Nu vii, ci riguroși

Publicat în Dilema Veche nr. 823 din 28 noiembrie – 4 decembrie 2019
Nu vii, ci riguroși jpeg

Acum mulți ani, mă îndrăgostisem pur și simplu de un lac. Îl vedeam într-o priveliște largă, impresionantă (este un lac cam cît o mare!) și mă fermeca infinita lui transformare după orele zilei, după anotimpuri, ba chiar și după ani, căci oamenii nu pregetau să construiască la malul lui, dar și mai avîntat, în larg. Într-o zi, am citit într-un ziar că vietățile lacului, pentru care dezvoltasem un interes afectuos, sînt puse în pericol de fel de fel de specii „parazit“, care nu aparțineau natural acestui habitat, fiind aduse în lac involuntar de oameni și acum proliferau decimînd speciile autohtone, incapabile să se apere cumva. De pildă, în acest lac apăruseră specii venite de la multe mii de kilometri, din ape cu care lacul nu avea absolut nici o legătură. Explicația era că vapoarele care intrau pe lac după ce navigau pe oceanele lumii încărcau de te miri unde apă în depozitele lor, pe post de balast. Gurile lor lacome înghițeau și pești odată cu enorma cantitate de apă ce urma să le stabilizeze pe drum. Cînd deversau această apă „balast“ luată din Oceanul cutare în lacul acesta, pentru a se încărca într-unul dintre porturile sale, peștii din ocean pătrundeau în lac. Poate că unii mureau, dar, iată, prin cine știe ce fisură a ecosistemului, peștii străini se adaptau și se hrăneau cu peștii autohtoni. Așa că sub apele lacului se produceau schimbări de faună care îi îngrijorau pe specialiștii de la malul lacului. Apăruseră, de pildă, pești de neimaginat aici care, ca la un semnal, ieșeau pe mal și o porneau tîrîș, împingîndu-se cu înotătoarele spre cea mai apropiată baltă, pe care o luau în stăpînire imediat, cu o rapacitate și o eficiență înspăimîntătoare. Puteau merge așa și un kilometru. De unde știau cînd să iasă, de unde știau că merg în direcția unei bălți, cine le dădea comanda să iasă așa mulți, formînd adevărate migrații ce opreau pentru ore bune circulație pe drumurile ce dădeau ocol lacului? Nimeni nu știa. Era un mister. Un mister mai degrabă înspăimîntător decît fascinant pentru oricine vedea sau auzea așa ceva.

Recent, mi-am adus aminte de sentimentul straniu, de frică și ciudă, care m-a încercat cînd am auzit ce se petrece sub luciul lacului drag și mi-am imaginat cum peștii aflați de zeci de mii de ani în siguranță în acest habitat al lor, la care sînt deplin adaptați, sînt acum eliminați de peștii aduși accidental de oameni, de prin alte locuri, și care se adaptează încă și mai bine. Ciudat, acest sentiment nu mi-a revenit cînd am citit cine știe ce despre viața naturii, ci după ce am citit un articol în Le Figaro despre ce mai zice Academia Franceză.

Ca americanofil care iubește limba franceză din țara lui fost francofonă și tot mai anglofonă de la marginea Europei, vă mărturisesc că-mi place seriozitatea cu care Academia Franceză își joacă rolul de gardian al limbii ei naționale. Foarte recent, Academia Franceză a emis un comunicat prin care își exprimă grava îngrijorare pentru degradarea limbii franceze, ca urmare a agresivei invazii de americanisme. Acest fenomen duce la apariția unei limbi bizare, vorbite tot mai natural de tot mai mulți oameni, cunoscută drept „frangleză“, care afectează serios nu doar vocabularul, ci și sintaxa francezei. Aceasta este evaluarea Academiei de la Paris, alarmată de tendința de normalizare a anomaliilor lingvistice. Citesc, deci, în presa franceză acest fragment dintr-un comunicat oficial: „Academia Franceză nu a fost niciodată ostilă adoptării și utilizării termenilor străini. Dar astăzi se arată profund îngrijorată (gravement préoccupée) de dezvoltarea franglezei“. Academia atrage atenția că principala cauză a acestui fenomen este nerespectarea riguroasă a Legii Toubon. Vă amintiți, cred, de această lege franceză, adoptată în 1994, care păzește strașnic limba franceză în actele oficiale ale statului, în școli, în conferințe publice etc. Legea Toubon, la vremea adoptării ei, a fost serios îmblînzită de Consiliul Constituțional, care a statuat că libertatea de gîndire și de exprimare – indiscutabil, drepturi fundamentale ale omului – nu pot fi, totuși, limitate. Mai clar: libertatea de exprimare protejează inclusiv exprimarea defectuoasă, agramată sau plină de americanisme. Sigur, oamenii sînt liberi să evalueze pe cel/cea care se exprimă, dar el/ea nu poate fi împiedicat să o facă. Frizăm ideea că gramatica este o piedică (desigur, pusă de bestiile conservatoare) în calea drepturilor fundamentale ale omului. Să nu dramatizăm: este deja un standard că libertatea de exprimare protejează orice idioțenie spusă public. Păi, dacă e protejată prostia, de ce n-ar fi protejat și agramatismul în numele acestei atît de importante libertăți? Adică poți să spui enormități, ba chiar poți să înjuri, dar nu poți să folosești americanisme? Come on!

În fine, revin la reacția recentă a Academiei Franceze, citînd precizările interesante ale unuia dintre membri, filologul Barbara Cassin: „Vrem să contribuim la o Europă rezistentă, care refuză să se construiască conform acestei non-limbi a purei comunicări care este engleza globală. Refuzăm ca limbile noastre, cele pe care le vorbim, franceza, ba chiar și engleza însăși (limba lui Shakespeare, Emily Dickinson sau Churchill) să devină biete dialecte pe care le vorbim fiecare la noi acasă“. Pledoaria Academiei Franceze este, așadar, pentru plurilingvism și împotriva unei singure limbi omogene, compozite și simplificate, a unui fel de limbă universală de Internet, o engleză de plastic.

În ceea ce ne privește, și limba noastră se află, biata de ea, sub atacul „romglezei“ – această engleză de plastic, globală, o excrescență moartă construită pe trupul minunatei limbi engleze de funcționarii globalizării nivelatoare, o specie lingvistică agresivă ce devorează limba culturii noastre. Mă întreb care ar fi fost reacția intelectualilor români, mai ales a celor de ultimă generație, dacă Academia de pe Calea Victoriei ar fi emis o poziție similară. Nu-i greu să-mi imaginez. Mai întîi, ar fi venit, doct, cu platitudinea că „limba-i vie“, așadar să o lăsăm în plata ei să meargă cum vrea. Doar că „limba-i vie“ este, desigur, o metaforă. Realitatea este că oamenii care o vorbesc sînt vii și, astfel fiind, se întîmplă adesea să greșească. În fond, nimic nu-i mai viu decît greșeala – ea este manifestarea ruperii cu regula (care-i mereu moartă, știm și asta). Vii, foarte vii sînt politicienii, maneliștii, miliardarii de carton, activiștii, gureșii de talk-show, toți cei care populează sonor spațiul nostru public. Și v-ați întrebat vreodată de ce am ajuns la consensul că limba română vorbită este grav avariată? Limba română din spațiul public este vorbită taman de acești vii. Așa vii cum sînt, ei și nimeni alții fac din limba română ceea ce auzim, adică un instrument de comunicare din ce în ce mai puțin expresiv, tot mai limitat și mai puțin generos cu inteligența și imaginația, un limbaj de semne grafice și sonore nu cu mult mai complex decît cel al maimuțelor. Căci și maimuțele sînt, desigur, vii.

Apoi, ar fi acuzat Academia că e na­ționalist-ceaușistă și că, la cîte păcate are, mai bine și-ar ține gura. Academia Franceză, firește, poate să fie îngrijorată de starea limbii franceze pentru că pe-acolo n-a umblat Ceaușescu. Pe noi, individul mort acum 30 de ani încă ne mai bîntuie.

Ne-am obișnuit, nu știu cum, că orice apărare a „românescului“ în­seamnă naționalism, după cum orice critică a „românescului“ este o pildă de corectitudine și luciditate. Multe sînt belelele noastre naționale, indis­cutabil. Avem foarte multe de schimbat în noi înșine și în țara noastră dacă vrem să nu mai fim coada Europei. Și vorbesc despre schimbări care nu ne-ar obliga deloc să fim altceva decît sîntem. Am putea, de pildă, să ne schimbăm atitudinea față de limba română, să-i cultivăm bogăția și frumusețea. Și cînd ne folosim de ea, să nu mai fim chiar așa „vii“, să fim riguroși.  

P.S. Știu că oamenii înțeleg, adesea, textele pe care le citesc în feluri cu totul neașteptate pentru autor. De aceea, precizez clar că nu sînt deloc un admirator al Academiei Române.

Foto: wikimedia commons

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Adevarul.ro

image
Motivul absurd pentru care o vânzătoare a refuzat doi tineri. „Poate credea că îl folosiți la orgii“
Doi tineri, unul de 25, iar celălalt de 21 de ani, susțin că o vânzătoare a refuzat să-i servească și le-a cerut să vină însoțiți de părinți, deși aveau actele și puteau să demonstreze că sunt majori. De fapt, ei nici măcar nu au cerut țigări, alcool sau alte produse destinate exclusiv adulților.
image
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Un anunț imobiliar din Brașov pentru vânzarea unui garaj din lemn a stârnit ironii din partea românilor. Garajul de 22 metri pătrați din lemn costă cât o garsonieră.
image
Ianis, sufocat de Hagi: cum un părinte, „orbit“ de subiectivism, a ajuns să facă țăndări imaginea băiatului său
Managerul Farului a mai creat un caz, deranjat că selecționerul nu i-a titularizat băiatul în amicalele cu Irlanda de Nord și Columbia. Episodul lungește lista derapajelor unui părinte care persistă în greșeala de a-și promova agresiv fiul, mărind și mai mult povara numelui pe umerii acestuia.

HIstoria.ro

image
Bătălia codurilor: Cum a fost câștigat al Doilea Război Mondial
Pe 18 ianuarie a.c., Agenția britanică de informații GCHQ (Government Communications Headquarters) a sărbătorit 80 de ani de când Colossus, primul computer din lume, a fost întrebuințat la descifrarea codurilor germane în cel de Al Doilea Război Mondial.
image
Cum percepea aristocrația britanică societatea românească de la 1914?
Fondatori ai influentului Comitet Balcanic de la Londra, frații Noel și Charles Buxton călătoresc prin Balcani, în toamna anului 1914, într-o misiune diplomatică neoficială, menită să atragă țările neutre din regiune de partea Antantei.
image
Istoricul Maurizio Serra: „A înțelege modul de funcționare a dictaturii ne ajută să o evităm” / INTERVIU
Publicată în limba franceză în 2021, biografia lui Mussolini scrisă de istoricul Maurizio Serra, membru al Academiei Franceze, a fost considerată un eveniment literar şi istoric.