De cîteva luni bune, fetiţa mea mă bate la cap să punem Internet acasă. Mă ţin cu greu la presiunea asta, cu atît mai dificilă cu cît şi mie mi-ar prinde bine deseori conexiunea la Internet. Am eu cîteva argumente împotrivă, dar ea are atît de multe "pro", încît îţi cer ţie, cititorule, ajutorul în lupta aceasta.Deci! Argumente pro...Mai toţi colegii de clasă au (Yahoo) Messenger instalat acasă şi comunică frenetic între ei (deseori dispreţuindu-i pe cei care nu au). Fetiţa mea ar vrea să dialogheze aşa (şmechereşte, în limbajul acela pe care copiii/tinerii îl consideră formidabil) chiar şi cu prietena care locuieşte în blocul de vizavi, deşi ar putea la nevoie să se strige de pe balcon.Profesorii agreează mult referatele tipărite, în ciuda originii copy-and-paste evidente. Deseori se plînge revoltată aceeaşi fetiţă a mea că referatul ei - la care a lucrat ore întregi pentru a aduna date din enciclopedii tipărite şi pentru a-l ilustra cu desene făcute de mînă, cu migală şi dăruire - nu a fost apreciat la fel de mult ca al colegilor care l-au luat de undeva de pe Internet. Pe mine m-a lăsat mut nu atît injusteţea situaţiei, cît faptul că ea nu simţea că nu aşa ar trebui să meargă lucrurile. Sau poate sînt eu demodat şi de fapt profesorii îi pregătesc conştient pentru un viitor hiperdigital.Nici nu ştiu prea bine ce mă sperie. Faptul că folosirea intensă a documentelor "de-a gata", a informaţiilor "deja rumegate" de pe Internet poate substitui în mintea tinerilor abilitatea de a aduna informaţii şi de a sintetiza idei? Mă revoltă victoria superficialităţii? (Deşi ea s-a cam instaurat în toată societatea?) Sau poate procentul de 99% de informaţii nefolositoare de pe Internetul acesta mare, în care doar un spirit critic îşi poate păstra busola? Mi-e teamă de poarta deschisă astfel viruşilor şi de orele pierdute cu "deparazitarea"? Sau să fie sărăcirea limbajului prin înlocuirea lui cu jargonul acela cool al celor ce corespondează prin mesagerie instantanee înlocuind ostentativ regulile de limba română cu mnemonici de efect? Să fie subcultura care deja rînjeşte printre noi? Să fie înlocuirea comunicării directe cu una mai artificioasă, prin mijlocitori ce ne ascund adevărata faţă? Sau poate fenomenul de reducere a preocupărilor extraşcolare la doar jocuri şi Internet?Rămînînd eu cam mut în faţa mulţimii de motive "pro Internet" şi de îndoieli, m-am gîndit să-i translatez cumva înapoi răspunderea. I-am zis deci fetiţei mele: "Imaginează-ţi că nu vei avea mereu vîrsta de acum, că peste cîţiva ani buni vei avea familia ta, problemele şi răspunderile tale, copilul tău. Care copil îţi va spune la un moment dat: ŤMami! Te rog să mă laşi să-mi fac şi eu un implant de comunicare telepatică, aşa cum au unii dintre colegii mei! Să pot cogîndi şi eu cu ei: să ne facem planuri, să colaborăm pentru şcoală, să ne distrăm!» Tu ce-i vei răspunde atunci? Cum vei ţine balanţa dintre pornirile moderniste şi stabilitatea vieţii cotidiene? Şi - cîntărind toate cele în mintea ta de atunci (evenual aducîndu-ţi aminte o discuţie avută odinioară cu propriul părinte pe o temă similară) - s-ar putea să nu găseşti decît ceva de genul: ŤNu te gîndeşti că, făcîndu-ţi acel orificiu în craniu pentru instalarea implantului, nu vei mai putea păstra tunsoarea zero care-i acum la modă?!»"