Lăsaţi-mă în prostia mea
Cred sincer că românii care au ieşit iniţial în stradă au făcut-o pentru că li s-a părut total aiurea ca un om care se pricepe la ceva, care este foarte bun profesionist şi care a construit un lucru bun, fără să fi lipit afişe prin...
Caragiale printre noi
„Elementele de succes: măgulirea tuturor ideilor şi formulelor populare, pe care oricine le aplaudă automatic, sau prin imitaţie, precum: tinerimea română, economia română, femeia română, ţăranul român, muncitorul român, regatul român şcl., şcl. – în genere fraza goală, declamaţia şarlatanească, lătrătura patriotică, naţională, română – cu un cuvînt, moftul...“
citiţiCum se mai nasc eroii
După scufundarea navei Costa Concordia, comandantul Francesco Schettino a devenit personjaul negativ al întregii întîmplări, iar acuzaţia cea mai gravă a fost aceea că ar fi abandonat nava înainte ca toţi pasagerii să fie salvaţi. Italia a fost, bineînţeles, cuprinsă de o mare emoţie.
citiţiLăsaţi-mă în prostia mea
Cred sincer că românii care au ieşit iniţial în stradă au făcut-o pentru că li s-a părut total aiurea ca un om care se pricepe la ceva, care este foarte bun profesionist şi care a construit un lucru bun, fără să fi lipit afişe prin campaniile electorale, să fie mustrat şi să se simtă nevoit să îşi dea demisia, deoarece a incomodat, la un moment dat, un politician de profesie.
citiţiCazul Adrian Năstase: consecinţe în Europa şi România
Cu puţine zile înainte de publicarea raportului tehnic al Comisiei Europene privind reformarea justiţiei din România şi Bulgaria, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de la Bucureşti a pronunţat o hotărîre istorică. Fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat la doi ani de închisoare, cu executare.
citiţiÎntîlnirea - cînd mai vine cineva
Genu Ionescu privi pe geamul care dădea în strada destul de aglomerată. Lumea trecătorilor era liniştită în acea zi. Toţi păreau că se plimbă. Pe marele bulevard de lîngă Teatrul Naţional, nu se găsea nici unul despre care să poţi spune că se grăbeşte undeva. „Am aflat că piesele mele au ajuns subiecte de examen la facultate."
citiţiBombe cu bezină (2)
Aşa cum scriam săptămîna trecută, 9 jurnalişti de toate vîrstele, bărbaţi şi femei, ne aflam la o bază de instruire a poliţiei londoneze. Învăţam cum să ne comportăm în zone de tulburări şi revolte urbane. Baza imita un cartier londonez cu străzi şi clădiri. Îmbinam teoria cu practica iar de cîte ori ieşeam afară din sala de curs pentru cîte un exerciţiu, vedeam o formaţie de poliţişti alergînd.
citiţiGeneraţia revoltei creative
Revolta din ianuarie surprinde, iar somnul comunicării sociale naşte viziuni ciudate. Puterea a visat iniţial huliganism periferic, apoi manipulare politică subterană, mimînd în somn dialogul cu ţara. Iar cînd s-a trezit, a vorbit în ghicitori. Opoziţia a visat să capitalizeze revolta populară şi nu-i vine să se trezească, presimţind că e doar un vis.
citiţiMuzeul oraşului
Trecutul unui oraş şi explicaţia prezentului său se găsesc, în ţările civilizate, într-un muzeu special. La Bucureşti avem unul cu acest rost, este Muzeul de Istorie al Municipiului, aflat în palatul Suţu. El a luat naştere din iniţiativă privată, cînd un admirabil director al Arhivelor Statului, Constantin Moisil, a înjghebat, în 1929, Societatea istorico-arheologică „Bucureştii vechi“.
citiţiBiserica din Slăviteşti
Nu, biserica din Slăviteşti (Vîlcea) nu este doar o amintire frumoasă. Este mai mult decît atît. Numelui ei şi al ctitorilor din 1751, Slăviteştii, li s-au alăturat numele unor personalităţi, artişti, specialişti în istorie, arhitectură şi restaurare pe întreg parcursul secolului al XX-lea.
citiţiInstalarea în telefrază
Strict jurnalist de peste 60 de ani, în care includ şi vreo 10 de interdicţie în presă ca „element periculos“, nu dispariţia ziarelor anunţată pentru 2040 mă catastrofează, ci actualul exod al ziariştilor profesionişti către studiourile de televiziune. Transhumanţa de la stilou, pix, creion sau Remington la fraza rostită pe telesticlă mă exasperează.
citiţiOengeurile nonguvernamentale
Din luxuriantul neam pleonastic al eternelor sintagme-vedetă, „babă bătrînă“ şi „mic orăşel“, se desprinde, zilele astea, după un sprint spectaculos, ideea de oengeu nonguvernamental. În efortul de a provoca empatia compatrioţilor care stau la televizor şi nu ies în piaţa publică, unii dintre demonstranţi au descoperit, cu fascinaţie, că ei înşişi pot fi părţi ale societăţii civile.
citiţiOnestitate de import
Dacă ai un fotbalist în campionatul Italiei, asta e o poveste despre talent. Dar dacă un arbitru de-al tău participă la un înalt nivel în lupta acesta pentru imaginaţia lumii care mai poartă şi numele de fotbal, atunci prezenţa umană spune o altfel de poveste. Un arbitru român la o finală de Campionat Mondial e o pledoarie subliminală pentru corectitudinea tipului respectiv.
citiţiSă rîdem la revoluţie. Oscarul pancartelor
Dat fiind caracterul mic-burghez reacţionar al acestei rubrici, propun să vedem şi latura comică a evenimentelor. Se spun multe prostii zilele astea, unele colosale. Oamenii sînt prea serioşi, prea încruntaţi. Iar cei care se iau mai în serios decît e cazul, sînt cu totul amuzanţi.
citiţi- 1
- 2
- 3
- Ultima pagina
La teve, pe burtieră: „În curînd – imagini inedite: un primar italian a căzut pe marmura din Focşani“. Păi, da, probabil a crezut că e de Carrara. (L. V.)
Iulian Apostol (fotbalist): „Cînd îmi voi găsi o echipă, ne vom pune la masă şi vom negocia ca bărbaţii, dacă sîntem bărbaţi. Dacă sîntem femei, ne ducem la club de femei. Îmi place să stau de vorbă cu oameni care sînt bărbaţi“… (A. M. S.)
Printre fenomenele la care nu ştiu să răspund – există mult mai multe decît se crede – este şi acesta: de ce nu se omologhează în Cartea Recordurilor performanţa acelei adolescente olandeze care, la 16 ani, a făcut ocolul lumii singură, într-o barcă? Se invocă vîrsta ei, e prea minoră… Dau ocol îndelung întrebării şi, oricît ar fi de scandalos, nu ştiu ce atitudine să iau. (R. C.)
citiţi
Prima seară cînd am ieşit în Piaţa Universităţii a fost din pură curiozitate: citisem pe diferite bloguri şi auzisem de la prieteni că oamenii începuseră să se strîngă şi să demonstreze împotriva Guvernului şi a situaţiei socio-economice. Am vrut să văd ce se întîmplă şi dacă era o mişcare cu care puteam să mă identific.
citiţi
Fac parte dintr-o generaţie care a învăţat foarte greu să-şi spună opinia, să-şi verbalizeze gîndurile şi credinţele. Am fost învăţaţi de mici să nu spunem „afară“ ce auzim „în casă“, pentru că părinţii ar putea avea probleme, să îmbrăţişăm doar idealuri majoritare, în detrimentul celor personale, să ascultăm şi să repetăm, în loc să întrebăm şi să dezbatem.
citiţi
A-ţi da cu părerea despre de ce, cît şi cum îşi dau alţii cu părerea mi se pare un exerciţiu fabulos, ca şi cum te-ai juca cu oglinzi paralele. Fabulos şi atins uşor de ipocrizie. Dar, cum frumos se spune la manualele de jurnalism, „information is free, opinion is sacred“. După căderea comunismului, România a căpătat limbariţă.
citiţi
Cum se mai nasc eroii
După scufundarea navei Costa Concordia, comandantul Francesco Schettino a devenit personjaul negativ al întregii întîmplări, iar acuzaţia cea mai gravă a fost aceea că ar fi abandonat nava înainte ca toţi pasagerii să fie salvaţi. Italia a fost, bineînţeles, cuprinsă de o mare emoţie.
citiţiSă rîdem la revoluţie. Oscarul pancartelor
Dat fiind caracterul mic-burghez reacţionar al acestei rubrici, propun să vedem şi latura comică a evenimentelor. Se spun multe prostii zilele astea, unele colosale. Oamenii sînt prea serioşi, prea încruntaţi. Iar cei care se iau mai în serios decît e cazul, sînt cu totul amuzanţi.
citiţiAr trebui deschis balconul de la Universitate?
După 22 de ani, România s-a întors tot acolo: în Piaţa Universităţii. Eterna reîntoarcere, ai spune – doar că este fără prea multă religie, fără Eliade şi cu un singur mit: acela că locul în care s-a murit pentru libertate în decembrie 1989 reprezintă centrul nevralgic al unei ţări ce încă aşteaptă să se împlinească ceva-ceva din speranţele începutului.
citiţiÎntîlnirea - cînd mai vine cineva
Genu Ionescu privi pe geamul care dădea în strada destul de aglomerată. Lumea trecătorilor era liniştită în acea zi. Toţi păreau că se plimbă. Pe marele bulevard de lîngă Teatrul Naţional, nu se găsea nici unul despre care să poţi spune că se grăbeşte undeva. „Am aflat că piesele mele au ajuns subiecte de examen la facultate."
citiţi
Păruiala
Am văzut zilele trecute, pe unul dintre Discovery-uri, un documentar despre obedienţa faţă de reguli şi despre resorturile violenţei. Nişte educatori, laolaltă cu psihologi şi medici de specialitate, căutau să explice de ce, de pildă, o persoană e mai degrabă vărsătoare de pumni în capul unui semen decît o alta.
citiţiOameni şi sîmbete (de altădată...)
Pe vremea copilăriei mele, sîmbetele aveau oarece tradiţie. Nu doar pentru că după-amiezele lor reprezentau începutul de weekend, ci pentru că la noi veneau, în fiecare sîmbătă, anumiţi musafiri. „La noi“ însemna la părinţii mei, de fapt: erau nişte prieteni de-ai lor care veneau sîmbătă de sîmbătă.
citiţiTineri între proteste şi resemnare
La ora la care scriu aceste rînduri, protestele au luat amploare: partidele de opoziţie şi-au adus propriii susţinători în stradă, iar rîndurile celor nealiniaţi politic au crescut. Primii, supuşi liderilor lor politici, cer demisia Guvernului şi, mai ales, a preşedintelui.
citiţi
