Relatările jurnalistice despre recenta vizită a Papei Francisc în România sînt interesante din punct de vedere lingvistic, mai ales dacă le comparăm cu cele de acum douăzeci de ani, din timpul vizitei Papei Ioan Paul al II-lea: în esenţă, s-ar părea că terminologia religioasă folosită azi tinde să apropie confesiunile creştine, nu să le îndepărteze. În anii ’90, după închiderea culturală şi lipsa de informaţii din perioada comunistă, limbajul religios al altor confesiuni era adesea utilizat cu stîngăcie, favorizîndu-se excesul de împrumuturi lexicale. În anii premergători vizitei din 1999 am cules numeroase exemple de folosire a variantelor mesă, missă şi misă: „Un milion de fideli au participat la missa solemnă oficiată de Papă“ (România liberă, 1997); „o mesă la care a slujit Papa Ioan Paul al II-lea“ (Libertatea, 1997) etc. În textele actuale, termenul mesă a fost folosit mai rar („Catedrala Catolică Sfîntul Iosif, acolo unde papa a oficiat mesa“, stiripesurse.ro); termenul preferat a fost echivalentul liturghie, care are meritul de a nu mai adînci, prin lexic, diferenţele confesionale: „120.000 de oameni au asistat la Sfînta Liturghie“ (g4media
.ro); „Papa Francisc va vizita diferite comunităţi catolice din ţară şi va ţine liturghia de beatificare a şapte episcopi greco-catolici români martiri“ (digi24.ro). Din întîlnirea diferiţilor termeni nu lipsesc tendinţele pleonastice: „Ziua Papei în București se va încheia cu oficierea slujbei Sfintei Liturghii“ (libertatea.ro). S-au folosit şi alţi termeni familiari publicului (împărtăşanie, omilie), care traduc practici religioase similare confesiunii catolice şi celei ortodoxe: „Preoții dau Sfînta Împărtășanie pelerinilor aflați la Sfînta Liturghie“ (stiri.tvr.ro), „celebrează Sf. Liturghie cu pelerinii prezenţi şi ţine omilia celebrării euharistice“ (gandul.info). Se preiau structurile arhaizante ale limbajului tradiţional ortodox, inclusiv compusele specifice: „întîi-stătătorul întregii Biserici Catolice“ (historia.ro)
Nu ştiu dacă la originea unificării terminologice stau în primul rînd maturizarea societăţii româneşti, intrarea în Europa şi circulaţia persoanelor, care ajung să cunoască direct alte practici confesionale şi religioase – sau pur şi simplu intervenţiile şi explicaţiile prelaţilor şi practicanţilor catolici din ţară şi existenţa unor comunicate de presă ale Vaticanului bine redactate (în primul rînd de Vatican News), care au pus la dispoziţia jurnaliştilor suficient material în limba română.
Desigur, nu au lipsit nici gafele culturale; de exemplu, mai multe publicaţii au preluat, dintr-o ştire grăbită şi neglijentă, o caracterizare a patriarhului: „Cunoaşte mistica părintelui din deşert, mistica spirituală“ (stiri-pesurse.ro); din fericire, un articol mai amplu a corectat, în ziua următoare, eroarea, reformulînd: „cunoaşte mistica părinţilor din deşert“ (ibidem). Dovezile ignoranţei din primul moment s-au păstrat însă, multiplicate în spaţiul Internetului. Vizita din acest an a pus totuşi în circulaţie şi un cuvînt absent din dicţionarele noastre: adjectivul marian: „Papa Francisc a oficiat sîmbătă, la Sanctuarul marian de la Şumuleu-Ciuc, Sfînta Liturghie“ (adevarul.ro); „A început în-tîlnirea mariană a Suveranului Pontif cu tinerii și familiile“ (stiri.tvr.ro); etc. Şi denumirile Mariei oscilează, creînd mai multă distanţă sau mai multă apropiere între tradiţii: Precista, Maica Domnului, Fecioara Maria, Madona etc.; uneori variaţia apare în acelaşi text, în imediată proximitate: „Papa Francisc a adus drept ofrandă Madonei de la Şumuleu Ciuc un trandafir de aur şi alte obiecte pentru clerul catolic şi greco-catolic“ (…); „Suveranul Pontif a aşezat trandafirul la picioarele statuii făcătoare de minuni a Fecioarei Maria“ (adevarul.ro).
Adjectivul marian (împrumut din italiană, din mariano) este folosit în română de mai multă vreme în texte religioase şi de specialitate – nu numai în domeniul teologiei, ci şi în istoria literaturii sau a muzicii şi în relatări jurnalistice: „întruniri ale acestei prime asociaţii mariane“ (studia.ubb-cluj.ro); „credincioşii au spus rugăciuni şi au intonat cîntece şi imnuri mariane“ (jurnalbihorean.ro); „recitînd Rozariul și cîntînd imnuri mariane“ (actualmm.ro) etc. Adjectivul nu se găseşte în marele dicţionar academic (DLR), nici în versiunea sa abreviată (Micul dicţionar academic), nici în DEX. Cele două dicţionare generale mai recente, Dicţionarul explicativ ilustrat (DEXI) şi Noul dicţionar universal (NDU), au inclus doar adjectivul marial, împrumutat din franceză, cu sensul „referitor la Fecioara Maria; care ţine de cultul acesteia“.
Pînă la urmă, e o chestiune de atitudine: limbajul (ca şi ritualurile) poate fi văzut ca indiciu al unor diferenţe majore, dar poate fi şi echivalat firesc, cu atenţia îndreptată asupra asemănărilor de esenţă.
Foto: Inquam Photos, Octav Ganea