucirea hîtră şi zîmbetul şugubăţ“ (libertatea.ro); „Mihai Tudose a scos limba, hîtru, la Codrin Ştefănescu“ (stareapresei.ro).

S-ar părea că hîtru este în continuare mai popular în Moldova, de ambele părţi ale Prutului; presa propune titluri ca „Un băcăuan hîtru“ (desteptarea.ro); „Şedinţa CJ de ieri de la Bojdeucă, mai hîtră decît snoavele lui Ion Creangă“ (ziaruldeiasi.ro); „De ce Chirtoacă este mai hîtru decît Filat?“ (sputnik.md). Mai multe exemple indică faptul că, în româna din Republica Moldova, hîtru şi-a păstrat o mai mare apropiere de sensurile sale vechi, „inteligent“ şi „abil“. În reportajul cu titlul „«Disciplinată și hîtră», în vizită la baștina Maiei Sandu“, sînt consemnate declaraţii laudative ale sătenilor: „E foarte disciplinată fată, și foarte hîtră, și e la nivelul cel mai înalt“ (agora.md). Pendularea între sensul vechi şi cel nou al cuvîntului produce (intenţionat sau involuntar) efecte comice: „Atenție! O casă de la Ciocana este păzită de un cîine «hîtru»“ (stiri.md); plăcuţa de la poartă, reprodusă fotografic în articolul respectiv, e şi mai grăitoare: „Atenţie! Cîine rău şi foarte hîtru“.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
CCR analizează astăzi legea pensiilor. Ce reguli sunt contestate și ce schimbări ar putea apărea pentru pensionari
Curtea Constituțională a României (CCR) urmează să examineze joi, 22 octombrie 2026, două dosare care vizează prevederi din noua lege a pensiilor. Printre aspectele contestate se numără formula de calcul a pensiilor, punctele de stabilitate, valoarea punctului de referință.
Vladimir Putin și Donald Trump în Alaska FOTO Profimedia
Trump, în linie dreaptă pentru un acord cu Putin: Mai mulți americani deținuți în Rusia ar putea fi eliberați
Administrația președintelui american Donald Trump ar fi aproape de încheierea unui acord cu Moscova care ar putea duce la eliberarea mai multor cetățeni americani aflați în detenție în Rusia.
Benzinărie în București - motorina - benzina - pompa FOTO Shutterstock
Prețurile carburanților miercuri, 21 octombrie. Unde se găsește cea mai ieftină benzină și cât costă motorina
Prețurile carburanților se mențin la niveluri ridicate în România miercuri, 21 octombrie, iar benzina standard și motorina continuă să coste peste 10 lei pe litru.
image png
Alertă aeriană în județul Tulcea. Locuitorii, avertizați asupra riscului unor atacuri cu drone
O alertă aeriană a fost emisă miercuri dimineață în nord-estul județului Tulcea, unde populația a primit un mesaj RO-Alert referitor la riscul unor incursiuni de drone. Avertizarea a fost transmisă în jurul orei 03:30.
image png
6 modele de genți care se vor purta în această iarnă. Accesoriile care oferă eleganță și rafinament oricărei ținute
Geanta potrivită poate transforma complet o ținută de sezon rece, chiar și atunci când garderoba este construită în jurul pieselor clasice. În toamna această iarnă, accentul cade pe forme structurate, nuanțe sofisticate, texturi interesante și detalii care adaugă personalitate.
Ce ar fi fost Pavel Bartoș dacă nu devenea actor! „Sunt destul de priceput”
Ce ar fi fost Pavel Bartoș dacă nu devenea actor: „Sunt destul de priceput!” Pasiunea pe care o pune în practică acasă
Pavel Bartoș (51 de ani) îi cucerește pe telespectatori cu umorul și spontaneitatea lui, însă s-ar fi descurcat și într-o meserie departe de scenă.
BF Click B1 jpg
Lista ei de Black Friday: produse Hottle, Harmoniq, Rotter și SeveShop pentru casă, frumusețe și timp câștigat
Black Friday nu înseamnă doar televizoare. E momentul bun pentru lucrurile pe care le tot amâni de un an: un aparat care îți scurtează rutina de dimineață, unul care face curățenia mai ușoară, un mic răsfăț pentru tine. Iată opt idei de la Hottle, Harmoniq, Rotter și SeveShop, alese după recenziile
netflix craciun shutterstock1 jpeg
Netflix dezvăluie lista filmelor de Crăciun din 2026! Ce premiere apar în noiembrie și decembrie
Netflix vine cu o mulțime de surprize pentru iubitorii filmelor de Crăciun în 2026! Platforma de streaming pregătește producții noi, cu povești de dragoste, secrete de familie, personaje puse în situații neașteptate și momente emoționante.
Meteo - vant - ploaie - umbrela FOTO Shutterstock
Cum va fi vremea astăzi, 21 octombrie. Temperaturi de până la 26 de grade, dar și ploi și rafale de peste 80 km/h în unele zone
Vremea din România se încălzește miercuri, 21 octombrie 2026, iar temperaturile vor ajunge până la 26 de grade Celsius în vestul țării. Deși valorile termice vor fi peste cele obișnuite pentru această perioadă, ziua nu va fi lipsită de fenomene meteo neplăcute.