A fost odată în Craiova un primar pe nume Nicolae Romanescu. Acesta provenea dintr-o veche familie boierească de olteni și, după toate sursele, era un gospodar apreciat. Există, va să zică, exemple bune la acest capitol în istorie. Or fi suficiente, nu or fi...

În tot cazul, domnul Romanescu a lăsat cel puțin o dovadă incontestabilă a vredniciei sale administrative, un loc care, recunosc, m-a surprins: Parcul Romanescu din Craiova. E drept, primarul a fost ajutat de contextul de la granița dintre secolele al XIX-lea și al XX-lea: comerț în creștere, meșteșuguri, înflorire economică și culturală, și deci și dezvoltare urbanist-utilitară. Oricum ar fi, omul sfințește contextul.

Și parcul. A cărui amenajare, deloc întîmplător, a avut parte de succes încă din stadiul incipient de planificare. Nicolae Romanescu a apelat la arhitectul peisagist francez Édouard Redont pentru a face planurile parcului, iar proiectul arhitectului a cîștigat medalia de aur la Expoziția Universală de la Paris din anul 1900.

În 1901 a început construcția propriu-zisă, iar în septembrie 1903 a avut loc inaugurarea parcului Romanescu din Craiova, care se întinde pe o suprafață de aproape 100 de hectare. Să facem cîțiva pași.

Lucrările pentru amenajarea parcului au fost complexe, stau mărturie, de exemplu, podul suspendat și castelul medieval, numit și Castelul fermecat, vegheate de lacul întins pe patru hectare. Constructorii parcului au dat mare atenție și vegetației, firește, aducînd sute de exemplare din specii rare (în total, 300.000 de arbori!), pe care le-au aclimatizat. Primii copaci din plantația de conifere au fost sădiți în 1901 chiar sub supravegherea primarului Nicolae Romanescu. Specialiștii care au lucrat la realizarea proiectului s-au gîndit că nu ar strica și o grădină zoologică, una dintre cele mai vechi din țară în prezent, care găzduia pe atunci urși carpatini, cerbi și păuni. Doar după o rapidă trecere în revistă, așadar, nu ar fi exagerat să îi credem pe cei care cunosc subiectul și spun că Parcul Romanescu reprezintă una dintre cele mai frumoase opere în stil romantic din România.

Eu aș putea confirma că parcul păstrează pe potecile sale (ori poate în Castelul fermecat, cine știe?) spiritul epocii în care a fost creat, o epocă în care românii făceau progrese vizibile spre modernizare, în direcția occidentală.

Or fi fost suficiente, nu or fi fost…

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: wikimedia commons