20 ianuarie 1961, Washington DC, ceremonia de inaugurare a președintelui Statelor Unite ale Americii, o zi geroasă dintr-o iarnă cu multă zăpadă.

Și una dintre cele mai cunoscute, recognoscibile și redate fraze din istoria contemporană: „And so, my fellow Americans: ask not what your country can do for you – ask what you can do for your country.“ / „Așadar, dragi concetățeni americani, nu vă întrebați ce poate face țara voastră pentru voi, întrebați-vă ce puteți face voi pentru țara voastră“.

Cuvintele îi aparțin lui John Fitzgerald Kennedy, care tocmai își susținea discursul de inaugurare (discursul Ask not) în funcția de președinte al Statelor Unite ale Americii. 

Lucrările la discurs au început încă din noiembrie 1960, după alegeri. Responsabil pentru cuvîntările publice ale președintelui JFK era consilierul său Theodore (Ted) Sorensen, care pe data de 23 decembrie a trimis o telegramă către zece dintre cei mai importanți specialiști ai momentului (printre care Dean Rusk, secretarul de stat al SUA, John Kenneth Galbraith, important economist de origine canadiană, și Adlai Stevenson, ambasadorul american la Organizația Națiunilor Unite), în care le cerea sugestii despre ce ar trebui să conțină discursul președintelui. Astfel, fondul prelegerii prezidențiale s-a stabilit în linii mari cu ajutorul specialiștilor (cum este indicat, de altfel).

De formă s-au ocupat mai-sus menționatul Ted Sorensen și, evident, președintele JFK, care pe 10 ianuarie 1961 i-a dictat o primă variantă a discursului secretarei sale, în avion dinspre Washington spre Palm Beach.

Jacqueline Kennedy, soția președintelui, zice așa: „Și-a scris discursul în Florida. Știi, avea tot felul de hîrtii galbene și apoi venea și îți citea diferite fragmente, ștergîndu-le pe altele care nu îi plăceau“.

Controverse apar des (mereu?) în istorie referitor la paternitatea discursurilor, mai ales a unor replici memorabile, și acestea nu l-au ocolit nici pe JFK. Este recomandat ca în schițarea mesajului prezidențial să fie implicată o întreagă echipă de specialiști și este inutil un calcul precis al măsurii contribuției acestora versus contribuția președintelui. Cum, de altfel, este greu de contestat talentul oratoric a președintelui JFK.

Ask not al lui JFK a rămas în istorie și altfel. Pe muzică. În 2016, cîntărețul și compozitorul de jazz Ted Nash a compus un album (numit Presidential Suite: Eight Variations on Freedom) în care melodiile lui se îmbină cu discursuri politice istorice, citite de actori consacrați. Printre cele opt piese, care includ discursuri ale lui Winston Churchill, Ronald Reagan, Franklin D. Roosevelt și Nelson Mandela, este și discursul de inaugurare al lui JFK din ianuarie 1961.

And so, America, let the right music play…

Mihaela Simina este licențiată în istorie (specializarea Relații Internaționale), scriitor, coprezentator și coautor (comentariu și scenariu) al serialului documentar România construită.

Foto: wikimedia commons