Adrian CIOROIANU | Poveşti suprapuse

Ar trebui deschis balconul de la Universitate?

 

 

După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului.

Constanţa VINTILĂ-GHIŢULESCU | Ceaslov story

Cîrpeala la români - mod de existenţă

 

 

Despre cîrpeală vorbim aproape în fiecare minut al existenţei noastre. Naţia noastră iubeşte începuturile pe care nu le finalizează mai niciodată, ci doar le cîrpeşte ori de cîte ori se poate. Mărturiile unei astfel de mentalităţi ne sufocă existenţa: plombele din asfalt, sîrmele ce priponesc garduri, macarale, ţevi de eşapament, plasturi ce izolează prize şi aparate electrice.

Eugen ISTODOR | Negustori şi muşterii

Zăpadă, în sfîrşit

 

 

Cît ne costă zăpada asta, de fapt? Şi cum de-o înjurăm, cînd ar trebui să ne bucure? Da, să ne bucure. E un dar al naturii, nu-şi face Dumnezeu imagine prin ea şi nici nu-i dată pentru premier să dea la lopată în faţa camerelor de luat vederi. Dar, nu, noi nu ne bucurăm. Ne lamentăm. De asta ne costă usturător de mult.

Elena Borrás García

Poate că România nu e o ţară adormită

 

 

Prima seară cînd am ieşit în Piaţa Universităţii a fost din pură curiozitate: citisem pe diferite bloguri şi auzisem de la prieteni că oamenii începuseră să se strîngă şi să demonstreze împotriva Guvernului şi a situaţiei socio-economice. Am vrut să văd ce se întîmplă şi dacă era o mişcare cu care puteam să mă identific.

Cezar PAUL-BĂDESCU | Cultura pe sticlă

Publicitarul care-şi face treaba bine

 

 

În textul meu de săptămîna trecută, „Ziceri de ici, de colo“, printre vorbele de duh spuse de diverşi domni pe micul ecran, am citat şi una a lui Bogdan Naumovici, din emisiunea Generaţia cu cheia de gît: „Dacă n-ar fi fost un proiect bun, m-aş fi ocupat eu atîta timp de el să-l promovez?“.

Codrin Liviu Cuţitaru

Un episod clasic din publicistica lui Caragiale

 

 

La sfîrşitul secolului al XIX-lea, republicanii români (pe care, de altfel, îi cam numărai pe degete) erau supuşi unor ironii teribile de către clasa politică sau presa conservatoare şi chiar de către opinia publică în ansamblul ei, monarhismul fiind pe atunci, se înţelege, un mod de viaţă autohton, greu de imaginat în postura unui sistem ce ar fi trebuit „reformat“.

Cu ochii-n 3,14

 

 

La teve, pe burtieră: „În curînd – imagini inedite: un primar italian a căzut pe marmura din Focşani“. Păi, da, probabil a crezut că e de Carrara. (L. V.)

Iulian Apostol (fotbalist): „Cînd îmi voi găsi o echipă, ne vom pune la masă şi vom negocia ca bărbaţii, dacă sîntem bărbaţi. Dacă sîntem femei, ne ducem la club de femei. Îmi place să stau de vorbă cu oameni care sînt bărbaţi“… (A. M. S.)

Printre fenomenele la care nu ştiu să răspund – există mult mai multe decît se crede – este şi acesta: de ce nu se omologhează în Cartea Recordurilor performanţa acelei adolescente olandeze care, la 16 ani, a făcut ocolul lumii singură, într-o barcă? Se invocă vîrsta ei, e prea minoră… Dau ocol îndelung întrebării şi, oricît ar fi de scandalos, nu ştiu ce atitudine să iau. (R. C.)