Singurătatea comandantului de cursă lungă
Intervenţia radiofonică a preşedintelui Băsescu readuce în actualitate expresia care a ridicat multe sprîncene cu luni în urmă. Anume, promisiunea sa că va fi un "preşedinte jucător". Unii au văzut-o în antiteza ideii de "preşedinte arbitru", realitatea demonstrează că ea se voia o distanţare faţă de inutila figură a "preşedintelui spectator". Ştim bine, Traian Băsescu este un combativ, se simte ca peştele în apă în mijlocul confruntărilor. Atît de bine, încît a fost acuzat că le şi provoacă! Din păcate, preşedintele n-are nevoie să creeze conflicte, ele există. Vorbind metaforic, ele sînt de natură romantică, cum ar fi cel dintre esenţă şi aparenţă. Sau altfel zis, cel dintre voinţa de reformă afişată de premier şi funciara sa nehotărîre. După şapte luni de viaţă, Guvernul Tăriceanu se poate lăuda doar cu isprăvile cîtorva miniştri - Monica Macovei, Ionuţ Popescu, Gheorghe Flutur şi, într-o oarecare măsură, Gheorghe Barbu şi Vasile Blaga. Dar cine sînt Cristian David, Ene Dinga, Mircea Cinteză, Mihai Voicu, Bogdan Olteanu? Dar Seculici, Copos şi Marko? Am fi ştiut de Sulfina Barbu, dacă nu era scoasă la lumină de torenţi? La fiecare şedinţă de Guvern, Ministerul Industriilor produce o nouă şi mereu aceeaşi ordonanţă privind controversata acţiune Petrom - Petrom Service - Liviu Luca, cu procente generoase şi multe zerouri. Deocamdată a fost respinsă sistematic de cuplul Popescu-Blaga. Toate acestea alimentează nemulţumirile prezidenţiale. I se reproşează lui Băsescu limbajul şi vehemenţa, contrapuse civilităţii şi calmului exhibate de Tăriceanu. Dar, vai, e doar o problemă de formă, căci nici calmul şi nici costumele nu împing lucrurile înainte. Fondul este recuperarea programului cu care au fost cîştigate alegerile. Calmul premierului a rămas neatins chiar şi sub ultimul tir prezidenţial. Poate că motivul esenţial al ţinutei sale de gentilom este siguranţa dlui Tăriceanu că, datorită Constituţiei, este într-o poziţie cît se poate de sigură. Relansarea alianţei nu poate fi făcută decît prin mecanismul alegerilor anticipate, iar pentru asta trebuie să concure atît de mulţi factori, încît şeful executivului se poate socoti la adăpost pentru multă vreme. Chiar şi cu (puţin mediatizatele) amînări ale Codului Fiscal sau ezitări în stabilirea TVA-ului. Ministrul Culturii a demisionat din motive cam teoretice, ministrul Finanţelor ar putea proceda la fel, din motive tehnice. Nu-i nimic, corabia şontîcăie înainte, în numele muncii în echipă! La fel de grav este că premierul nu a reuşit să explice de ce notele informative ale SRI-ului pot fi interpretate atît de diferit în cele două palate. Şi erau 4 sau 21? Preşedintele Băsescu ameninţă că va cere declasificarea lor pentru a nu mai plimba chestiunea cercurilor de influenţă doar prin teritoriul aluziilor şi interpretărilor. N-ar fi rău s-o facă, nu numai pentru că sîntem curioşi, ci şi pentru că în acest fel ar scăpa în bună măsură de faima căutătorului de scandal cu lumînarea. Sau, dacă notele se vor dovedi anodine, ar purta-o pînă la adînci bătrîneţi politice! Fapt e că preşedintele riscă să fie izolat în cîmpul politic. Constituţia îl împiedică să facă ce-l îndeamnă conştiinţa, iar dacă se limitează la avertismente e respins de corul formaliştilor, care visează dialoguri între parteneri imposibili şi un covor de zîmbete protocolare tras peste gunoiul din ogradă. În climatul tulbure al anilor '30, preşedintele american Franklin Delano Roosevelt a-nţeles că trebuie să inventeze ceva pentru a-şi atrage de partea sa simpatiile publicului. În fiecare săptămînă, timp de mulţi ani, a vorbit pe-nţelesul tuturor la radio. Cîte un sfert de oră. Şi-a explicat intenţiile, şi-a deconspirat adversarii, a detaliat dificultăţile ce urmează, articulaţiile legislative şi carnaţia instituţională. Un ziarist le-a ironizat, botezîndu-le fireside chats (discuţii la gura sobei) şi aşa le-a rămas numele. De un astfel de culoar are nevoie şi Traian Băsescu. Este un politician suficient de abil ca să atragă astfel de partea sa marele public, aliatul de care are mare nevoie.
