New York, anul 1903, o zi capricioasă de toamnă spre iarnă. Ploaie, lapoviță, zăpadă. Mary Anderson, o femeie independentă, cum i-am spune astăzi, născută în statul Alabama, cu afaceri în imobiliare, proprietară a unei ferme de bovine și a unei podgorii în statul California, plus proaspătă moștenitoare a unei averi de la o mătușă, se plimba prin oraș la bordul unei mașini cu șofer, probabil taxi. Poate nu era doar o plimbare, ci poate femeia trebuia să ajungă la o întîlnire.
Oricum, condițiile meteo întîrziau deplasarea și nu neapărat din cauza vreunui trafic prea aglomerat. Șoferul trebuia să facă opriri dese pentru a ieși din mașină ca să își șteargă parbrizul și să aibă vizibilitate. Uneori scotea doar capul pe geam și se întindea să curețe zăpada.
Evident, toate procedurile de acest gen făceau ca orice drum să dureze mult mai mult.
Întoarsă acasă în Birmingham, Alabama, doamna Anderson a rămas cu gîndul la efortul destul de chinuitor al șoferului din New York care se străduia să curețe parbrizul pentru a se putea deplasa. A început să se gîndească la o soluție. Lucru făcut des de femei în istorie – constatare obiectivă pe bază de dovezi, fără nici o urmă de pornire feministă.
Și-a imaginat, cu toate detaliile tehnice aferente, un soi de lamelă de cauciuc, prinsă pe un mîner de lemn, pe care șoferul să o rotească stînga-dreapta din interiorul mașinii. A schițat totul pe hîrtie, apoi a apelat la o firmă care să-i producă un prototip al invenției. Avînd dosarul complet, Mary Anderson a aplicat pentru un patent, pe care l-a și primit, cu o valabilitate de 17 ani.
Pasul următor era să găsească doritori care să fabrice și să comercializeze invenția sa și, chiar dacă acum am zice că aceștia ar fi trebuit să stea la coadă la ușa femeii, nici unul dintre producătorii la care a apelat doamna Anderson nu a fost interesat de dispozitivul de curățare a parbrizului.
Cam așa suna unul dintre refuzurile primite: Regretăm să vă anunțăm, dar nu considerăm că dispozitivul dumneavoastră ar putea fi de o asemenea valoare comercială încît să preluăm patentul în portofoliul nostru.
Patentul a expirat după cei 17 ani, iar mai tîrziu conceptul inițial inventat de Mary Anderson a fost preluat și folosit de industria producătoare de mașini pentru a fabrica ștergătorul de parbriz, devenit atît de banal și indispensabil astăzi. Chiar dacă acționarea sa este electrică, dispozitivul urmează și în prezent același principiu ca acela gîndit de doamna Anderson cu un veac în urmă.
Genul de principii care se mențin în istorie.
Foto: wikimedia commons
