O ştire recentă, reluată de multe ziare şi posturi de televiziune, a readus în discuţie tema cîinilor maidanezi, în contextul „contactului cultural“ şi al „privirii străinului“. Relatările despre o adopţie la distanţă cuprindeau şi un element de surpriză onomastică: „Actorul american Steven Seagal a adoptat, duminică, un maidanez, pe care l-a numit Grivei“ (stiri.tvr.ro); „A fost dragoste la prima vedere între vedeta de la Hollywood şi Grivei, aşa cum l-a numit Seagal pe noul său prieten“ (stirileprotv.ro). Modul de prezentare a faptelor, cu intenţie glumeaţă sau doar cu stîngăcie inocentă, inducea ideea că Grivei ar putea fi un nume bine cunoscut şi net preferat de (actorii) americani. Textul mai extins al unei agenţii de presă oferea explicaţia necesară, cu detalii despre o discuţie prealabilă la adăpostul de cîini: „Steven Seagal şi-a dorit un nume românesc pentru cîinele adoptat şi din cele două nume, Patrocle şi Grivei, l-a ales pe cel din urmă“ (mediafax.ro).  

E întotdeauna interesant cum ajunge un nume propriu de animal să se încarce de conotaţii culturale şi să devină reprezentativ şi generic. Grivei este, într-adevăr, în momentul de faţă, numele tipic pentru un cîine, în ipostaza sa comună. Termenul ajunge chiar să fie folosit, prin antonomază, ca substantiv comun: „ştiu ca sînt mulţi care au cîte un «grivei» în curte pe post de sonerie“ (animale.ro); „ici, colo, hămăie trist cîte-un grivei“ (obiectivbr.ro). Mai mult, cuvîntul capătă şi utilizări metaforice, cîinele obişnuit fiind (cu evidente note peiorative) omul de rînd: „Noi sîntem pt Dvs nişte Grivei“ (comentariu, paginademedia.ro).  

Numele e vechi şi are o răspîndire mare, iar originea sa e clară: chiar în DEX (şi mai în detaliu în Dicţionarul limbii române – DA) este înregistrat adjectivul griv (împrumut popular din bulgară), cu derivatul grivei. Sensul lui griv şi al derivatului său e „pestriţ“, „pătat cu alb şi negru“; cu această valoare, cuvintele sînt folosite pentru a descrie cîini, porci sau berze; într-un citat din Delavrancea, apare „iedul grivei“. Derivatul grivan desemnează „un fel de şoarece“, iar Griviţa e „nume de vacă“. Griv este unul dintre adjectivele care descriu culoarea părului sau a blănii animalelor şi devin adesea nume proprii; în monografia lui Ştefan Paşca – Nume de persoane şi nume de animale în Ţara Oltului (1936), griv apare alături de bălan, bălai, breaz, murg, roib, sur etc. În DA sînt mai multe atestări, provenind mai ales din chestionarul lui Hasdeu, care ilustrează uzul onomastic – „Grivu, nume de cîine de vînat“ – şi legătura dintre culoare şi nume: „De este griv, îi zic Grivei“. Femininul Griva, nume de căţea, s-a păstrat în mai vechea zicătoare „Departe-i griva de iepure“, reinterpretată glumeţ de Odobescu, în Pseudokynegetikos (prin apropiere de cuvîntul francez grive – „sturz“). Zicătoarea circulă încă, aşa cum o dovedeşte Internetul, şi nu doar în cazul consemnat în dicţionare („se spune cuiva care se află departe de adevăr“, DEX), ci în general pentru a marca un contrast între două situaţii, între speranţe sau aşteptări şi rezultate etc.: „Of, dragă Crina, eşti departe de depresie precum Griva de iepure“ (crinuta.eu); „românaşii s-au prezentat la acest turneu ca turişti, au încercat la dublu să scoată în evidenţă prezenţa lor acolo, dar e departe griva de iepure“ (evz.ro).

E posibil ca numele Grivei, deja foarte răspîndit, să se fi fixat şi mai mult în conştiinţa publică prin literatură, mai ales prin textele reproduse în manualele şcolare (de exemplu, există o proză scurtă cu titlul Grivei, a lui Emil Gârleanu). De altfel, ideea din ştirea de mai sus – că Patrocle ar fi un nume românesc tradiţional pentru cîini – e surprinzătoare dacă nu ne amintim tot de literatura pentru copii (Dumbrava minunată a lui Sadoveanu). O altă prezenţă literară a lui Grivei e în parodia lui Topîrceanu la Th. Speranţia, intitulată „Cîinele ovreiului“, în genere absentă din ediţiile selective („opere alese“) din perioada comunistă, dar destul de cunoscută. Finalul textului se referă la proverbul „Cîinele care latră nu muşcă“, personajul punîndu-şi cu îngrijorare întrebarea „dacă-l ştie şi Grivei!“. Umorul replicii e asociat cu firea spăimoasă, dar şi cu raţionalitatea extremă, manifestată prin neîncredere în generalizările liniştitoare.  

Numai că formula să ştie şi Grivei s-a răspîndit tot mai mult cu un alt sens, legat de metafora omului de rînd: ca apel la informare, conţinînd şi o notă de frustrare şi reproş. Cu această valoare a fost folosit în mai multe declaraţii şi comentarii politice recente: „Nu este ceva rău că este un plan, ar fi bine să ştie şi Grivei de planul ăsta“ (hotnews.ro); „Trebuie simplificată legislaţia, să ştie şi Grivei (ziare.com); „Uşor de demontat, dar trebuie să ştie şi Grivei, adică votantul“ (cotidianul.ro). 

Rodica Zafiu este prof. dr. la Facultatea de Litere, Universitatea Bucureşti. A publicat, între altele, volumele Limbaj şi politică (Editura Universităţii Bucureşti, 2007) şi 101 cuvinte argotice (Humanitas, Colecţia „Viaţa cuvintelor“, 2010).