„…inițiativa noastră și-a atins scopul: toată lumea discută acum despre eveniment și despre Constantin Brâncuși. Probabil că un milion de tineri care erau virgini într-ale lui Brâncuși vor afla acum de existența marelui sculptor“. Autorul acestui raport de misiune reușită este actualul ministru al Culturii, dl Bogdan Gheorghiu. Dar care a fost inițiativa care a dezvirginat „probabil un milion de tineri într-ale lui Brâncuși“? Care este „evenimentul“ despre care toată lumea discută și care este marele scop atins? Vorbește toată lumea despre Brâncuși sau despre Irina Rimes? Oare ministrul aude ce se vorbește?

Este, desigur, un eveniment gîndit de dl ministru al Culturii. Dl Bogdan Gheorghiu, ministrul Culturii, vine de la partid, nu vine din cultură. Așadar, nu-i greu să-ți dai seama ce a fost în mintea lui cînd a decis, mai întîi, că Brâncuși are nevoie de ambasadori numiți de el și, mai apoi, să acorde cîntăreței Irina Rimes această bizară acoladă. Riguroși cum vă știu, veți spune că titulatura exactă nu e de „ambasador al lui Brâncuși“, ci de „ambasador al Zilei Brâncuși“, ba chiar „ambasador onorific“, dar veți zîmbi, desigur, căci e greu să discerni care titlu e mai ridicol decît celălalt. Atîta sînt de caraghioase titulaturile astea încît se naște imediat un semn de întrebare asupra bunului gust intelectual al celui care le mînuiește. „Ambasador onorific al Zilei Brâncuși“ – ce naiba e asta? Am putut citi păreri ale unor recenți, cum că ideea cu ambasadoria e foarte bună, că uite, și UNESCO are ambasadori. Dar nu numai UNESCO are ambasadori; statele lumii au ambasadori, regii și reginele au ambasadori, multe organizații internaționale au ambasadori, iar ambasadoria este chiar un grad profesional în ierarhiile tuturor diplomațiilor din lume. Ridicol este să alături ideea de ambasador unui geniu care nu are nevoie de nici un ambasador (cum ar suna „ambasador al lui Leonardo da Vinci“ sau „ambasador al lui Shakespeare“?) și, cu atît mai mult, cu o zi a lui, stabilită prin ucaz – azi- mîine vom stabili și ambasadori ai Zilei Eminescu, ai Zilei Enescu și, de ce nu, ambasadori ai Zilei Pompierului, ai Zilei Excavatoristului sau chiar ai Zilei păcălelilor.

Cum ziceam, fiind de la partid, mintea ministrului e mai simpluță și, de aceea, mai ușor de citit. Acolo a funcționat acest raționament: „Ca ministru, trebuie să duc cultura cea mare în atenția tinerilor (nobilă misiune), așa că iau un cîntăreț cu succes la tineri și îl pun ambasador al unei chestii de mare cultură, el vorbește despre chestie, fanii aud de chestie și, iaca, i-am culturalizat“. Nu contează că ambasadorul habar nu are ceea ce reprezintă. Biata Irina Rimes însăși recunoaște: „N-am avut mereu tangență foarte-foarte mare cu cultura, cu cultura necontemporană (sic!) pentru că am fost și eu copil, am crescut la țară“. Zău, e înduioșător! Nu contează nici limba română pe care o vorbește. Ministrul Culturii, fiind de la partid, nu are criteriile să simtă că cineva care spune „Eu sînt mai mainstream, așa…“ nu vorbește chiar limba română pe care el este dator să o apere și să o cultive. Cum zic, ignoranța „într-ale lui Brâncuși“ nu e un impediment pentru ministrul Culturii în numirea cuiva ca „ambasador“ al lui Brâncuși – la partide, inclusiv la PNL, se practică pe scară mare numirea nepricepuților într-o funcție. Ba aș zice că numai așa ceva se practică, cu rare excepții. Iar despre strategia dezvirginării „într-ale lui Brâncuși“ cu cineva care nu prea știe cum e cu Brâncuși, ce ar mai fi de zis?

Dar gîndirea de partid nu e doar simpluță și plină de clișee, e și plină de ea însăși. Așa fiind, omul de partid are unele scheme deja clasice cu care speră că iese din în-curcături. De pildă, toată lumea a prins din zbor că, dacă o zbîrcești, poți să o întorci spunînd că nu prostia ta e importantă, important e că toată lumea vorbește despre ea. Șmecherie mare, domnule! Adică, vezi Doamne, intenționat ai făcut-o lată, ca să vorbească lumea – deștept ești, nene, i-ai păcălit pe toți!

Truismul că scopul e să se vorbească despre ceva indiferent dacă se vorbește bine sau rău se invocă de plictisitor de multe ori în cazul oricărui eșec de comunicare publică. Iar ministrul Gheorghiu e mîndru de el, cum spuneam mai sus: „…inițiativa noastră și-a atins scopul: toată lumea discută acum despre eveniment și despre Constantin Brâncuși. Probabil că un milion de tineri care erau virgini într-ale lui Brâncuși vor afla acum de existența marelui sculptor“. Doar că nu e deloc așa. Să se vorbească despre ceva, orice, dar numai să se vorbească, este scopul tabloidului, al propagandei de nivel jos, al celui care caută scandalul, care nu pune preț pe reputație, ci pe zgomot. Dacă ministrul Culturii organizează un eveniment doar ca să se vorbească despre el, îi sugerez să organizeze chestii mai intense, mai colorate, mai zgomotoase. Momentul cu Irina Rimes a fost doar jenant. Sînt convins că în direcția asta poate mai mult decît să o împingă pe biata cîntăreață într-un teritoriu în care își frînge fragilele-i glezne de la primii pași. Doar că nu asta e logica specifică unui ministru al Culturii. El chiar trebuie să-și propună să se vorbească într-un anume fel, nu să se vorbească orice, numai să se vorbească. Îmi dau bine seama că exigența de calitate nu e specifică gîndirii de partid (știu asta, pentru că am fost acolo și am văzut cu ochii mei), dar ea trebuie să fie specifică unui ministru al Culturii. De-aia zic, o fi dl Bogdan Gheorghiu bun la partid, în filiala lui, să organizeze „evenimente“ despre care să se vorbească fără să conteze ce anume se vorbește, dar nu în fruntea Culturii. Unde mai pui că domnia-sa pare să nu audă bine: da, toată lumea vorbește, dar nu despre Brâncuși, ci despre Irina Rimes.

Las la o parte milionul din vorbele sale, pare un mic puseu din specia de delir cu care Gigi Becali i-a obișnuit pe iubitorii fotbalului, căci doar patronul clubului FCSB mai visează milioane cu convingerea cu care visează ministrul Culturii. Expresia „virgin într-ale lui Brâncuși“ reține, însă, imediat atenția. Unei urechi cultivate, expresia îi sună dizarmonic, strident – zgîrie. Ca și vorba ambasadoarei sale, „eu sînt mai mainstream, așa…“. Sigur că înțelegi ce vrea să spună: un milion de tineri care n-au auzit niciodată de Brâncuși. Dar limba nu e doar instrument de comunicare, vorbirea limbii presupune cultivarea ei, iar un ministru al Culturii ar trebui să fie primul care știe asta. Un ministru al Culturii e dator înainte de orice să vorbească o limbă în respectul unei tradiții, cu grijă pentru eleganță și sonorități, protejînd-o de abuzuri ignare. Și vă rog să nu-mi spuneți că limba străzii și nu limba cultă trebuie folosită, ca să priceapă tot românul. Dacă nici ministrul Culturii nu e dator să vorbească limba cultă, atunci admitem că unica versiune a limbii noastre este cea din manele, de la televizor sau de pe stadioane și încetăm să mai vorbim despre cultură.

Cînd îți dai seama cam ce limbă română vorbește ministrul Culturii, se deschid imediat două consecințe. Prima: căderea de nivel consacrată de PSD în privința administratorilor culturii naționale este continuată de PNL. A doua, cu asemenea miniștri, căci dlui Gheorghiu i se adaugă deja încă vreo doi care se exprimă bizar în limba română, PNL nu prea mai este îndreptățit să rîdă de alde Dăncilă și Daea.

Cît despre speranța că, după momentul penibil al bietei ambasadoare și explicațiile pe măsură ale ministrului, un milion de tineri care nu auziseră de Brâncuși dau năvală spre surse ca să se adape de la marea lui artă, merită să discutăm separat, în mod serios. O voi face cu un prilej apropiat, în paginile acestei reviste.

Pe scurt, cînd îmi dau seama ce-i în mintea ministrului Culturii și cînd îl aud cum vorbește, pot paria că șirul de nefăcute marca Bogdan Gheorghiu abia începe. Cum ar zice la unison ministrul și ambasadoarea zilei, va fi fun