Libertatea de exprimare între tirani, manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți

Publicat în Dilema Veche nr. 944 din 12 – 18 mai 2022
O mare invenție – contractul social jpeg

Prokopi Gîngavul – personaj din Istoria insulei de Evgheni Vodolazkin (Humanitas, 2021) – a scris două cronici, una oficială, alta secretă, în care relatează faptele prințului Justin și ale soției sale, Glikeria. În prima cronică, encomiastică, Justin este „preanobil“ și „preacucernic”, iar cronicarului nu-i „ajunge priceperea pentru a descrie bunătatea și înțelepciunea” prințului; Glikeria este „soție devotată”, „recipient al neprihănirii”, „făclie a omeniei”. În cronica secretă, Justin devine „soț infidel, prost, șperțar și uzurpator”, iar Glikeria apare ca „tîrfă fără pereche”, care „își vindea trupul pe străzi și prin piețe, în case nobile și în cazărmi”.

În mod  evident, Vodolazkin trimite la Procopius din Caesarea. După ce a scris în mod elogios despre Iustinian și Teodora, în două cronici oficiale, Războaiele (545-533) și Zidirile (553-558), istoricul bizantin a compus Istoria secretă (553-558), în care aceleași cuplu are parte de  pamflete vitriolante, care pot figura la loc de cinste într-o antologie a genului. Iustinian „nu se sătura niciodată de jafuri și de omoruri, ci după ce despuia o mulțime de case de oameni bogați, căuta altele... Ucidea fără socoteală zeci de mii de oameni și pregătea apoi în mare grabă măcelărirea altora”. Înainte de a se căsători cu împăratul, Teodora ar fi fost prostituată. „Cei care o încercau vedeau numaidecît că împreunările se făceau împotriva firii.” Detaliile oferite de Procopius despre viața sexuală a Teodorei și despre cruzimea lui Iustinian (dintre care cele menționate în citatele de mai sus sînt cel mai puțin șocante) par să fie mai degrabă rodul imaginației unui autor frustrat și resentimentar decît al preocupării pentru adevăr care ar trebui să călăuzească un istoric onest. Nu e de mirare că Istoria secretă nu a putut fi făcută cunoscută nici în timpul domniei lui Iustinian, nici în timpul domniei lui Iustin, nepotul acestuia. Istoricii contemporani cu Procopius și cei de după el nu au menționat-o, chiar dacă o cunoșteau. Abia în secolul X Istoria secretă este evocată în Lexiconul Suidas, dar cu precizarea că ar fi o operă „pătimașă”.  Tradusă din greacă în latină, cronica a fost publicată pentru prima dată în anul 1623, la Lyon, dar cu cenzurarea fragmentelor despre apetitul sexual insațiabil și cele mai „condimentate” tehnici erotice ale Teodorei. Apoi au urmat alte ediții critice, necenzurate, în  greacă și în latină, precum și traduceri în mai multe limbi moderne, inclusiv una excelentă în română, datorată lui H. Mihăescu (Editura Academiei, 1972).

Romanul lui Vodolazkin și cartea lui Procopius din Caesarea dezvăluie, fiecare în felul său, modul în care se scrie istoria și se ascunde adevărul în regimurile politice care prohibesc  libertatea de exprimare. Nici cronicile oficiale, nici cele secrete nu sînt credibile în totalitate. Și unele, și altele ascund cea mai mare parte a adevărului și oferă fie ficțiuni encomiastice, fie produse ale imaginației resentimentare. Adevărul nu poate conviețui decît cu libertatea de exprimare. Înfățișarea faptelor se apropie de adevăr numai din perspective multiple, însoțite de bună-credință, spirit critic, tenacitate și rigoare. Este firesc ca această libertate să fie definitorie pentru democrația constituțională. În absența libertății de exprimare nu poate exista deplin nici o altă libertate a persoanei, iar adevărul este sufocat. Treptat, însăși comunitatea în care este îngrădită sau interzisă libertatea de exprimare se sufocă. Adevărul este oxigenul unui regim politic sănătos.

Ceea ce nu înseamnă că libertatea de exprimare nu are propriile vulnerabilități. Ea poate fi folosită pentru manipulare de către agenți de influență care urmăresc erodarea încrederii în valorile fundamentale ale democrației constituționale. O libertate este utilizată pentru distrugerea celorlalte libertăți. Agenții de influență profită de credulitatea naivilor, amețiți cu argumente care desfigurează logica faptelor, de indiferența mizantropilor și de falsul spirit pacificator al echidistanților. Rețelele de socializare sînt inundate de mesaje în care sînt atacate, în special, Uniunea Europeană și NATO și, în general, civilizația euroatlantică. Mai mult, organizații civice, partide politice și platforme online din UE și SUA sînt raliate acestei ofensive, sub drapelul unei libertăți abstracte pentru distrugerea libertăților concrete. Este năucitor să auzi un senator american explicînd că Rusia a atacat Ucraina deoarece aceasta din urmă a făcut parte din Uniunea Sovietică. Cu acest argument, SUA ar trebui să redevină colonie britanică. Paradoxal este că indivizii din această categorie eteroclită nu emigrează din Uniunea Europeană sau din SUA, unde libertatea ar fi călcată în picioare, și nu-și caută fericirea în țări despre care pretind că ar oferi mai multă libertate. Dimpotrivă, milioane de emigranți se îndreaptă către lumea libertății reale, adică spre țările care alcătuiesc UE și NATO. Oare toți acești manipulatori, naivi, mizantropi și echidistanți nu ar trebui să primească o replică puternică, argumentată din partea celor care cred că aceste structuri instituționale, fără a fi la adăpost de critici și contestări, oferă totuși un spațiu politic, juridic și economic prielnic pentru libertate, siguranță și bunăstare? Valorile civilizației euroatlantice trebuie să fie apărate folosind tocmai libertatea de exprimare, care este mai eficace decît orice cenzură. Discursul împotriva acestor valori – bazat pe manipulare, naivitate, mizantropie și falsă echidistanță – poate fi decredibilizat printr-un discurs mai puternic pentru apărarea lor, întemeiat pe adevăr, bună-credință, discernămînt, spirit critic și aderență afectivă la aceste valori și la instituțiile libertății. Este o vreme în care tăcerea în fața ofensivei antidemocratice poate să fie o formă de complicitate.

Valeriu Stoica este avocat și profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din București.

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

balcon
Impozit dublu pentru proprietarii care au închis balconul fără autorizație. Ce prevede noul Cod al urbanismului și cum pot intra în legalitate
Proprietarii de apartamente care au închis balconul fără autorizație sau au executat lucrări cu nerespectarea documentației aprobate pot ajunge să plătească un impozit pe clădire majorat cu 100%, potrivit noului Cod al amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor.
Capitoliul Statelor Unite FOTO Shutterstock
Votul din 3 noiembrie care poate schimba direcția Americii. Ce urmează pentru SUA și Europa
Miza globală a alegerilor intermediare americane din 3 noiembrie este analizată de presa internațională, care anticipează că potențialele schimbări ale Congresului ar putea înăspri supravegherea politicii externe executive sau putea influența asistența militară acordată Ucrainei.
Universitatea din Viena, foto Shutterstock jpg
Vacanțe de toamnă cu bani puțini. Cinci orașe europene în care poți evada în noiembrie, cu zbor și cazare de la 79 de euro
O escapadă într-un oraș european nu trebuie să coste o avere. Ofertele afișate pe platforma românească CityBreak.club pentru noiembrie 2026 indică variante de city break cu prețuri orientative începând de la 79 de euro de persoană, pentru zbor dus-întors și două nopți de cazare.
irena sendler featured image 86343 png
Viața ascunsă în borcane de sticlă. Povestea tinerei poloneze care a salvat mii de copii de la moarte
O tânără asistentă socială din Polonia a reușit să salveze viața a peste 2.500 de copii care urmau să fie trimiși la moarte în lagărele naziste. S-a târât prin canalizări, și-a pus viața în pericol la fiecare pas și a fost chiar condamnată la moarte, dar a scăpat ca prin miracol.
 Pastile, antibiotice FOTO Shutterstock
Greșeala pe care mulți oameni o fac atunci când răcesc. Medicamentele care nu ajută și pot face mai mult rău
O răceală aparent banală îi determină pe mulți oameni să apeleze la medicamente fără să consulte un medic.
Cuplu - datorii - facturi - plata - calcule - FOTO 123 RF
Ce își doresc românii, dar amână ani la rând. Psiholog: „A nu încerca pare, pentru o vreme, mai ușor de suportat”
43% dintre români spun că nu au suficienți bani pentru a-și îndeplini obiectivele, iar o treime dintre cei care nu au început încă amână de cel puțin trei ani. Psihologul Gabriela Marc explică de ce frica de eșec și nesiguranța pot transforma prudența în blocaj.
Infarct - inima - boli cardiace FOTO Shutterstock
Cum afectează pierderea unei persoane dragi inima. Riscul de infarct crește puternic în primele 24 de ore după deces
Pierderea unei persoane apropiate poate fi asociată cu o creștere bruscă a riscului de infarct miocardic. Efectul este deosebit de pronunțat în prima zi după deces, iar persoanele cu risc cardiovascular ridicat pot fi mai vulnerabile.
Battle of Șelimbăr   Georg Keller, cropped jpg
De ce a cucerit Mihai Viteazul Transilvania. Motivele invaziei Ardealului și bătălia care a decis totul
O bătălie dată de Mihai Viteazul lângă Sibiu, în inima Transilvaniei, a devenit un moment hotărâtor în istoria românilor: victoria i-a deschis drumul spre prima unire politică a Transilvaniei cu Țara Românească.
Operator ucrainean de drone
Starlink, vital pentru armata ucraineană. Ce s-ar întâmpla dacă Trump ar întrerupe comunicațiile prin satelit
În disputa sa cu Volodimir Zelenski, administrația lui Donald Trump și-a folosit rapid cea mai puternică pârghie. A restricționat cea mai importantă parte a acestui ajutor: comunicațiile prin satelit ale SUA.