Noi sîntem români! Prin delegație

…și-atunci să mai spună cineva că nu există premoniții! În urmă cu mai bine de doi ani, scriam în această rubrică din Dilema veche un text intitulat „Armata obligatorie. Pe Facebook“ despre reintroducerea serviciului militar obligatoriu. Asta era înainte ca britanicii, francezii, polonezii, românii și alte națiuni europene să-și pună, public și oficial, problema nevoii de sporire a efectivelor umane, nu doar a tehnologiilor „inteligente“. Pare-se că-n ultima vreme pîrdalnica de realitate se tot încăpățînează să ne tragă de mînecă pentru a ne readuce cu picioarele pe pămînt.  I-auzi una! După ani în care trecuseră întreg sistemul de învățămînt pe digital – și fuseseră lăudați pentru noile pedagogii –, suedezii au descoperit că „bunica a avut dreptate“. Așa c-au renunțat la tablete și laptop-uri și s-au întors la prăfuitele manuale tipărite. I-auzi două! Considerat cel mai bine dotat tehnologic serviciu de informații din lume, Mossad-ul a fost luat prin surprindere de Hamas în Gaza pentru că „tehnicile“ folosite de teroriști erau toate de modă veche: din gură-n gură, la propriu, telefoane cu fir, motociclete și excavatoare „pe stil vechi“. Numai porumbeii călători au lipsit. I-auzi nouăzeci și nouă! Așa și cu serviciul militar și armatele profesioniste, de cînd rușii au arătat că numărul soldaților poate face încă diferența. 

Acum, cînd subiectul a explodat în spațiul public, chiar și în varianta „soft” a voluntariatului, îngăduiți-mi să reiau cîteva fragmente de-atunci, aducîndu-le, din nefericire, la zi, cu informații deprimant de actuale. Dacă erau valabile și acum cîteva sute de ani, nu cred să se fi perimat în ultimii doi ani. Rugam atunci cititorii Dilemei vechi să-mi îngăduie „să raportez, cu tot riscul de-a stîrni indignarea multora și de-a fi acuzat de oareșce nostalgii comuniste: îmi pare că ideea serviciului militar obligatoriu nu e cîtuși de puțin de lepădat automat, ba din contra, că ar merita o dezbatere serioasă. Cu o condiție minimală: să nu mai fie susținută de patrioți ca alde George Simion, c-atunci m-apucă greața, sînt tentat să-mi cumpăr blugi evazați, să-mi pun cercel în nas și să umblu prin tîrg scandînd «Make love, not war!»“.

Printre argumentele aduse atunci era și că „odată cu trecerea de la ghioagă la pușcă (simplific acum puțintel), au apărut și «profesioniștii». Li se mai zicea și mercenari sau, în italiană, «condottieri». Era perioada Renașterii (sic!).Dar Machiavelli, care numai de slăbiciunea îngerului nu poate fi acuzat, îi considera periculoși din două motive. Pe de-o parte, pentru că niște soldați plătiți pot găsi pe unul care-i plătește mai bine și pot întoarce armele, pe de alta, pentru că o populație care nu e nici măcar teoretic pregătită să înșface arma pentru a-și apăra țara nu poate deveni un popor, adică o res-publica, dedicată nu intereselor individuale, ci binelui comun. La fel au gîndit și americanii cînd au interzis, în prima Constituție (Articolele Confederației) existența unei armate permanente, alcătuită din profesioniști. De aici și importanța «milițiilor» (da, pînă și ideea «milițiilor» comuniste a fost furată de la americani). Și, dacă vreți exemple mai recente, uitați-vă la Elveția sau la Israel. Sînt țări deosebite din multe puncte de vedere, dar în ambele ethos-ul – nodul divin care leagă lucrurile, cum ar fi zis St. Exupéry – e mai fragil decît în alte părți ale lumii“.

Acum? Faptul că, de la ruși la chinezi, trecînd prin radicalismul islamic, autodeclarații dușmani ai democrațiilor liberale pariază pe slăbiciunile interne și pe corupția „Vestului decadent“ nu e nici un secret. Îl afirmă chiar ei, cu subiect și predicat, mai ales cînd sondajele de opinie le dau dreptate. Tot mai puțini europeni ar fi de acord, fie și teoretic, să-și apere țara cu arma-n mînă. Și Hitler, prin anii ’30, îi considera degenerați pe americani. La fel și alde Osama bin Laden și mulți alții. Au tot repetat-o pînă cînd au deșteptat o fibră intrată altminteri în hibernare. Cînd cuțitul ajunge la os, fibra cu pricina se trezește. Așa s-a mîniat și „Unchiul Sam“. Iar „unchiul“ ăsta face urît la mînie. Ca și alți unchi, mai mici. Asta e problema cînd nu-ți place cartea. Nu înveți. Problema Occidentului e alta: că trăiește din atît de multe cărți, că nici nu mai știe ce e aia carte și ce nu e, darămite cum se leagă șireturile sau cum se mulge vaca. Aici, contactul cu realitatea s-a subțiat nepermis de mult. 

Ca de obicei, manifestările sînt diferite, deși cauza e comună, iar România nu face excepție. E sută la sută occidentală. Avem mulți care disprețuiesc cartea, de la vlădică pînă la opincă, dar rîvnesc la aparența ei. Sînt oameni care își iau examenele pe bază de atenții, diplomele pentru un spor la salariu și/sau la pensie, iar titlurile pentru plăcerea „zăngănelelor“. Sînt oameni care vor să fie „revoluționari de Rîșculița“ (o comună nevinovată unde mi-am petrecut vacanțele păzind gîștele și bivolii). Dacă te afli în fruntea statului, precum alde Ciucă sau Bode (liberali!), în România se găsesc chiar și instanțe care să declare, cu nerușinare, că profesorii (sau Ministerul Educației) nu pot, nu au voie (!) să decidă dacă o lucrare de doctorat e plagiată sau nu! Aștept cu înfrigurare și căldură ziua în care instanțele vor declara că medicii nu pot, nu au voie să decidă cine e bolnav și de ce. Asta ar fi treaba instanțelor.

Avem însă și din cei care se laudă cu „patriotismul“ și disprețuiesc pe față Occidentul. Cică te strică de cap și te împiedică de la legatul șireturilor sau de la mulgerea vacii. Nu c-ar ști cum s-o facă. Ăștia, patrioți autodeclarați cum sînt, își pun iia și se întîlnesc pe ascuns sau la vedere cu rușii și se împroașcă reciproc cu vorbe precum „scroafă“, „idiot și nesimțit“ sau „pitic securist“. Românește. Creștinește. Cu tricolorul pe piept. Pe TikTok, live, în bună tradiție chinezească. Dar, ca să-l parafrazez pe Tudor Gheorghe la un concert, „pe mine nu mă deranjează că ei zic ce zic și fac ce fac, pe mine mă enervează că noi îi votăm!“.

Noi sîntem români? Noi? Am auzit în ultima vreme: „Să vină NATO să ne apere!“, „Să vină armata profesionistă să ne apere!“, „Eu mă bag în armată, dacă-i pe Internet, că-s patriot!“ (nu e glumă!), „Dacă vreau disciplină, mă angajez la corporație, nu la armată!“. Cred că nu facem sondaje de opinie pe tema asta de teamă că ne vom înspăimînta singuri.

Am constata atunci că noi sîntem patrioți doar prin delegație. Români prin delegație.

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).