S-a redescoperit, datorită jocului Spaniei, stilul tiki-taka – despre care wikipedia spune că datează de pe vremea lui Johann Cruyff. Iar Bölöni a spus că şi Steaua juca tiki-taka. Iar sîntem primii şi nu ne-am dat seama? 

Dacă Steaua juca încă din ’86 tiki-taka devine clar că acest sistem a ajuns în Peninsulă adus în bagaje de căpşunari. Iar spaniolii, şmecheri, l-au brevetat pe furiş. Nu-i nimic, avem penicilină (un alt furt calificat din patrimoniul românesc) pentru această infecţie a adevărului istoric. Ce nu poţi recupera, distruge! Ne-am hotărît astfel să devalorizăm arma cataluno-iberică prin inflaţionare. Tiki-taka a ajuns un fel de kaka-maka, de cînd toată lumea şi-l revendică. G. Becali s-a trezit că şi căpriorii lui joacă taman ca trupa lui Del Bosque (o temeinică documentare i-a revelat faptul că tiki-taka nu e un nume de fotbalist). În Ghencea s-a descoperit un sistem lejer deviat din trunchiul tehnico-tactic al Furiei Roja: Piţi-taka. Mircea Lucescu zice că doar Barcelona şi Sahtior pun pe iarbă celebra ţesătură de pase. „Tiki-taka, asta am jucat cu Zenit“, a pretins portarul Urziceniului, Arlauskis, şi cu asta ajungem la forma cea mai evoluată: tiki-taka fără minge! Mi se pare că de acum încolo cîrnaţii de Pleşcoi îi bat la fundul gol ca brand pe cîrnaţii ăştia de Xavi şi Iniesta.