Pe lîngă istorie, copilărie și sport – cum menționam în ediția trecută –, îmi plac și fustele plisate.

Numită La Divine de presa franceză, Suzanne Lenglen este considerată prima jucătoare profesionistă de tenis din lume. S-a născut la Paris în 1899. Era un copil relativ bolnăvicios, așa că tatăl ei, care a și antrenat-o ulterior, a hotărît că îi va face bine să joace tenis. I-a făcut. Și ei, și istoriei. Mademoiselle Lenglen a devenit mai puternică (și ce putere!), istoria tenisului mai frumoasă (și ce frumusețe!).

În 1914, la doar patru ani de cînd a lovit prima oară mingea de tenis cu racheta, Suzanne Lenglen a cîștigat primul ei turneu mondial, desfășurat în Franța (World Hard Court Championships, considerat precursor al Roland Garros-ului).

A început Primul Război Mondial, jocul s-a oprit, mica tenismenă și-a continuat antrenamentele.

În 1919, Suzanne Langlen a participat la Wimbledon și a devenit prima franțuzoaică ce a cîștigat trofeul turneului englez. Și, probabil, unica jucătoare de tenis din istorie care în pauzele dintre seturi sorbea cîte o înghițitură de coniac, în loc de apă. Tatăl ei îi pasa cu precizie sticluța cu licoare (din aceea mică, plată, din metal) ori de cîte ori era nevoie.

De aici încolo, succesele franțuzoaicei aveau să curgă fără oprire, raportul victorii-înfrîngeri vorbind de la sine: 371-7. La care se adaugă stilul său de joc, destul de dur și ferm, totodată liber și lin, de unde și comparația multora cu un dans de balet.

La Divine, însă, și-a imprimat numele în istorie nu doar ca sportivă de top, ci și ca femeie cu o personalitate puternică, pe cît de îndrăzneață, pe atît de atractivă, într-o epocă pe măsură, epoca jazz-ului (The Roaring Twenties). L-a însărcinat pe Jean Patou să îi facă echipamentul de tenis: fustă plisată deasupra genunchilor, bluză fără mîneci, ciorapi susținuți de jartieră și o bandană de cap din tul. Pînă la acel moment, tenismenele performau îmbrăcate din cap pînă în picioare, or să joci cu brațele și cu gambele la vedere era un evident act de cutezanță (și unul care îți ușura jocul, de altfel). Completați cu ruj roșu aprins.

Cu ruj sau fără, Ernest Hemingway a menționat-o pe Suzanne Lenglen în romanul său The Sun Also Rises (1926), iar istoria recentă a avut grijă ca cel de-al doilea teren principal al complexului sportiv Roland Garros să îi poarte numele (1996).

Și istoria continuă: pînă în 2024, arena Suzanne Lenglen va fi dotată cu un acoperiș retractabil făcut din 21 de... cute, un omagiu adresat sportivei, stilului și eleganței acesteia și faimoasei fuste plisate, cum specifică arhitectul proiectului.

Divine.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: Suzanne Lenglen, 1922 (wikimedia commons)