– Nu sînt ca tine! Ce nu pricepi? Nu am chef să muncesc ca un nebun. Crezi că lor le pasă? Crezi că Steve ne plătește așa cum ar trebui? El face de cel puțin zece ori mai mulți bani decît face fiecare dintre noi, și noi sîntem cei care muncim pentru el!

Cozmin e furios pe mine. E frig în Chicago și săpăm un șanț în jurul unui garaj care se scufundă din cauza fundației proaste. Steve e un american polonez care ne-a angajat la negru. Eu trag tare să terminăm, Cozmin crede că ar trebui să o lăsăm mai moale, căci în felul ăsta vom avea mai multe ore de lucru și deci mai mulți bani.

Îmi este drag. Ne-am chinuit groaznic în primele două luni de Chicago. Din cînd în cînd, explodează. De cele mai multe ori are dreptate. La fel și acum.

Cumva, însă, nu pot să fac ceea ce îmi spune el să fac. Stihia de maică-mea mi a băgat în cap că statul este o boală. Mama e săracă lipită, dar a muncit non-stop toată viața. A stat cu un bărbat bețiv și abuziv pentru că asta era datoria ei. Destinul ei a fost să spele și să curețe obsesiv. Probabil mi-a spălat și mie creierul. A încercat tot timpul, cîteodată un pic prea disperat, să fie parte a „lumii bune“. Prea neagră, prea cinstită și prea săracă pentru a avea vreo șansă reală de a scăpa din lumea „proastă“, unde cei din jurul ei, medicii din Craiova, o spuneau cu indiferență sau cruzime.

– Ce facem aici? Facem cinci dolari pe oră și abia reușim să ne plătim chiria!

– Da, mă, dar conducem mașini străine, stăm în Chicago și mîncăm cînd vrea mușchiul nostru de la McDonald’s. În plus, am stat la semafor lîngă Michael Jordan.

Ne este de o sută de ori mai bine decît ne era în România, deși sîntem niște sărăntoci. Nu rîde. De obicei reușesc să îl fac să rîdă, dar azi e posomorît rău. Îl las în pace și continuu să sap șanțul.

Au trecut mai mult de 23 de ani. Cozmin e undeva bine în State. Muncește de i sar capacele, dar este foarte bine. Nu are nici un gînd să se întoarcă. Eu m-am întors și nu aș vrea să mai plec.

Din cînd în cînd, îmi vine și mie să explodez cu asta că nu sînt ca tine. Să mă vait că a trebuit să muncesc ca un căpiat toată viața, că familia mea a fost în cel mai bun caz un impediment, că nu mă pricep cititorii și încă vreo pagină de prosteli.

Dar nu pot. E supercompetiție și nu am nici sîrme în fund, și nici nu mă pîndesc asasinii cu priviri ucigașe plătiți de străini bogătani. Magnificii noștri lideri sînt mereu în pericol. Doamna Firea riscă să fie otrăvită cu fierătanii și e urmărită de dușmanii bucureștenilor, domnul Dragnea își sacrifică libertatea și viața pentru ca poporul să poată mînca românește și să nu fim invadați de armata lui Soros.

Pe Codrin îl vînează extratereștrii, pe doamna Doina cea ministră au răpus-o la fel cum au încercat să răpună o altă megavaloare a noastră – domnul Borcea – cu mercur. Nicolicea, Ștefan Nicolae, Iordache riscă mereu să moară din deficit masiv de bun-simț. Doamna Viorica este vînată cu înverșunare de gramatică, logică și ridicol. Carmen Dan și marea majoritate a miniștrilor sînt pîndiți necruțător de profesionalism, iar domnul Daea, de cormorani și de penibil.

Rareș Bogdan este, săracul, mereu la luptă cu inamicii lui Avram Iancu, nu de alta, dar la cît de prieten este cu Oprea, Gușă și Vanghelie, nu prea ține cu gargara cu PSD. Un amestec de Pleșoianu și Funar, mă aștept în orice moment să ne dezvăluie că adevărații dușmani ai poporului sînt ținerea de minte și fraierii care nu s au îmbogățit din contracte cu statul.

Blaga, Bușoi, Vâlceanu, Fenechiu duc și ei lupte pe viață și moarte cu foștii lor prieteni și colegi, și mai ales cu inamicii clasici ai partidului, cum ar fi cinstea, coloana vertebrală și în special disonanța cognitivă.

Discuțiile noastre publice nu mai sînt despre cum am putea să facem România mai bună, ci despre cît de viteji și cît de mult se sacrifică pe altarul țărișoarei Cațavencii noștri.

Problema mare rămîne că marea majoritate a oamenilor care ar trebui să facă politică nu sînt deloc ca aceia care fac politică acum și că o bună parte a românilor necăjiți care trăiesc la limita sărăciei cred că într-adevăr oamenii de mai sus, oameni care au trăit și trăiesc foarte-foarte bine din gargară și afaceri cu statul, sînt victime care merită ascultate și votate.

Din păcate, abordarea asta promovată iresponsabil și adesea obscen de televiziunile unor alți hoțomani sociopați ca Voiculescu și Ghiță ne duce încet, dar sigur, spre o Românie victimă.

Foto: Cosmin Bumbuț