Înghețată la dozator cu Margaret Thatcher

Publicat în Dilema Veche nr. 891 din 6 -12 mai 2021
Înghețată la dozator cu Margaret Thatcher jpeg

Înainte ca presa sovietică, iar apoi lumea întreagă să o numească Doamna de Fier, Margaret Thatcher mai primise o poreclă, de la presa tabloidă engleză: The Milk Snatcher, cu alte cuvinte (românești) Hoața de lapte. I s-a tras de la o hotărîre pe care a luat-o în 1970, cînd îndeplinea funcția de ministru al Educației în guvernul lui Edward Heath: a întrerupt programul care oferea lapte gratuit elevilor între 7 și 11 ani. Chiar dacă doamna minstru Thatcher și-a explicat decizia argumentînd că banii economisiți prin această măsură ar putea ajuta la finanțarea unor programe mai utile, cetățenii nu au fost deloc încîntați, așa că porecla neprietenoasă propusă de presa tabloidă s-a încetățenit cu spor.

La cum o știm pe Margaret Thatcher, nu cred că a afectat-o prea mult, ci probabil mai degrabă a amuzat-o. În plus, ea deja avea o experiență valoroasă în economisirea laptelui, experiență dezvoltată nu oriunde, ci în laboratorul de chimie.

Prin 1947, înainte de a se specializa ca avocat și de a-și începe cariera politică, doamna Thatcher și-a luat licența în chimie de la Universitatea Oxford. A lucrat pe post de cercetător la o companie producătoare de plastic, iar apoi s-a angajat ca specialist în chimia alimentelor la compania J. Lyons and Co. (un celebru lanț britanic de restaurante, de fabrici de alimente și de hoteluri, fondat în 1884). În acest cadru, alături de alți chimiști, a contribuit la crearea primei înghețate cu textură moale (adică înghețata la dozator). Cum? Găsind o metodă de a mări volumul de aer introdus în înghețată. De ce? Pentru ca înghețata să poată fi produsă la costuri mai scăzute, folosind cantități mai mici de ingrediente. În special de lapte.

Inovația a avut mare succes, tonetele cu înghețată răsărite peste tot în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord fiind martore. Alături de fiecare cornet umplut vîrf cu înghețată.

Sînt extraordinar de răbdătoare, cu condiția să iasă la sfîrșit cum vreau eu – este o cunoscută replică ce poartă semnătura Margaret Thatcher.

De ce o amintesc? Fără motiv anume, doar pentru că îmi place.

Ca și înghețata.

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: Margaret Thatcher, 1981 (wikimedia commons)

image png
Bolboroseala hipnotică a ideilor false
Condiția necesară pentru a evita acest epilog este ca forța de atracție a adevărului să fie mai mare decît bolboroseala hipnotică a ideilor false.
image png
Ursulețul mișel la vînătoare de spioni
Nefericita presupunere că joaca cu cuvintele nu va avea efecte e greșită.
image png
O notă, o stare, o zi...
Altfel, devenim un fel de Mega Image cu de toate...
image png
Ce este întunecarea?
Unii dintre contemporani descifrează misterele galaxiilor îndepărtate cu ajutorul unui nou telescop spațial.
image png
Diamante pe fir de telegraf
Ca și diamantele cumpărate extrem de avantajos de Charles Lewis Tiffany de la aristocrații francezi fugiți din Franța după abdicarea forțată a regelui Ludovic-Filip din 1848.
image png
A treia țeapă
Num-așa, ca ardeleanul suit în Dealul Clujului, vorba unui cîntec.
image png
La o cafea
Cu puţină mămăliguţă caldă, le veţi înghiţi, treptat, pe toate.
image png
Microbiști și tifosi
Indiferent dacă s-a dezvoltat după modelul lui tifoso sau în mod independent, microbist confirmă vitalitatea unei metafore cognitive.
image png
Timpul blamării
Dar cînd vom reuși să facem asta, constructiv, nu doar să ne facem auzite glasurile noastre vitriolate?
p 7 Gaza WC jpg
De ce „restul” respinge Vestul
Această declarație a coincis cu debutul campaniei prezidențiale în SUA, Trump fiind candidatul său preferat.
image png
image png
Buon appetito!
Dar, apropo, cred că, după ce a făcut lumea, Dumnezeu s-a mai gîndit puțin și a creat Italia.
image png
O lecție de responsabilitate
Scriu pentru cititorii noștri de bună-credință, cei mai mulți, care ne prețuiesc și care se vor fi încruntat cînd au văzut numărul nostru de săptămîna trecută.
image png
Cînd economia de piață s-a pierdut printre proteste
Întrebarea este: pînă unde vor merge încălcările principiilor economiei de piață și cele privind funcționarea Uniunii Europene?
image png
De ce n-avea Navalnîi șapcă?
Dar trebuie să îi dăm societății ruse credit că măcar a încercat. Sacrificiul lui Navalnîi e dovada.
image png
Succesiunea
Nici Europa nu stă grozav înaintea unor alegeri care pot să împingă în parlamentele europene diferiți demagogi cu promisiuni maximale și capacități mediocre.
image png
Cum trebuie să fie un președinte
Nu cred în nici o campanie electorală construită pe negativitate, pe agresiune, pe obsesii strict individuale.
image png
Avram Iancu – 200
Și totuși, posteritatea lui este impresionantă și oricine mai simte românește nu poate să nu simtă o înaltă emoție gîndindu-se la el.
image png
image png
Misterul voiniciei
„Strîmbă-Lemne” nu are, după cum se vede, o tipologie fixă, el variind imagistic în funcţie de marotele fiecărei generaţii.
image png
Înscenări
În lipsa exemplelor, utilizatorul obișnuit al dicționarului nu poate fi sigur de excluderea unei construcții.
image png
Viitorul începe ieri
Au mai fost și alte titluri, bineînțeles, poate nu atît de cunoscute, unele de psihologie și dezvoltare personală.
p 7 Adevăratul Copernic jpg
Pletele celeste ale Stăpînului Planetelor
Cel puţin aceasta a fost informaţia care s-a transmis în timp.
image png

Parteneri

image png
Corpul ei e o operă de artă! Povestea tinerei care și-a făcut 250 de tatuaje. Transformarea care a costat cât o mașină de lux! FOTO
Blue Valentine este o creatoare de conținut din Melbourne, Australia, iar la vârsta de 28 de ani etalează un corp învelit în tatuaje, fiecare având o semnificație aparte. Ce tratament primește din partea bărbaților, dar și câți bani a investit, descoperiți din acest articol.
furtuna pe munte, foto iStock jpg
Un copil de opt ani și un adult, blocați pe munte, din cauza furtunii
Jandarmii din Suceava au intervenit, duminică seară, pentru a ajuta un bărbat şi un copil în vârstă de opt ani să coboare de pe munte. Cei doi rămăseseră blocați în zonă din cauza furtunilor şi ploilor torenţiale care au afectat judeţul Suceava.
horoscop jpeg
Horoscop luni, 28 iulie. Nativii unei zodii încheie relații, dar cunosc oameni noi
Lorina, astrologul Click!, vine cu predicțiile complete pentru toate cele 12 semne zodiacale, pentru ziua de luni, 28 iulie.
I C  Bratianu GettyImages 541784333 jpg
De cinci ori prim-ministru, mai mult decât oricare alt om politic român
De cinci ori prim-ministru, mai mult decât oricare alt om politic român, Ionel Brătianu rămâne făuritorul României Mari, în urma Primului Război Mondial, dar și un reformator de țară și de mentalități.
Basorelief al poetului Mihai Eminescu, inaugurat în Bulgaria (© Ambasada României în Republica Bulgaria)
Basorelief al poetului Mihai Eminescu, inaugurat în Bulgaria
Ambasadorul României în Bulgaria, Brândușa Predescu, și ambasadorul Bulgariei în România, Radko Vlaikov, au participat la ceremonia de dezvelire a basoreliefului poetului român Mihai Eminescu pe Aleea Națiunilor din orașul Sveti Vlas.
Acține salvare ucrainian rătăcit pe munte. FOTO Salvamont Maramureș
Trei adulţi şi un copil au căzut cu jeepul într-o prăpastie. De unde a venit salvarea lor
Un poliţist de frontieră aflat în timpul liber în Munţii Maramureşului a reuşit să salveze trei adulţi şi un copil dintr-o maşină de teren căzută într-o râpă.
Donald Trump și Ursula Von der Leyen au ajuns la un consens FOTO Profimedia
Ursula Von der Leyen a acceptat taxe vamale de 15% impuse de Trump, pentru a evita un război comercial între UE şi SUA
Statele Unite și Uniunea Europeană au convenit un acord comercial în urma întâlnirii pe care au avut-o duminică, în Scoția, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele american Donald Trump.
INSTANT PIEDONE DOMICILIU BRAGADIRU 012 INQUAM Photos Octav Ganea jpg
Schimb acid de replici între Piedone și Anastasiu. „Îmi pare rău că nu v-am controlat firmele! Nu vă prinde rolul de fecioară”
Fostul președinte al ANPC, Cristian Popescu Piedone, a lansat un atac la adresa lui Dragoș Anastasiu, care a criticat statul român, în special instituții precum ANPC și ANAF, tratează mediul privat.
steagul rusiei, ars in georgia Captura X png
Drapelul Rusiei, ars în Georgia: „Porci ruși, nu sunteți bineveniți aici!”
Au fost proteste, duminică, 27 iulie, în fața Palatului Sporturilor Olimpice din Tbilisi, Georgia, din cauza participării echipei naționale ruse de scrimă la Campionatul Mondial. Manifestanții au ars drapelul Rusiei.