Papirusul Ebers, unul dintre cele mai vechi documente medicale din lume, provenit din Egiptul Antic (descoperit de Georg Ebers, egiptolog și scriitor german, în a doua parte a secolului al XIX-lea), aduce și cîteva menținui despre banalul (și atît de pomenitul) săpun din zilele noastre. Mai corect, despre originile lui, căci, așa cum vă imaginați, ceea ce foloseau egiptenii era diferit față de ce avem noi acum prin băi. În documentul menționat, săpunul este un produs rezultat dintr-o combinație de uleiuri animale și vegetale cu săruri alcaline, pe care egiptenii îl foloseau și în scopuri medicale, pentru a trata diferite afecțiuni ale pielii, dar și pentru a se spăla.

Mai departe.

De la romani, cunoscuți pentru igiena exemplară ca și egiptenii, de altfel, pleacă și o legendă legată de denumirea produsului. Se pare că „săpun” vine de la numele Muntelui Sapo, unde atunci cînd ploua se forma o mixtură din grăsimile provenite de la sacrificarea animalelor și cenușă, care ar fi avut darul de a ajuta la curățire. Așa o fi. Ideea este că romanii foloseau acest amestec de grăsimi animale cu cenușă pe post de săpun. Cine își permitea adăuga și puțină apă de flori, pentru aromă.

În Europa s-au dezvoltat tehnici de manufacturare a săpunului de prin secolul al VII-lea, dar îndreptîndu-ne spre epoca medievală, putem uita ușor, dar sigur de curățenie și igienă. Cu excepții de prin alte părți, ce-i drept. În Japonia, chiar și în acea perioadă, baia zilnică a rămas un obicei important.

Spălatul și săpunul au revenit la modă în Europa prin secolul al XVII-lea, însă nu pentru oricine, ci cu precădere pentru clasele superioare. Două secole mai tîrziu găsim săpunul taxat aferent pe lista bunurilor de lux. După eliminarea acestei taxe, firește a devenit un produs accesibil pentru majoritate și, pe cale de consecință, și nivelul de igienă al populației s-a ridicat considerabil.

Un rol important în producția de masă a săpunului l-a jucat chimistul francez Nicolas Leblanc, care, în 1791, a inventat o procedură de fabricare a sodei din banala sare. Combinată cu grăsime, rezultă săpun.

Cele două războaie mondiale au cam adus săpunul unde este astăzi. Întrucît resursele de grăsimi animale și vegetale lipseau, chimiștii au elaborat formule artificiale care să le înlocuiască. A rezultat ceea ce generic am numi detergenți.

Pentru o toamnă curată. Și nu numai.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: wikimedia commons