Gogu e plin de bani. Şi-a deschis afacere şi spală chimic cazanele de la termocentrale. Banii l au schimbat, acuşi e mult mai deştept şi de a dreptul irezistibil pentru pilangiii profesionişti de la Căţeaua Leşinată şi curvele muritoare de foame. Oricine din familie care îndrăzneşte să îi conteste genialitatea este automat un prost sărăntoc şi comunist.
E drept că, în timpul lui Ceaşcă, Gogu citea la greu Lenin şi că votează trandafirii lui Iliescu, dar este perioada de început de democraţie, așa că nu ne încurcăm cu logica.
Are aceeaşi energie înfricoşătoare pe care o are şi mama şi, în ciuda faptului că gena de profesionist a neamului îl obligă să nu rateze nici o ocazie de a testa cele mai noi reţete alcoolice, reuşeşte să îşi dezvolte afacerea rapid. Dă undeva între 5 şi 20% mită celor care îi semnează contractele şi munceşte cu furie 9-10 ore pe zi pînă cînd nevoia de alcool îl biruie.
M-a angajat şi pe mine la el la firmă. Mi-a plătit şi şcoala de şoferi, aşa că sînt şi şoferul lui. Angajat la negru, desigur, căci sîntem la începutul anilor ’90 şi nimeni nu plăteşte taxe. Învăţ inginerie şi decid că nu îmi strică nici experienţa şi nici banii. O să regret asta, căci în cîţiva ani, distrus de băutură, o să îmi scoată ochii că m-a scăpat de sărăcie de fiecare dată cînd apucă.
Vărul Marin, şi el bineînţeles alcoolic, lucrează împreună cu mine. Imaginăm tot felul de soluţii tehnice pentru a reuşi să compensăm lipsa semipermanentă a substanţelor, pieselor şi utilajelor de care avem nevoie. Gogu şi-a luat o maşină nou-nouță, un Oltcit 12TRS. Maşina este multifuncţională, mai ales că bani de camere de hotel nu o să am încă mulţi ani de atunci încolo. Mă simt de fiecare dată cînd conduc maşina un fel de baştan, deşi sînt sărac lipit. Gogu mă plăteşte prost, dar spune că o face ca să nu mă înveţe la bani de tînăr. Eu zic că o face din zgîrcenie, dar motivul adevărat nu o să-l ştiu nicicînd.
Marin are o chitară electrică şi este un muzician talentat. Gogu îl folosește și ca lăutarul lui personal, unul din visele oricărui mascul din familia de la Budrea. Să toarne vinul şi să vină lăutarii era strigătul de victorie al lui Gogu şi Ghica, pilangiii cei mai meseriaşi care au existat în familia mea de geniali în ale băuturii. Gogu, cînd e pilit, zice lăutaurii şi atunci e momentul în care ştiu că trebuie, împreună cu Marin, să îl car la maşină.
Din cînd în cînd vomită în maşină, aşa că învăţ să îmi adaptez şofatul la nivelul de beţie al lui Gogu. Am îndeajuns de multă experienţă profesională de adunat pilangii din şanţuri, aşa că nu mă deranjează să îl car pe Gogu acasă, deşi stă la etajul 4. Insist, la momentul în care decide să investească într-un nou apartament, să îşi cumpere unul la parter şi, în mod neaşteptat, reuşesc să îl conving.
Nuţa, fiică-sa, s-a căsătorit cu un român (tot Marin) şi, spre satisfacţia lui Gogu, a fost nevoit să se angajeze la el. Nu ezita să îi scoată ochii cu faptul că lucrează pentru el. Vorbeşte adesea oribil cu Marin şi nu ezită să îl măscărească în toate felurile. Marin e un băiat cu mult bun-simţ şi tare îndemînatic. El cu Nuţa au o fată frumuşică foc pe care am botezat-o eu. În fapt, mama a hotărît că Valeria nu e un nume îndeajuns de demn, aşa că o cheamă Valentina.
Mama a ştiut întotdeauna mult mai bine decît oricine din jurul ei ce trebuie, cum şi de ce. Găteşte senzaţional, dar din cînd în cînd uită cîtă sare pune şi face nişte saramuri de tocăniţă, fasole, sarmale care ar putea dăinui milenii. Desigur, nimeni nu îndrăzneşte să comenteze, mîncăm cu stoicism şi bem litri de apă, că doar nu vrem să supărăm scorpia.
Am 23 de ani, dar sînt încă un adolescent. Sînt încă îndrăgostit de zîna blondă pînă peste urechi şi mă descurc înotînd în mocirla anilor ’90.
România este într-un colaps general. Capitalismul creat de foştii nomenclaturişti pute a securism, agresivitate şi nesimţire. Năstase, Meleşcanu, Văcăroiu, Iliescu, Isărescu, Băsescu, Voiculescu sînt tartorii lumii politice. Nu prea îmi pasă şi sînt convins că o să fiu şi o să fim bine. 25 de ani mai tîrziu, lumea politică este dominată de cam aceiași oameni și, cumva, eu tot cred că vom fi bine.
Gogu a murit din cauza băuturii acum vreo cinci ani. L-am văzut ultima oară cînd puştiul meu avea 7 ani. Ne-am întîlnit în gară, era murdar, sărac şi un pic pilit. A scos imediat 10 lei şi i-a dat lui fiu miu. Nu am vrut să ia banii, dar a insistat. Fiu-miu a fost tare fericit, și asta l-a făcut fericit și pe Gogu. Peste vreo două ore a venit la mama şi i-a cerut 10 lei pentru țigări. I-am dat 50. Mi-a zîmbit cald, m-a pupat și eu m-am simțit fericit că puteam să fac ceva pentru el. A băut toți banii.
