…dat fiind că nu ne-ntîlnim toată ziua cu o obsesie planetară precum virusurile, ar fi păcat s-o lăsăm să se risipească înainte de-a o stoarce de înțelesuri pînă la ultima picătură. S-o luăm așadar băbește, adicătelea filozofic. Pentru că, mă credeți sau nu, așa procedează filozofia – băbește. Cine-și dă ochii peste cap în admirație cultă atunci cînd aude de alde Platon sau Hegel, dar strîmbă cu superioritate intelectuală în fața „înțelepciunii băbești” n-a înțeles nici „babele”, nici filozofii, dar nici copiii. Puși în fața lumii, cu toții își pun mîna la gură și se minunează. Apoi pun întrebări.

– De ce sînt atît de periculoase virusurile astea, maică?

– Pentru că nu sînt nici vii, nici moarte. Moarte nu sînt, pentru că se multiplică, se adaptează și au o structură relativ complexă. Dar nici chiar vii nu sînt, pentru că nu sînt formate din celule, ci din gene, nu cresc precum organismele vii și sînt incapabile să producă propria energie sau să se reproducă în absența unei „gazde”.

– Adică sînt un fel de strigoi, maică?

– Mai degrabă vampiri, că ăia îți beau sîngele. Ăia au nevoie de „vii” pentru a se menține în activitate. De aia virusurile sînt „ale dracu’” – pentru că își obligă gazdele să construiască alte virusuri. (Dacă tot veni vorba, sînt dracii „vii”?) Virusurile nu se reproduc, ci se înmulțesc. Sau, mai degrabă, sînt înmulțite chiar de către victimă.

– De ce-ar face cineva așa ceva, maică? Că nici măcar Hristos, care ne-nvață să ne iubim dușmanii, nu ne îndeamnă să-i și înmulțim! De ce și-ar face cineva rău cu mîna lui?

– Pentru că nu-și dă seama. Virusul îi sucește mințile și-l face să creadă că-și face un bine. Platon, bunăoară, era obsedat de diferența dintre ceea ce pare că e bun și ceea ce e cu adevărat bun. În cazul celulelor, virusul le modifică ADN-ul, care începe să creadă că e de datoria celulelor să-l multiplice. În cazul virusurilor din computer, îi alterează programele și îl reproduce de la o aplicație la alta. La fel în cazul ideilor virale, reproduse de milioane de ori. Mecanismul e același. E o idee „vie” la propriu? Și da, și nu. Poate să dormiteze cu anii sau chiar cu mileniile, pînă găsește primele gazde pe care să le strice de cap. De acolo-ncolo, gazdele se-ntrec singure să-i asigure propagarea, cu cele mai bune intenții, desigur. Citește și dă mai departe. Click.

– Și ce legătură are asta cu Apostolul Pavel, maică?

– Păi, are, pentru că virusurile au tendința de-a deveni pandemice. Afectează o lume-ntreagă. Nu se opresc la frontiere, nici geografice, nici mentale. Pandemizarea amenință, așadar, confortul identitar, cum a făcut-o și creștinismul în momentul în care a început să se pandemizeze, adresîndu-se tuturor oamenilor. Pentru că asta înseamnă, de fapt, „pandemic” – toți („pan”) oamenii („demos”). De aceea creștinismul a stîrnit panică. Dar tot Apostolul Pavel ne-a învățat 1) că nu toate pandemiile sînt, prin definiție, malefice (mai rar, ce-i drept, dar și ideile bune pot deveni virale) și 2) că pandemia amenință doar lenea identitară, instalată confortabil în gîndirea binară, în alb și negru. Or, dacă creștinismul s-a viralizat a fost și pentru că a arătat nevoia depășirii gîndirii binare: Dumnezeu e Unul în Trei, Iisus e pe deplin și om, și Dumnezeu etc. Viralizarea politicilor identitare e dovada c-am uitat învățăturile apostolului.

– Ia-mă-ncet, maică, să n-amețesc. Explică-mi băbește, să pot înțelege.

– Păi, uite ce scrie în Faptele Apostolilor (21-23). În mai puțin de 48 de ore, Apostolul Pavel vorbește în cel puțin două limbi (poate trei) și se identifică în trei feluri, fără a renunța pentru o clipă la identitatea primară – aceea de mesager al lui Hristos. Întors la Ierusalim după ce propovăduise printre Neamuri, evrei și neevrei deopotrivă, Pavel este acuzat că vrea să strice Legea, că îndeamnă evreii să se lepede de Moise, să nu-și mai taie copiii împrejur, spurcă Templul aducînd în el greci etc. Urmînd sfaturile prietenilor, Pavel își rade capul dimpreună cu însoțitorii săi, se curățește și aduce jertfe „ca la carte”. Nu-i folosește prea mult, pentru că e încercuit de o mulțime furioasă și aproape linșat. E salvat pentru moment de un căpitan de cetățenie romană, dar grec. Pavel îi explică situația în grecește, ceea ce-l impresionează pe soldat și-l lasă să se adreseze mulțimii. Lor, Pavel le vorbește în „evreiască”, ceea ce-i face să-l asculte în liniște, și le spune: „Eu sînt iudeu …cunosc cu de-amănuntul Legea părinților noștri”. Dar cînd, la sfîrșitul cuvîntării, apostolul vorbește din nou despre propovăduirea printre Neamuri, adicătelea despre pandemizarea mesajului, mulțimea se înfierbîntă din nou. Li se părea că identitatea le era amenințată. Pavel e bătut iarăși, de astă dată de către soldații romani, pe care îi potolește invocînd o altă identitate – cea de cetățean roman: „Vă este îngăduit să bateți pe un roman care nu este osîndit?”. Romanii știau că „dura lex sed lex”, așa că se opresc imediat. Căpitanul grec îi mărturisește că și-a dobîndit cetățenia romană cu bani mulți, la care apostolul îi răspunde, cu o implicită mîndrie, că el a fost născut roman. A doua zi, adus în fața Soborului, Pavel profită de neînțelegerile dintre saduchei și farisei cu privire la învierea morților și se identifică drept fariseu: „Fraților, eu sînt fariseu, fiu de fariseu”.

– Și ce-nvățături desprindem noi de-aici, maică?

– Învățăm că identitățile nu se exclud una pe cealaltă și nici nu se anulează. Identitățile nu sînt „un joc cu sumă nulă”. Pot fi cetățean roman și iudeu. Pot fi fariseu, dar și creștin. Roman și european. European și american, și tot așa. Nu degeaba Iisus a zis: „Eu n-am venit să stric Legea, ci s-o împlinesc”. Și mai învățăm că fiecărui om trebuie să-i vorbești pe limba lui pentru a te putea face înțeles. Dacă se poate să-i vorbești pe limba lui atît la propriu (vezi pogorîrea Duhului Sfînt și vorbirea în limbi), cît și la figurat, cu atît mai bine. Dar dacă nu, atunci măcar la figurat. De aceea Platon a scris dialoguri și Iisus a vorbit în parabole – pentru că din povești fiecare înțelege atît cît poate înțelege.

– Și ție la ce ți-a folosit asta, maică, în pandemia asta, mai lumească, de COVID?

– Păi, uite, dacă ai două (sau trei) pașapoarte, poți intra în România ca român, ateriza în Franța ca francez sau în SUA ca american. Același virus, alte identități. Ajută. De la Apostolul Pavel am învățat că mai multe identități sînt mai bune decît una singură. Așa a ajuns apostolul pînă în fața împăratului Romei. Do you speak English?

– Lasă prostiile astea, maică! Mai bine dă Biblia aia-ncoace!

Alin Fumurescu este associate professor la Departamentul de Științe Politice al Universității din Houston, autor al cărții Compromisul. O istorie politică și filozofică (Humanitas, 2019).