Din polul plus
Volens nolens
Timpul înainta vijelios prin decembrie. Eram în Bucureşti, într-o atmosferă umedă, cu o ceaţă groasă, care spre seară se lăsase ca o cortină fumurie. Ne-am adunat într-un apartament de pe Bulevardul Unirii, am deschis o pentadă din vinul lui Macedon şi am purces la un simpozion profund.
citiţiDupă sărbători
Cînd o sărbătoare e pe cale să treacă, te simţi de multe ori dezamăgit sau descurajat. Pregătirea ei, perioada orientată spre sărbătoare au însemnat aşteptarea plină de speranţă a ceva extraordinar, cu totul nou, care să-ţi transforme viaţa cu noutatea lui. După ce strălucirea festivităţilor s-a stins, resimţi în mod obişnuit un declin.
citiţiJean Delumeau despre paradis - de la recuperare la instaurare
Vizita profesorului Jean Delumeau la Bucureşti a fost, negreşit, unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului care s-a încheiat. Cititorii de limba română s-au bucurat de prezenţa autorului ale cărui cărţi au fost traduse probabil cel mai mult în această limbă. În contextul acordării titlului de Doctor Honoris Causa al Universităţii Bucureşti, profesorul Delumeau a susţinut două conferinţe.
citiţiDialog în jurul lui Dumnezeu necunoscut
În octombrie au avut loc la Bucureşti două dezbateri incluse în programul pe care Vaticanul l-a intitulat, după o expresie a Bibliei, „Curtea neamurilor“. Numele indică acel spaţiu al Templului unde neevreii puteau participa la venerarea Dumnezeului unic şi pe care Christos l-a deschis în mod universal.
citiţiDe vorbă cu sfîntul Grigorie Palama, în Parcul Tineretului
Seara tîrziu, după slujba de priveghere a sfîntului Grigorie Palama, m-am dus în Parcul Tineretului, deşi se apropia de miezul nopţii. În timp ce hoinăream solitar pe aleile cromatizate de frunze declorofilizate de toamnă, încă îmi mai răsunau cîntările sfîntului, psalmodiate cu atîta măiestrie de corul Nectarie Protopsaltul.
citiţiSpaţiu sacru sau muzeu?
Notre-Dame din Bruges este o catedrală reprezentativă pentru a arăta de partea cărui talger înclină balanţa – muzeu sau spaţiu sacru. Este împărţită într-o zonă cu intrare plătită – pentru turişti, şi una fără plată – pentru credincioşii veniţi să se roage, să se reculeagă, să se spovedească sau să participe la liturghie.
citiţiAdevărul nu moare niciodată
Ne aflam în miezul toamnei, în munţii Bucegi, pentru a identifica muntele cel sfînt al dacilor, Kogaion-ul, după marele istoric Strabon. Lumina timidă a dimineţii tomnatice se străduia să pătrundă printre valurile de beznă şi să ne lumineze calea de la Babele la Vîrful Omu.
citiţiSat cultural european
Andrei Boeriu (1921-2008), ţăran care a făcut tot frontul, şi ale cărui amintiri se constituie în adevărate memorii de război. Mesajul – premonitoriu – cu atît mai amarnic cu cît „mai adeverit“: „«Voi cînd veţi ajunge în ţară veţi fi dezbrăcaţi de hainele astea militare, veţi fi îmbrăcaţi cu haine vărgate şi veţi ajunge în închisori...»
citiţiOccident și Orient la Galeria Națională din Londra
A vizita un mare muzeu e, după mine, muncă grea. Ai de înfruntat sute de opere, mai graţioase ori mai măreţe, mai academice ori mai revoluţionare, de la unele care îţi taie suflarea la altele care te lasă rece. Cîteodată eşti recunoscător celor din urmă: îţi dau o clipă de odihnă, poţi face cîţiva paşi mai departe avînd conştiinţa liniştită.
citiţiCrucea greacă
Recent, am citit în Dilemateca, un comentariu al lui Alexander Baumgarten la volumul Aristotel la Muntele Saint-Michel, de Sylvain Gouguenheim. Cartea încearcă să propună o rută alternativă a transmiterii Greciei culturale şi filozofice antice către Europa medievală.
citiţi 
Săptămînal, ca să ştiu după ce cărţi noi trebuie să alerg – „mare patimă cărţile, dom’profesor!“, vorba şefului de gară din Steaua... detalii
Cristian Vasile, Politicile culturale comuniste în timpul regimului Gheorghiu-Dej (prefaţă de Vladimir Tismăneanu, Humanitas, 2011). Un studiu... detalii
„FLUXUS în Germania. 1962-1994“, probabil cea mai importantă expoziţie de artă contemporană din ultimii ani de la noi. La Muzeul Naţional de... detalii
Cum se mai nasc eroii
După scufundarea navei Costa Concordia, comandantul Francesco Schettino a devenit personjaul negativ al întregii întîmplări, iar acuzaţia cea mai gravă a fost aceea că ar fi abandonat nava înainte ca toţi pasagerii să fie salvaţi. Italia a fost, bineînţeles, cuprinsă de o mare emoţie.
citiţiSă rîdem la revoluţie. Oscarul pancartelor
Dat fiind caracterul mic-burghez reacţionar al acestei rubrici, propun să vedem şi latura comică a evenimentelor. Se spun multe prostii zilele astea, unele colosale. Oamenii sînt prea serioşi, prea încruntaţi. Iar cei care se iau mai în serios decît e cazul, sînt cu totul amuzanţi.
citiţiAr trebui deschis balconul de la Universitate?
După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului.
citiţiÎntîlnirea - cînd mai vine cineva
Genu Ionescu privi pe geamul care dădea în strada destul de aglomerată. Lumea trecătorilor era liniştită în acea zi. Toţi păreau că se plimbă. Pe marele bulevard de lîngă Teatrul Naţional, nu se găsea nici unul despre care să poţi spune că se grăbeşte undeva. „Am aflat că piesele mele au ajuns subiecte de examen la facultate."
citiţi
