Oamenii care șochează frumos reprezintă, cred, una dintre cele mai interesante părți ale istoriei. Genul de oameni (și de șocuri) care schimbă cumva mersul vremurilor, în ciuda vremurilor.

Supermodelul britanic Jean Shrimpton se încadrează în poveste, poveste în care a pășit grațios, cu picioarele-i lungi, în primăvara lui 1965, cu ocazia unuia dintre cele mai cunoscute evenimente sportive din Australia, cursa de cai Cupa Melbourne (în prezent, Cupa Melbourne are loc în luna noiembrie).

Domnișoara Shrimpton fusese angajată de un important producător de textile să îi promoveze un nou tip de material, iar evenimentul de la Melbourne, cu tot cu partea sa mondenă, pe lîngă cea sportivă, era prilejul perfect pentru etalarea noului produs.

Compania de textile i-a trimis diverse mostre de materiale femeii pentru a-și croi ținutele în care avea să apară la Melbourne. Se pare că materialul pentru una dintre rochii nu a fost suficient, astfel încît piesa vestimentară a ieșit ceva mai scurtă decît suportau vremurile și societatea destul de tradiționalistă din Australia. Cu aproape cincisprezece centimetri deasupra genunchilor.

Și astfel, într-o zi foarte caldă de primăvară – dar, oricît de caldă era ziua, nu uitați că vorbim de o epocă în care femeile nu ieșeau din casă fără pălărie pe cap –, Jean Shrimpton și-a făcut apariția la petrecerea Cupei Melbourne în rochia mini (confecționată, cică, din prea puțin material), fără dresuri, fără mănuși și fără pălărie. Șoc! Șoc! Șoc! Și apoi liniște. După care se scrie istoria. În cazul acesta, o filă din istoria modei, mai exact din istoria fustei mini – da, ce subiect frivol ar spune unii poate, dar, zău, imaginați-vă puțin lumea fără fusta mini. Se poate, desigur, dar pierde ceva din sens, nu? Și parcă mai bine pierdem din centimetri decît din sens.

Evident, fusta în cauză, ca și apariția care încălca protocolul, reprezentau în fapt simboluri ale unor schimbări sociale istorice în plină desfășurare.

Revenind la mini, deși acest capitol îi este atribuit designerului englez Mary Quant, care deja crease fusta scurtă, apariția lui Jean Shrimpton din 1965 a avut un impact enorm, a introdus cumva noul obiect vestimentar feminin pe scena internațională.

După eveniment, primele pagini ale ziarelor nu titrau atît despre Cupa în sine. Cît despre șocul produs de modelul britanic, ea a declarat ulterior că obișnuiește să poarte adesea fuste deasupra genunchilor și că nu se aștepta ca rochia ei scurtă să provoace asemenea controverse. Și nici asemenea publicitate pentru producătorul de textile, am putea adăuga.