Într-o zi din vara lui 1798, într-o pivniță din localitatea Reims avea loc, în secret (din cauza revoluției în plină desfășurare), o nuntă. Domnul ­François-Marie Clicquot o lua de soție pe Barbe-Nicole Ponsardin. Coin­cidență sau nu pentru istoria care va urma, preotul care a ținut slujba de că­să­torie (aproape în șoaptă, pentru a nu fi descoperiți), le-a făcut cadou mirilor o carte scrisă de călugărul Dom Pérignon.

După nuntă, François și ­Barbe Nicole au decis să se ocupe de o mică afacere cu vinuri, moștenire de familie. Deși cei doi nu aveau experiență în industria producției de vin și nici contextul nu era chiar favorabil sub aspectul comerțului, întrucît tocmai începuseră războaiele napoleniene, munca lor a dat roade. Șampania începea să bolborosească pe la marile curți europene. La acel moment, șampania era, de fapt, un vin spumos, cu aspect tulbure din cauza sedimentelor din urma fermentației, descoperit din întîmplare în mănăstirile din estul Franței și îmbunătățit de călugărul Dom Pérignon, care, de altfel, l-a și făcut cunoscut.

În 1805, doamna Barbe-Nicole Clicquot a devenit văduva Clicquot (La Veuve Cliquot) și a decis să continue afacerea pe care o începuse cu soțul său. După ce a trecut cu greu peste multe impedimente, mai ales financiare, istoria i-a mai pus cîteva piedici: blocada navală instaurată de Napoleon în 1806 împotriva britanicilor și răspunsul proporțional al acestora. Nu se mai putea exporta în acea direcție, astfel încît văduva Clicquot s-a îndreptat către Rusia, doar că, în 1812, țarul Alexandru a instituit un embargo asupra vinului îmbuteliat în Franța.

În ciuda acestui fapt, în 1814, după ce Napoleon a fost exilat în insula Elba, compania Clicquot a decis să trimită un transport mare (10.000 de sticle) de șampanie de cea mai bună calitate către Königsberg (Kaliningradul de astăzi). Marfa s-a vîndut rapid. După doar o săptămînă, încă 13.000 de sticle de șampanie plecau spre Rusia, ajungînd și la Sankt Petersburg. După ce a gustat din băutura franțuzească, țarul Alexandru I a spus că nu va mai bea altceva de atunci înainte. În scurt timp, blocada navală și ostilitățile s-au încheiat, iar afacerea văduvei Clicquot a devenit un succes internațional.

Doar că franțuzoaica nu s-a oprit aici, ci și-a propus și să îmbunătățească calitatea băuturii sale. Metoda champe­noise, folosită pentru producția șam­pa­niei, lăsa tot soiul de reziduuri care afectau aspectul și gustul produsului. Doamna Clicquot a limpezit situația, revoluționînd producția de șampanie cu tehnica remuage (sticlele sînt așezate cu capul în jos într-un suport și învîrtite la un anumit interval de timp, vreo două luni, astfel încît impuritățile se depun pe spatele dopului de plută, care se scoate cu atenție pentru a fi curățat).

À votre santé!