Spectrele lui Lenin sau Lenin reloaded?

Stimate domnule Alexandru Călinescu,Am citit cu atenţie textul dvs. "Welcome back, Lenin!" (Dilema veche, nr. 203) care face trimitere la un interviu pe care îl acord lui Cezar Paul-Bădescu în Adevărul literar şi artistic (12 decembrie 2007). În acest text mă învinuiţi că aduc un "elogiu lui Lenin". Nu-mi aduc aminte să fi scris vreodată elogii, omagii sau ode dedicate vreunei personalităţi politice sau culturale. Am scris o singura odă la viaţa mea care se cheamă Odă tualetului sovietic şi este unul dintre cele mai subversive texte ale mele la adresa regimului comunist de tip sovietic. Ce să-i faci, am avut ghinionul să mă nasc într-un tualet sovietic care mirosea urît şi nu într-un buduar capitalist cu iz de iasomie. Însă indiferent ce miros are locul în care te naşti cred că trebuie să ţi-l asumi. În ce priveşte discuţia despre Lenin, purtată cu domnul Paul-Bădescu, e scoasă puţin din context. Vorba zicalei hermeneutice: un text scos din context este un pretext. În acel interviu fac referinţă la Lenin, în contextul în care vorbesc despre o anumită formă de memorie faţă de obiecte şi eroi care se construieşte în cadrul unui sistem politic închis, represiv şi deficitar. E una din temele centrale ale cărţii mele: modul de arhivare, de memorare a vieţii cotidiene din comunism. Eu încerc să arăt cauzele şi modalitatea prin care maşinăria de propagandă şi o anumită realitate socială au reuşit să transforme obiecte banale în obiecte-eroi, obiecte fetiş. Iar în această scriitură utopică, numită URSS, iconul Lenin a jucat un rol semnificativ. Eu susţin că el a rămas în mentalul colectiv sovietic un erou pozitiv. În cel mai consistent text teoretic al cărţii mele, "Aventura sovietică a obiectelor", încerc să arat cauzele şi mecanismul de producere a acestor obiecte şi eroi fetiş. Ştiu foarte bine cine e Lenin şi ce hram poartă, însă eu nu mă ocup în aceste texte de Lenin "criminalul". La acest capitol îl putem citi pe Stéphane Courtois, la care faceţi referinţă, şi chiar dacă nu sîntem întru totul de acord cu dumnealui, e bine să-i ştim poziţia. De asemenea, ştiu bine că în România autori precum Marx şi Lenin sînt autori trecuţi la index şi aud tot mai des de la intelectuali de primă mînă că aceştia sînt autori care au "idei care omoară". Iar schema de interpretare a comunismului care a devenit aproape canonică e foarte simplistă: Marx l-a produs pe Lenin care l-a produs pe Stalin care a produs Gulag-ul: comunism = Gulag. Eu cred că supoziţia: comunismul este răul fundamental, iar opusul lui este binele absolut este greşită. Cred că această abordare nu face decît să ne menţină în logica stalinistă din anii ’50, "cine nu-i cu noi e împotriva noastră" şi nu ne ajută prea mult să înţelegem trecutul şi prezentul. Pe lîngă Gulag, în comunism s-au mai întîmplat lucruri. E straniu, dar a existat viaţă şi în comunism. Opinia mea faţă de acest gen de abordare e destul de clară şi am spus-o de nenumărate ori. Chiar dacă discursul anticomunist actual deţine multe adevăruri, trebuie să ţinem cont că declararea publică a acestor adevăruri este bazată pe impostură, fiindcă sînt rostite şi asumate într-o vreme care nu mai poate îndeplini o funcţie critică, ba mai mult, el deturnează scopul, rolul şi problematica discursului critic însuşi. Astăzi, în loc să interogăm, noi condamnăm şi denunţăm, în loc să cercetăm şi să vedem efectele vechii ideologii asupra societăţii actuale, noi construim o contraideologie. Ideologiei comuniste dispărute i se opune o nouă ideologie: anticomunismul. E o ideologie ce nu presupune risc, ci doar profit. E un discurs care nu mai are rol critic, ci e doar o marfă care se vinde bine. Marea tragedie a intelighenţiei române este faptul că prin astfel de gesturi ea se delegitimează, iar odată cu discuţiile în jurul comunismului, totul se reduce de fapt la o singură problemă esenţială: incapacitatea intelighenţiei de a lua poziţie critică faţă de puterea şi ideologia dominante ale momentului, oricare ar fi acel moment.Ştiu foarte bine că afirmaţia "Ceauşescu este un produs al nostru" deranjează. În tradiţia culturală şi politică a României, vina şi duşmanul sînt externalizaţi: ei sînt vinovaţii şi noi victimele. Pentru a vedea gravitatea problemei mie îmi place să plusez şi să zic că Ceauşescu e cel mai consistent produs al industriei cultural-politice româneşti din a doua jumătate a secolului XX. Ceauşescu nu este un produs de import, iar regimul său a fost un regim la care am pus umărul cu mic, cu mare. Acest rău monstruos a fost posibil prin coparticiparea fiecăruia dintre noi, unii mai mult, alţii mai puţin. Aceste lucruri trebuie conştientizate şi asumate. Iar actualul regim nu cred că are nevoie de aplaudaci, ci de critici, fiindcă dacă Lenin şi Ceauşescu ne-au părăsit, demonii lor îi avem mereu cu noi.Cu acelaşi respect,Vasile ERNU